Calendarul evenimentelor, 11 decembrie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Apărare, Interne

* Sfântu Gheorghe: Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna organizează prima ediţie a ‘Maratonului Resuscitării’, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului tehnicile de prim ajutor. Organizat în colaborare cu Serviciul de Ambulanţă Covasna, Crucea Roşie Covasna şi Asociaţia Salvatore, evenimentul are ca motto ‘Învaţă să resuscitezi şi vei putea salva viaţa cuiva drag’ şi se va desfăşura duminică, 11 decembrie, la un centru comercial din Sfântu Gheorghe

 

– Social

* Cea de-a 30-a ediție a Bazarului diplomatic de Crăciun, „IWA Christmas Bazaar”, va fi marcată anul acesta de împlinirea a trei decenii de fapte bune. Este o ediție specială și, prin caracterul său aniversar, promite a fi o experiență inedită pentru cei dornici să descopere cadouri deosebite din peste 60 de țări, să se bucure de o atmosferă multiculturală și, în același timp, să contribuie la susținerea persoanelor aflate în dificultate. IWA Christmas Bazaar este un eveniment caritabil organizat în fiecare an de IWA (Asociația Internațională a Femeilor din România) sub egida Ministerului Afacerilor Externe. Anul acesta va avea loc duminică, 11 decembrie, între orele 10:00 și 16:00, la Biblioteca Națională a României

 

– Mass-media, Publicitate

* Ediţia cu numărul 29 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România va avea loc în perioada 7 – 11 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România, iar proiectul este finanţat de Ministerul Culturii. Poeta Ana Blandiana este preşedintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România. Printre partenerii media: Agenția de Presă RADOR. Programul târgului va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Spaţiul de evenimente „Colţul copiilor” – Atelier de naraţiune interactivă: Bradul de Crăciun – Asociaţia Versus. Un eveniment de lectură dedicat unei poveşti despre un simbol al păcii, bradul de Crăciun. Superba carte „Bradul de Crăciun”, publicată de Editura Litera, va fi citită de Bianca Mereuţă
  • ora 10:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Poeme din buzunarul de la piept” – Editura Cetatea de Scaun. Invitat: Sebastian Drăgan (autor)
  • ora 10:00 – Stand propriu – Prezentare de carte: ePublishers – eLiteratura – eDidactica – „Strada fântânilor. Proză scurtă”, de Mariana Andrei; „Drum în spaţiu-timp. Versuri”, de Stelian Licăr şi „Icoană şi mireasă. Versuri”, de Stelian Licăr. Moderator: Gina Micloş. Invitaţi: Irina Constantinescu, Vasile Poenaru
  • ora 10:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Centrul de Studii Vedice Iskcon Bucureşti – centru cultural de dezvoltarea holistică bazat pe textele vedice ale Indiei antice – Centrul de Studii Vedice ISKCON București
  • ora 10:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Lansare şi sesiune de autografe – Editura Arc
  • ora 10:00 – Stand propriu – Spectacol pentru copii cu actorul de comedie și pantomimă Alexandru Pribeagu – Institut français de Roumanie | Librăria franceză Kyralina
  • ora 11:00 – Spaţiul de evenimente „Colţul copiilor” – Atelier de naraţiune interactivă. „Miko şi aventura din noaptea de Crăciun” – Asociaţia Versus
  • ora 11:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” – „Regalitatea, punct de reper în societatea modernă” – Curtea Veche Publishing
  • ora 11:00 – Stand propriu – Atelier Creativ şi sesiune de autografe cu Oana Ispir – Editura Frontiera. Editura Frontiera îi invită pe copii să participe la un atelier live drawing, pe o temă aleasă. În cadrul atelierului aceştia se vor întâlni cu ilustratoarea cărţii „Prinţul Miorlau”, Oana Ispir La finalul atelierul va fi o sesiune de autografe
  • ora 11:00 – Stand propriu – Lansare de carte şi sesiune de autografe – Didactica Publishing House
  • ora 11:00 – Stand propriu – Lectură de autor – Editura Litera
  • ora 11:00 – Stand propriu – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica
  • ora 11:00 – Stand propriu – Lansări de carte – Editura Eikon. „Calabria, tărâm cu suflet de femeie”, de Adriana Ungureanu; „Poveste pe coadă de mătură”, de Marieta Bucur; „Să nu mai pleci Lili!”, de Fevronia Spirescu. Invitaţi: Adriana Ungureanu, Christian Crăciun; Moderator: Valentin Ajder
  • ora 11:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Semnale editoriale junimiste – Editura Junimea – Revista Scriptor. Ioan Scurtu, „Povestiri adevărate. Memorii”, Colecţia Historia magistra vitae; Vasile Tărâţeanu, Marin Gherman, „Album Cernăuţi. 105 ilustraţii adnotate”, Colecţia Biblioteca Iaşi; Lucreţia Bârlădeanu, „Cherchez la femme”, Colecţia Exit. Prezintă: Ionuţ Cojocaru, Daniel Corbu, Maria Pilchin. Amfitrion: Simona Modreanu
  • ora 11:00 – Stand propriu – Lansare de carte: Emil Păunescu, „Fals tratat de muzeologie” – Editura și Revista Sud Bolintin Vale
  • ora 11:00 – Sala Nicolae Titulescu – Lansări volume Editura Ecou Transilvan – Editura Ecou Transilvan – „Haiku în pandemie” de Ionel Olaru; „Rătăciri printre capitole, chipuri şi alte evenimente”, de Călin Hentea. Invitaţi: Horia Crios, Daniel Nicolescu, traducător, jurnalistul Tiberiu Fărcaş, Prof. univ. dr. Niculae Grosu, Doru Pungan, Elena Nicolau, Sergiu Tomescu, Silvia Rickel
  • ora 11:00 – Stand Radio România – Dezbatere cu public: Călătorii cu Ambasadorii Erasmus+ – Radio România Cultural – Dezbatere cu public: Călătorii cu Ambasadorii Erasmus+. Bilanţ la final de an. Dezbatere cu public. Moderatori şi realizatori: Mirela Nicolae, realizator RRC, Ambasador de învăţare Erasmus+ şi Ileana Racoviceanu, ANPCDEFP, coordonator al reţelei de Ambasadori România. Eveniment hibrid produs şi realizat de Radio România Cultural, Agenţia Erasmus+ (ANPCDEFP), Gaudeamus
  • ora 11:00 – Stand propriu – Colecţia Sens – Tritonic Books
  • ora 11:00 – Stand propriu – Omagiu adus lui Jean-Jacques Sempé: lectură publică – „Secretul lui Raul Taburin”, cu actorul de comedie Alexandru Pribeagu -Institut français de Roumanie | Librăria franceză Kyralina
  • ora 11:30 – Stand propriu – „Feminism/misoginism” – Editura Litera – Ramona Mihăilă alături de invitaţii ei
  • ora 11:30 – Stand propriu – Lansarea cărţii „Cartea cu Îngeri”, de Andreia Martinescu – Editura For You
  • ora 11:30 – Stand propriu – Lansare şi sesiune de autografe „Urme de bucurie şi alte amintiri româneşti ale unei italience”, Sara Turetta – Humanitas
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansare: „Eu sunt 70072” – Bookzone. Ziua de 11 decembrie o va aduce în fața publicului român pe Lidia Maksymowicz – supraviețuitor al Holocaustului. Lidia Maksymowicz vine în România pentru a vorbi despre cartea ei – „Eu sunt 70072 – Fetița care a supraviețuit îngerului morții”
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Edda Moussolini, cea mai periculoasă femeie din Europa” – Editura Cetatea de Scaun. Invitaţi: Antoaneta Olteanu, Beatrice Lascu (traducător)
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica. „Lacrimi ce vindecă. Roman”, de Antinana Mizu-Bugnar. Moderator: Gina Micloş. Invitaţi: Antinana Mizu-Bugnar, Irina Constantinescu
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansare de carte: Ruxandra Dragomir, „Rime pentru Garofiţa” – Editura și Revista Sud Bolintin Vale
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansare de carte – Editura Spandugino. Ileana Borţun, Din dragoste pentru om. Un „liber amicorum” dedicat lui Dumitru Borţun. Vorbitori: Ileana Borţun, Camelia Crişan, David Ilina, Răduţ Bîlbîie, Dumitru Borţun. Moderator: Cristian Pătrăşconiu
  • ora 12:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Evenimente Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor Patronat al Cărţii – ADEPC. Prezentarea proiectului „Cartea pe roţi” (ADEPC, în colaborare cu CFR Călători), de către dl.Litră Marcel; Prezentarea volumului „Radu Patrichi – Patriarhul Haikuului românesc”, de Laura Văceanu. Centenar Marin Preda: prezentarea volumului „Un secol cu Marin Preda”, de Ana Dobre. Dezbateri şi intervenţii: Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Emil Lungeanu, Lucian Gruia
  • ora 12:00 – Sala Nicolae Titulescu – Lansare carte Editura Naţiunea – ADEPC. Lansarea volumelor „Semne printre semeni” (critică), de Cezar Adonis Mihalache; „Metapoezie”: eseuri şi manifeste poetice, de Nina Carmen Polacek; „Fiori”, roman de Romeo Tarhon; „Icoane scrise în versuri” (volumele I, II şi III), poezie religioasă de Nicolae Danciu; „Poezii” de Petru Jipa; „O altă lume…”, de Nina Carmen Polacek
  • ora 12:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Sub egida Facultăţii de Management, lansarea cărţii: „Ergonomie organizaţională”, ediţie revăzută şi adăugită, coordonatori: Aurel Manolescu, Alecxandrina Deaconu, Cosmin Dobrin – Academia de Studii Economice din București
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansare carte: „Ziua în care Dumnezeu s-a făcut om” – Kum.Ateliere & Friends
  • ora 12:00 – Stand propriu – Lansarea romanului: „Five Decembers”, de James Kestrel – Crime Scene Press. Participă: Alexandru Arion, Horia Ursu
  • ora 12:00 – Stand propriu – Eveniment Barry Strauss. Lansarea volumelor „Războiul Troian: O nouă istorie” şi „Războiul lui Spartacus” – Humanitas
  • ora 12:00 – Stand Radio România – „Revista Literară Radio” – Radio România Cultural
  • ora 12:00 – Stand Radio România – „Poveştile lumii în cuvânt şi culoare”, lansare-eveniment a celor mai recente apariţii editoriale dedicate copiilor – Editura Casa Radio
  • ora 12:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” – Dezbatere Biblioteca Polirom – Editura Polirom. Dezbatere Biblioteca Polirom. Salman Rushdie, „Limbaje ale adevărului”. În parteneriat cu PEN România. Invitaţi: Carmen Muşat, Iulia Gorzo, Florin Iaru, Dan Croitoru. Moderator: Radu Vancu
  • ora 12:00 – Stand propriu – Armand Goşu, „Putin. Obsesia imperiului” – Editura Polirom. Armand Goşu, „Putin. Obsesia imperiului”. Invitaţi:Armand Goşu, Teodor Baconschi, Dan Perjovschi. Moderator: Ovidiu Şimonca
  • ora 12:00 – Stand propriu – „Pentru prostie: Mic îndreptar de culturologie estică şi cinema (post) socialist” – Tritonic Books
  • ora 12:30 – Stand propriu – Cele mai premiate cărţi Litera – Editura Litera
  • ora 12:30 – Stand propriu – Lansarea volumului „Mic tratat de filosofie a păsărilor”, de Philippe J. Dubois şi Élise Rousseau, în traducerea lui Octavian Soviany – Editura Paralela 45
  • ora 12:30 – Stand propriu – Lansare de carte – Grupul Editorial Corint
  • ora 12:30 – Spaţiul de evenimente „Colţul copiilor” – Iulian Tănase: „Atelier de scriere creativă” – Editura Trei. Atelierul de scriere creativă va fi susţinut de scriitorul Iulian Tănase cu ocazia lansării volumului „Aventurile lui Sacha în Ţara Instrumentelor Muzicale Imaginare”, publicat de Editura Pandora M
  • ora 12:30 – Stand propriu – Noutăţi în Colecţia Ştiinţă – Humanitas
  • ora 12:45 – Stand propriu – „Căderea unui dictator. Război hibrid şi dezinformare în Dosarul Revoluţiei din 1989” – Editura Polirom. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson (coord.), „Căderea unui dictator. Război hibrid şi dezinformare în Dosarul Revoluţiei din 1989”. Invitaţi: Andreea-Iuliana Bădilă, Mihai Dănilă, Luciana Marioara Jinga, Dumitru Lăcătuşu, Andrei Florin Sora, Adrian-Claudiu Stoica, Andrei Ursu. Moderator: Ovidiu Şimonca
  • ora 13:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Arnăuţii în Ţările Române (Secolele XVIII-XIX)” – Editura Mega. Lansarea de carte: „Arnăuţii în Ţările Române (Secolele XVIII-XIX)”, autor Claudiu-Ion Neagoe. Invitat: Cătălin Drăghici. Vă invităm la o lansare eveniment unde ni se vor alătura arnăuţii secolelor XVIII-XIX îmbrăcaţi în costumele specifice epocii, echipaţi cu săbii şi pistoale, adevăraţi mercenari aflaţi la curţile celor două ţări româneşti extracarpatice.
  • ora 13:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” – Prezentarea primului volum semnat de Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din acest an – Editura Trei
  • ora 13:00 – Stand propriu – „Criza mondială, criza literaturii.” – Editura Litera. Invitaţi: Florin Spătaru, Ligia Pârvulescu, Liviu G. Stan, Dorian Dron, Andrei Ungureanu. Un eveniment completat de lecturi de autor
  • ora 13:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica
  • ora 13:00 – Stand propriu – Lansări de carte – Editura Eikon. „Pagini de jurnal (1946 – 1948)”, de MărgăritaIoana Vulcănescu; „Anuarul societăţii prahovene de antropologie generală. In honorem magistri Gheorghiţă Geană § 80, coord. Sebastian Ştefănucă; „Mărire şi decădere. Sociologia gustiană în context central-esteuropean după Marele Război”, coord. Theodora-Eliza Văcărescu şi Zoltán Rostás. Invitaţi: Theodora-Eliza Văcărescu, Zoltán Rostás, Ionuţ Butoi
  • ora 13:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Lansare de carte: „Casa Regală a României – Volumele” 1, 2, 3, 4 – Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei – Lansare de carte: „Casa Regală a României” – volumele 1, 2, 3, 4. Invitaţi: Gl. mr. Corneliu Postu, col. ing. Marius Marian Olteanu, Prof. univ.dr. Ion Giurcă, şi un reprezentant al Casei Regale. Moderatori: Col. Viorel-Cătălin Mihalcea şi cpt. Lari Călin-George
  • ora 13:00 – Stand propriu – „Neuroştiinţa si creierul adolescentului” – Editura Herald – Lansarea în colecţia Parentaj a titlului „Creierul adolescentului”, de Daniel Siegel. Invitaţi: Mind Architect, Sabina Strugariu (psihoterapeut), Otilia Mantelers (psiholog, specialist în parenting)
  • ora 13:00 – Stand propriu – Lansarea volumului „Zodia Adevărului”, autor col.(r) Ioan Burdulea – Editura Evenimentul și Capital
  • ora 13:00 – Sala Nicolae Titulescu – Prezentare carte Editura Betta – ADEPC
  • ora 13:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Sănătatea creierului” , autor prof Vlad Ciurea – Bookzone
  • ora 13:00 – Stand propriu – Lansare de carte şi sesiune de autografe – „Cruciadă împotriva lui Ştefan cel Mare: Codrii Cosminului, 1497”, de Liviu Cîmpeanu – Humanitas
  • ora 13:00 – Stand propriu – Centenarul Marcel Proust – Editura Cartier
  • ora 13:00 – Stand propriu – Colecţia Comunicare Media – Tritonic Books
  • ora 13:00 – Stand propriu – Lansarea volumului biografic „Irina Margareta Nistor- zâmbet de cinema”, de Annie Muscă – Editura Paralela 45
  • ora 13:00 – Primele trei volume din proiectata integrală în şapte opuri din capodopera ‘În căutarea timpului pierdut’ de Marcel Proust, în traducerea în limba română semnată de Cristian Fulaş, vor fi lansate la standul Editurii Cartier, din cadrul Târgului Gaudeamus. La lansare, moderată de Alida Mocanu, vor vorbi: traducătorul şi scriitorul Cristian Fulaş, directorul Institutului Francez, Julien Chiappone-Lucchesi, traducătoarea Florica Courriol
  • ora 13:30 – Stand propriu – Lansarea romanelor „Vremuri interesante”, Naoise Dolan şi „Studentul străin”, de Susan Choi – Humanitas
  • ora 13:30 – Stand propriu – André Bazin, „Ce este cinematograful?” – Editura Polirom – André Bazin, „Ce este cinematograful?”, Volumul II. Invitaţi: Gabriela Filippi, Andrei Gorzo, Andrei Rus. Moderator: Adrian Şerban
  • ora 14:00 – Stand propriu – Discuţie şi sesiune de autografe cu Mihaela Bilic – Bookzone
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente „Colţul copiilor” – Atelier Creativ şi sesiune de autografe cu Ştefan Georgescu – Editura Frontiera
  • ora 14:00 – Stand propriu – Atelier Antibullying – Didactica Publishing House
  • ora 14:00 – Stand propriu – „Dragoste şi literatura” – Editura Litera
  • ora 14:00 – Stand propriu – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica
  • ora 14:00 – Stand propriu – Lansări de carte – Editura Eikon
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Lansarea romanului: „Marcel şi prietenii săi” de Filip Pricop (9 ani) – Editura Cartex 2000
  • ora 14:00 – Stand propriu – Lansare Rodica Oniga, Mihai Istudor, Lucia Cicoară Drăgan – Editura Amurg Sentimental
  • ora 14:00 – Stand propriu – Dezbatere: Fricile copiilor – cum îi ajutăm să le gestioneze – Grupul Editorial Corint. Dezbatere: „Fricile copiilor – cum îi ajutăm să le gestioneze”. Invitaţi: Adriana Mitu, psiholog, coordonator Corint pentru Părinţi; Dr. Cristian Andrei, psihoterapeut şi educator, Institutul de Relaţii Umane; Otilia Mantelers, psiholog şi specialist în parenting. Moderator: Gabriela Preda, PR Manager
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” – Lansarea volumului „Un Om” şi prezentare Serie de autor Oriana Fallaci – Editura Lebăda Neagră
  • ora 14:00 – Sala Nicolae Titulescu – Festivitate premiere Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor Patronat al Cărţii – ADEPC – Festivitatea de premiere a laureaţilor Concursului Naţional de Proză Scurtă „Nicolae Velea”, ediţia a-VI-a. Acordarea premiilor concursului cu scurte alocuţiuni (laudaţio) laureaţi (9 premii şi 8 menţiuni). Vorbitori: Lucia Ovezea, Ana Dobre, Victoria Milescu, Paula Romanescu, Florentin Popescu, Victor Atanasiu, Constantin Marafet, Corina Vlad Diaconescu, Crina Bocşan Decusară
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Lansare de carte – Editura Universității din București – Bucharest University Press. „Stil şi stilistică”, vol. I, II, autor Mihaela Mancaş. Invitaţi: M.c. al Academiei Române Gh. Chivu, Oana Chelaru Murăruş. Moderator: Alexandru Nicolae
  • ora 14:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Însemnări zilnice 1930, Regina Maria a României” – Editura Epica. Invitaţi: Georgeta Filitti, Simona Preda
  • ora 14:00 – Stand propriu – Lansare de carte şi sesiune de autografe „Viaţa mea cu Goya”, de Riri Sylvia Manor – Humanitas
  • ora 14:00 – Stand propriu – Noutăţi Biblioteca Polirom – Editura Polirom
  • ora 14:00 – Stand propriu – Lansarea volumului „Jurnalismul de investigaţie o specie pe cale de dispariţie” – Tritonic Books
  • ora 14:00 – Stand propriu – Ora de poezie – Editura Vinea
  • ora 14:00 – Stand propriu – „Revista Pif, istoria unei povești de succes”, prezentată de Dodo Niță – Institut français de Roumanie | Librăria franceză Kyralina
  • ora 14:30 – Stand propriu – Lansarea volumului „Liu Liu azuriu”, de Panin Carpi – Editura Paralela 45. Invitaţi : Cerasela Barbone, traducătoarea volumului, Natalia Zaharia, Andrei Bogdan. Moderatoare: Diana Iepure
  • ora 14:30 – Stand propriu – Cum să te reconectezi la natura ta autentică? – Editura Herald
  • ora 14:30 – Stand propriu – Lansarea volumelor „Mario şi vrăjitorul. Povestiri 1919 -1953” de Thomas Mann şi „Întuneric la amiază”, de Arthur Koestler – Humanitas
  • ora 14:30 – Stand Radio România – Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – Radio România
  • ora 14:30 – Stand propriu – Lansare de carte – Editura Eikon
  • ora 15:00 – Stand propriu – Lansare Seria „Sub semnul lupului” de Simona Radu – Editura UP
  • ora 15:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Prezentare Răzvan Theodorescu – Cartea Românească Educațional
  • ora 15:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Lansare de carte: Patrick Deville, „Ciuma & Holera” – Casa Cărții de Știință. Invitaţi: Rodica Baconsky, Alina Pelea (traducătoare), Dinu Flămând, poet şi traducător. Moderator: Alexandra Ionel (redactor Casa Cărţii de Ştiinţă)
  • ora 15:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” – Lansare carte: Em Sava şi Dumitru Curcăneanu – Siono Editura
  • ora 15:00 – Sala Nicolae Titulescu – Lansare carte Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor Patronat al Cărţii – ADEPC
  • ora 15:00 – Stand propriu – Lansare de carte „Curajul de a fi un părinte imperfect” – Bookzone
  • ora 15:00 – Stand propriu – Lansare album: „Centenar PEN”, coordonatoare Mariana Gorczyca – Editura Institutului Cultural Român
  • ora 15:00 – Stand propriu – Lansare de carte şi sesiune de autografe „Putea să fie altcumva: O istorie subiectivă a justiţiei după 1990”, de Daniel Morar – Humanitas
  • ora 15:00 – Stand propriu – Lansarea volumului: „Etica si integritatea în viaţa publică” – Tritonic Books
  • ora 15:30 – Stand propriu – Tradiţii spirituale. Lansarea noilor titluri din colecţie – Editura Paralela 45
  • ora 15:30 – Stand propriu – Lansarea de carte şi sesiune de autografe „Scrisoare din Tenerife: Povestea unei călătorii dincolo de închipuire”, de Cătălin Cioabă – Humanitas
  • ora 15:30 – Stand propriu – Poezia vine de la Vinea – Editura Vinea
  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Lansarea romanelor premiate în cadrul Concursului de manuscrise „Împlineşte un vis”, ediţia a II-a, Editura Universitară & Cişmigiu Books – Editura Universitară
  • ora 16:00 – Stand propriu – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica. „Regăsirea. Versuri”, de Mariana Naghel. Moderator: Gina Micloş. Invitaţi: Mariana Naghel, Carmen Tenescu
  • ora 16:00 – Stand propriu – Lansări de carte – Editura Eikon. „Făcătorii de lumină”, „Şi ce clipe minunate vom trăi”, de Eugen Rotaru; „Un ideal, mai multe baricade”, de Sorin Negruţi. Invitaţi: Maria Rotaru, Simona Poclid, Sorin Negruţi, Vladimir Alexandrescu. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 16:00 – Stand propriu – Redobândeşte autonomia emoţională – Editura Herald. Lansarea cărţilor „Vindecarea traumelor provocate de părinţii imaturi emoţional”, Lindsay Gibson, „Recuperarea în urma traumei, abuzului sau neglijenţei emoţionale – PTSD – 13 paşi esenţiali ai procesului de vindecare.”, Pete Walker
  • ora 16:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Luca”, de Adrian Lustig – Grupul Editorial Corint
  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Prezentare de carte: „Poveşti din Bellu” – Editura Vremea
  • ora 16:00 – Sala Nicolae Titulescu – Lansare carte Editura Astralis – ADEPC. Lansarea volumului „New Beijing”, de Camelia Pantazi Tudor. Prezintă: Constantin Lupeanu, Ana Dobre, Marian Nencescu, Ana Calina Garaş, Evelyne Maria Croitoru, Cleopatra Luca, Roxana Procopiescu, Lucian Gruia. Moderator: Camelia Pantazi Tudor
  • ora 16:00 – Stand propriu – Lansarea volumului: „Holograma Rusia. Kremlinul între discurs şi realitate” – Tritonic Books
  • ora 16:15 – Stand propriu – Lansarea romanelor „Cortina de fier” de Vesna Goldsworthy şi „Trişorii din Harlem”, de Colson Whitehead – Humanitas
  • ora 16:45 – Stand propriu – Lansare de carte şi sesiune de autografe „Românii – stigmat etnic, patrii imaginare: O căutare istorică”, de Ovidiu Pecican – Humanitas
  • ora 17:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” – „De la artă la bani şi înapoi” – Curtea Veche Publishing
  • ora 17:00 – Sala Nicolae Titulescu – Centenar PEN Romania – Centrul PEN Român. Centrul PEN Român organizează întâlnirea anuală a membrilor săi în una din zilele Târgului Gaudeamus de la Bucureşti. În programul întâlnirii noastre vom prezenta activităţile desfăşurate în anul scurs de la ultima adunare generală, vom primi noi membri, vom prezenta Albumul PEN Centenar, apărut de curând la Editura ICR
  • ora 17:00 – Stand propriu – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica
  • ora 17:00 – Stand propriu – Lansări de carte – Editura Eikon. „Ce înseamnă a gândi altfel. In Honorem Ştefan Afloroaei 70”, coord. Petru Bejan, Corneliu Bîlbă, George Bondor; „Muzică din cuvânt. De la Bach la Beethoven”, de Elena Maria Şorban; „Uneltele muzicologiei”, de Oleg Garaz; „Avataruri ale jazzului în literatura universală”, de Cristina Petrescu. Invitaţi: Loredana Baltazar, Christian Crăciun
  • ora 17:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” – Lansare de carte: „Tratatul de la Trianon şi destinul României Mari”, coord. Sabin Drăgulin – Editura Revistei Timpul. Invitaţi: Dumitru Preda (Ambasador), Florian Bichir (profesor), Constantin Hlihor (profesor). Moderator: Sabin Drăgulin (profesor)
  • ora 17:00 – Stand propriu – Sesiune de autografe cu Horaţiu Mălăele – Bookzone
  • ora 17:15 – Stand propriu – Lansare de carte şi sesiune de autografe „Revoluţia greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti”, de Tudor Dinu – Humanitas
  • ora 17:30 – Stand propriu – Prezentare de carte – Editura Shambala. Prezentare de carte: „Numărul de aur. Misterele dezvăluite ale Numărului cel tainic al Marii Puteri Macrocosmice Tripura Sundari”. Prezintă: Diana Dochinoiu
  • ora 17:45 – Stand propriu – Bestsellerurile Humanitas la Gaudeamus – Humanitas
  • ora 18:00 – Stand propriu – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica. „Te iubesc. Roman de dragoste autobiografic”, Volumele I şi II, de Julien Tănase. Moderator: Gina Micloş. Invitaţi: Julien Tănase, Irina Constantinescu
  • ora 18:00 – Stand propriu – Recital poetic – Editura Eikon. „Hristos toamna”, de Vasile Iftime; „DETI. La ferestre scutece albe”, de Vasile Iftime; „Postări pe cord deschis”, de Maria Nicolai; „Tandem cu umbrele”, de A. T. Branca; „Avantajul de a nu câştiga nimic”, de Vasile Baghiu; „Cele două capete ale tăcerii”, de Vianu Mureşan
  • ora 18:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” – Lansare de carte: „Fii ai unui destin potrivnic” de profesorul Gherasim Tic – Paul Editions. Prezentarea romanului memorialistic din perioada anilor de temniţă de la Aiud ai studentului Gherasim Tic, de către scriitorul Geo Călugăru
  • ora 18:00 – Stand propriu – Recital poetic – Editura Eikon. „Umbră de ploaie/ Ombra di pioggia”, de Camelia Ioniţă Mikesch; „Hic et Nunc Poezii/Poesie1985-1998” , de Fabrizio Dall`Aglio; „Coaja lucrurilor”, „Domniţa apei”, „Singurătatea focului”, de Daniele Cavicchia „Batantul fericirii, de Valeria di Felice
  • ora 19:00 – Stand propriu – Prezentare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica – Cristina Mazilu, „Unde era iubirea. Eseu”; „În Iubire cu Tine. Versuri”; „Calendar motivaţional 2023. Dezvoltare personală”. Moderator: Gina Micloş. Invitaţi: Irina Constantinescu, Vasile Poenaru

 

– Cultură

* Duminică, 11 decembrie, de la ora 17:00, concertul tradiţional de colinde „Începem a colinda…” aduce pe scena Sălii Radio, într-o tradiție continuată de 30 ani, în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, datinile şi obiceiurilor de sărbători, așa cum sunt ele păstrate în satul românesc. Cete tradiţionale din Argeş, Bacău, Maramureş, Olt, Suceava, Teleorman dăruiesc publicului bucureştean colindele, datinile şi obiceiurile de Crăciun şi An Nou

* De la ora 11:00, pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR, are loc o nouă ediție a rubricii Poezie și creație cu Loreta Popa. Invitată: Monica Pillat. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) anunţă deschiderea expoziţiei ‘Laborator III. Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică şi ceramică din China şi Japonia aflate în patrimoniul MNAR’ care va avea loc duminică, 11 decembrie, de la ora 16:00, în Sala Kretzulescu – intrarea prin Str. Valter Mărăcineanu. Curatori: Oana Solomon – şef de laborator restaurare ceramică, sticlă, metale – şi dr. Andreia-Maria Teodorescu – expert restaurator grafică. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 14 decembrie 2022 – 14 mai 2023

* De la ora 19:00, Corul de Cameră Preludiu, dirijor Andrei Stănculescu, va susţine tradiționalul Concert de colinde cu care a încântat publicul în fiecare an la Ateneul Român. Acest concert va aduce aerul și atmosfera sărbătorilor, dar și un gând de recunoștință in memoriam Voicu Enăchescu, dirijor fondator și conducătorul corului timp de aproape cinci decenii. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Teatrul Naţional I.L.Caragiale prezintă premiera unui nou spectacol în cadrul programului „Uşi deschise pentru toţi”, Zorro de Margaret Mazzantini, un text tradus şi prezentat în Premieră Naţională. One-man show al actorului Ioan Andrei Ionescu, regizat de Toma Dănilă, noul spectacol de la Sala Pictura va avea premiera în data de 11 decembrie, de la ora 20:00

* Gala Premiilor CNDB, eveniment major de recunoaștere a celor care au contribuit, sprijinit și confirmat valoarea pe care arta dansului contemporan o are în societate – ora 19:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti. Anul acesta, evenimentul include și prezentarea spectacolului „Ramanenjana”, o docu-ficțiune performativă semnată de Simona Deaconescu (RO) în colaborare cu Gaby Saranouffi (MG/SA)

* Bârlad: Muzeul ‘Vasile Pârvan’ Bârlad prezintă un nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediţia a 8-a. Duminică, 11 decembrie, are loc proiecția, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, a filmului românesc ‘Casa Cu Păpuşi’, în regia lui Tudor Platon. Producţie 2020

* Cluj-Napoca: Paula Seling continuă turneul naţional cu concertul ‘Colindăm, Colindăm’ – ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenților din municipiu

* Craiova: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prezintă turneul național „Pe drumul Crăciunului” în perioada 4 – 19 decembrie și desfășurarea a 9 spectacole extraordinare în 7 orașe: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Cezar Verlan, dirijorul secund, au pregătit pentru cele 9 spectacole din turneu un program menit să creeze o legătură organică între dramatism și speranță, între clasic și modern, între tradiția colindelor românești și a celor internaționale. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția RADOR. Printre partenerii media locali: Radio Târgu Mureș, Radio Timișoara. Din program:

  • Evenimentul are loc la Teatrul Național „Marin Sorescu”

* Galați: De la ora 18:30, secţia de revistă a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ aduce pe scenă un spectacol modern, inspirat din viaţa şi cariera celebrei cântăreţe franceze, care a consacrat genul chansonetei – Edith Piaf…o viaţă! Aranjamentul muzical este realizat de maestrul Nicolae Mantu, iar rolul principal este interpretat de Cristina Boghici

 

* Galați: Filmul ‘Phoenix – Povestea’ va fi prezentat într-un turneu naţional în luna decembrie, în prezenţa membrilor emblematici şi a echipei filmului. Turneul va fi lansat la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României şi va include proiecţii în Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Galaţi. Regizat de cineastul Cristian Radu Nema şi produs de Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei, aşa cum am trăit-o cu toţii şi transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul şi mesajul fenomenului cultural Phoenix. Documentarul conţine imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video. Evenimentul este susţinut de Uniunea Cineaştilor din România. Din program:

  • 11 decembrie, ora 19:00: Galaţi – Cinema ‘Ioan Manole’, în prezenţa lui Nicu Covaci

* Iaşi: Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) va organiza duminică, 11 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri, evenimentul Gala Identităţii Naţionale Axa Culturală Iaşi – Viena. Spectacolul o va avea în centru pe soprana Elena Moşuc, câştigătoare în 2019 a ‘Oscar della Lirica’, cea mai prestigioasă distincţie internaţională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie. Alături de Elena Moşuc, în reprezentaţia organizată de teatrul liric ieşean vor putea fi urmăriţi tenorii ieşeni Florin Guzgă, Andrei Fermeşanu şi Andrei Apreotesei. Va interpreta Orchestra Operei Naţionale Române Iaşi, iar conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul David Crescenzi

* Oradea: Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea organizează un nou festival numit ‘Crăciun în ţinutul păpuşilor’, ce se desfăşoară în perioada 4 – 22 decembrie. Din program:

  • În data de 11 decembrie este programată premiera spectacolului ‘Sania lui Moş Crăciun’, după un text scris de Andreea Costea şi regizat de Igor Lungu, care îi va purta pe cei mici prin poveştile nemuritoare ale copilăriei şi va aduce o perspectivă nouă asupra personajelor negative din basme, care sunt provocate să facă fapte bune pentru a salva Crăciunul

* Ploiești: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţia sa Muzeul Memorial ‘Paul Constantinescu’ din Ploieşti organizează cea de-a XXVII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare şi Creaţie Muzicală ‘Paul Constantinescu’ în perioada 9-11 decembrie. Concursul este deschis celor mai talentaţi elevi şi studenţi de la liceele, colegiile, universităţile şi facultăţile de muzică din România şi Republica Moldova, fiind structurat pe cinci secţiuni: pian, vioară, violoncel, canto şi compoziţie muzicală. Festivitatea de premiere şi Gala laureaţilor vor avea loc duminică, 11 decembrie, ora 10:30 în sala ‘Ion Baciu’ a Filarmonicii ‘Paul Constantinescu’ Ploieşti

 

– Sport

* Se dispută un meci în etapa a 10-a a Diviziei A1 la volei masculin: CSA Steaua Bucureşti – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 12:00

* Are loc finala Cupei României la rugby: SCM USV Timişoara – CSA Steaua Bucureşti – ora 12:45, Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf

* CS Rapid Bucureşti o întâlneşte pe Gyori Audi ETO KC, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 15:00, Sala Polivalentă

* Meciuri în etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei feminin: CS Rapid Bucureşti – CSO Voluntari 2005 – ora 15:00

 

* Italia: România va participa cu 11 atleţi (opt fete şi trei băieţi) la a 27-a ediţie a Campionatelor Europene de cros de la Piemonte-La Mandria Park, de lângă Torino, prevăzută duminică 11 decembrie

* Lituania: România participă la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-20 de la Kaunas (11-17 dec.)

  • România – Spania – ora 19:30

 

– S-a întâmplat într-o zi de 11 decembrie

* Acum 187 de ani (1835), în sala „Teatrului Momulo” din Bucureşti, avea loc premiera primului vodevil românesc, „Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann

* Cu 161 de ani în urmă (1861) avea loc citirea Proclamaţiei către naţiune a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin care aducea la cunoştinţă oficial că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată” (11/23)

* Tot acum 161 de ani se desfiinţau taxele de export la produsele Principatelor Unite (11/23)

* Cu 146 de ani în urmă (1876) începea, la Istanbul, o conferinţă a reprezentanţilor Puterilor europene (care s-a încheiat la 8/20.I.1877), cu scopul de a determina Poarta Otomană să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Pentru torpilarea conferinţei, Poarta a proclamat, chiar în ziua începerii acesteia, o Constituţie cu aparenţe liberale, în care România (ca şi Serbia şi Egiptul) era desemnată „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman, fiind astfel încălcată autonomia statului român, recunoscută prin tratatele internaţionale aflate atunci în vigoare (11/23)

* La data de 11 decembrie 1882, acum 140 de ani, The Bijou Theatre din Boston, Massachusetts (SUA), devenea primul teatru din lume iluminat cu ajutorul luminii electrice

* Cu 106 ani în urmă (1916), în urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916, s-a format, la Iaşi, un Guvern de concentrare naţională I. I. C. Brătianu (liberal) – Take Ionescu (conservator-democrat). A fost numit „Guvernul refacerii Armatei şi al rezistenţei victorioase din 1917” (11/24)

* Acum 104 ani (1918) regele Ferdinand I (1914-1927) emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit cărora serviciile publice rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia Guvernului central de la Bucureşti trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului (Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu). Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, a decretat Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România” (11/24)

* Acum 81 de ani (1941) Germania şi Italia declarau război Statelor Unite ale Americii (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* Cu 76 de ani în urmă era creat Fondul ONU pentru Copii – UNICEF. La data de 11 decembrie 1946 era înfiinţat, de Ansamblul General al Naţiunilor Unite, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor, cu sediul central la New York. În 1953, numele său (The United Nations International Children’s Emergency Fund) a fost scurtat în Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite, dar mai este încă cunoscut sub acronomimul său popular – UNICEF. Organizaţia oferă asistenţă umanitară şi pentru dezvoltare copiilor şi mamelor lor în ţările în curs de dezvoltare. UNICEF se concentrează pe 5 priorităţi de bază: educaţia fetelor, plus de imunizare, protecţia copilului, HIV/SIDA, şi copilărie pentru copii. Alte priorităţi includ supravieţuirea copiilor, copilul şi familia şi sporturi pentru dezvoltare. UNICEF a primit, în anul 1965, Premiul Nobel pentru Pace. România a devenit membru la 8.IX.1971

* Acum 36 de ani (1986) intra în vigoare a Tratatului de denuclearizare a Pacificului de Sud, „Tratatul de la Rarotonga” (după numele insulei aparţinând Noii Zeelande), semnat la 7.VIII.1985

* Cu 28 de ani în urmă (1994) trupele ruseşti au început să pătrundă pe teritoriul republicii separatiste Cecenia din cadrul Federaţiei Ruse. În decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând zeci de mii de morți în rândul populației civile și distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme într-unul de gherilă. În august 1996 rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Khavsa-Yurt la 31 august 1996

* Se împlinesc 25 de ani (1997) de când avea loc încheierea, cu ocazia Conferinţei de la Kyoto/Japonia, a Protocolului privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a limitei de gaze cu efect de seră (semnat cu o zi înainte), intrat în vigoare la 16.II.2005. Protocolul de la Kyoto, este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice

* Se împlinesc 25 de ani (1997) de când Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR) a căpătat personalitate juridică (prin sentinţa civilă nr. 1216 a Tribunalului Bucureşti). 27 membri fondatori au decis, la 17 octombrie 1997, creearea unui forum la nivel naţional, care să cuprindă personalităţi din domeniul ingineriei, cu scopul de a promova dezvoltarea cercetării ştiinţifice, al creaţiei tehnice şi perfecţionarea învăţământului ingineresc. ASTR a fost acceptată, în oct. 2006, în EURO – CASE (European Council of Applied Sciences, Technologies and Engineering), alături de alte 21 de academii tehnice inginereşti din Europa

* Acum 6 ani (2016) a fost deschis în Elveţia cel mai lung tunel feroviar din lume. Tunelul, cu o lungime de 57 km, străpunge masivul Gotthard şi este şi cel mai adânc din lume, în unele locuri fiind la 2,3 km de suprafaţă. Proiectul inovator le va permite călătorilor să traverseze Alpii, cu trenuri de mare viteză, în 17 minute

* Cu 6 ani în urmă (2016) aveau loc alegerile legislative din România. Acestea s-au desfăşurat în mod diferit față de cele din 2008 şi 2012, întrucât la data de 24 februarie 2015 Comisia de Cod Electoral a decis revenirea la votul pe listă și renunțarea la sistemul de vot uninominal folosit în ultimele două alegeri legislative. Pentru prima dată în istoria alegerilor din România, activitatea în secţiile de votare a fost înregistrată audio-video, neîntrerupt, după închiderea urnelor. Şi tot pentru prima dată în România, cetățenii români din străinătate au putut vota prin corespondență. La Camera Deputaților, după rezultatele finale, PSD a obţinut 45,47% din voturi (154 de mandate), PNL – 20,04% (69 de mandate) şi USR – 8,87% din voturi (30 de mandate), iar la Senat PSD a înregistrat un procentaj de 45,67 (67 de mandate), PNL – 20,41 (39 de mandate) şi USR – 8,92 (13 mandate). Cele mai recente alegeri parlamentare din România au avut loc la data de 6 decembrie 2020, PSD, PNL și alianța USR-PLUS strângând cele mai multe voturi atât la Camera Deputaților, cât și la Senat

 

Aniversări – Comemorări

 

 

– 1888: S-a născut Eugen Goga (fratele poetului Octavian Goga), prozator şi ziarist (m. 1935)

 

– 1913: A murit Ioan Kalinderu, jurist şi publicist (frate cu Nicolae Kalinderu, medic şi cunoscut colecţionar de artă); administrator al domeniilor Coroanei de la înfiinţare, în 1884, până la sfârşitul vieţii; pe baza testamentului său, în 1916 a fost inaugurat „Muzeul Kalinderu”; membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte (1895-1898; 1901-1904) şi preşedinte al acestui for (1904-1907) (n. 1840)

 

– 1916: S-a născut inginerul electromecanic Gheorghe Buzdugan, cercetător în domeniul rezistenţei materialelor; bogată activitate didactică; după 1989 a înfiinţat şi condus, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de Documentare pentru Problemele Învăţământului Superior; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2012)

 

– 1923: S-a născut Mircea Nicolae Angelescu medic specialist în boli infecţioase (studii privind infecţiile bacteriene sistemice, antibioticoterapia şi hepatitele virale), scriitor (membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici) și profesor (m. 2010)

 

– 1940: S-a născut violonista şi profesoara Cornelia Bronzetti

 

– 1942: S-a născut Szobi Cseh (Szabolcs Imre Cseh), cascador, actor şi regizor; autorul a numeroase invenţii care au dus la dezvoltarea tehnicii şi metodologiilor din domeniul cascadoriei (m. 2014) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut jurnalistul și editorialistul Petre Mihai Băcanu; fost director al ziarului „România liberă” (1989 – 2010)

 

– 1965: S-a născut Eugen Cojocaru, jurnalist, scriitor, critic de artă și traducător

 

– 1965, 11/12: A murit George (Gogu) Constantinescu, om de ştiinţă, inginer, inventator şi inovator; a fost numit de revista engleză „The Graphic” unul din cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister; a fost unul din cei mai prolifici inventatori români ai tuturor timpurilor cu peste 300 de invenţii brevetate (a promovat utilizarea betonului armat; a elaborat „Teoria Sonicităţii” pe care a aplicat-o în numeroase invenţii: mitraliera sonică, motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic, injectorul sonic, caloriferul sonic şi altele; a proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive); membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1881)

 

 

– 1993: A murit actriţa franceză de origine română Elvire Popesco (Elvira Popescu), stabilită la Paris din 1923; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1894). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă naşterea la 10.V.1896; unele surse precizează că însăşi actriţa, din cochetărie, se declara cu doi ani mai tânără

 

– 1997: A murit lingvistul Ion Coteanu; specialist în lexicologie, stilistică şi limbă literară; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1920) – 25 de ani

 

– 2001: A murit pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru al Academiei Române din 1999 (n. 1929)

 

– 2001: A murit Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist (n. 1938)

 

– 2011: A murit Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România; membru al Academiei Române din 1996 (n. 1919)

 

 

– 2015: A murit fotbalistul Mihai Adam, unicul din istoria României care a cucerit titlul de golgheter în trei rânduri, cu două echipe diferite, „U” şi „CFR” ambele din Cluj (n. 1940)

 

– 2020: A murit Petre Frangopol, reputat cercetător chimist și profesor; strălucit reprezentant al şcolii româneşti de biofizică; preocupări în domeniile: chimie organică, chimie fizică organică, radiochimie, chimie biofizică, biofizică, fizică medicală, arheometrie, oceanografie, politici ale științei și management în acest domeniu, scientometrie, istoria chimiei în România; contribuție semnificativă la proiectarea și punerea în funcțiune (1978) a Centrului de Producție Radiochimică a Institutului de Fizică Atomică Bucureşti, în cadrul căruia a lucrat din 1957 până în 1994; membru de onoare al Academiei Române din 2012 (n. 1933)

 

– 2020: A murit filosoful și profesorul Alexandru Surdu; a elaborat primul sistem filosofic complet al neoinstituţionalismului contemporan; a elaborat peste 250 de lucrări, studii şi articole în domeniul logicii şi istoriei logicii; a întocmit ediţii critice ale operelor lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Ştefan Odobleja; director (din 1997) al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (2014-2018) (n. 1938)

 

– 2020: A murit Octavian Andronic (pseudonim Ando), jurnalist, realizator de talk-show-uri şi emisiuni tv., caricaturist şi grafician; pe 22 decembrie 1989 a fondat ziarul „Libertatea”, al cărui redactor şef şi director a fost până în 1997; fondator și director al Agenţiei independente de presă „Amos News” (n. 1946)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE

 

– Kyoto, Japonia: Manifestări de celebrare a 25 de ani de la semnarea Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

 

– Fira, Grecia: Urmează să înceapă o misiune oceanografică internațională a navei americane de cercetare Joides Resolution pe fundul mării Santorini

 

– Ciudad de Mexico: Catolicii sărbătoresc ziua de naștere a Fecioarei Maria la Bazilica Maicii Domnului din Guadalupe

 

– Hong Kong, China: Curse de cai – Cursele internaționale de la Hong Kong

 

– Londra: Rugby – Cupa Campionilor, turul 1 Prima zi: Grupa A Saracens (Anglia) – Edinburgh (Scoția)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Cântului Coral”, eveniment iniţiat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela; se desfăşoară anual în a doua duminică a lunii decembrie. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000 când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat impresionante manifestări corale

 

 

– „Ziua Mondială a Tangoului”; este celebrată, din 1977 ( – 45 de ani), în ziua de naştere a lui Carlos Gardelli (1890-1935), considerat „regele tangoului”. Tangoul s-a născut în Argentina, la Buenos Aires, la sfârşitul secolului al XIX-lea, apoi s-a răspândit în Europa unde a cuprins Parisul, Londra, Roma, Berlinul şi New York-ul de peste ocean. Abia după aceea s-a întors în Buenos Aires – însă cu un alt statut

 

– Aniversarea proclamării Republicii Burkina Faso (1958). Ziua naţională

 

– 1758: S-a născut Carl Friedrich Zelter, compozitor şi dirijor german (m. 1832)

 

– 1781: S-a născut Sir David Brewster, fizician scoțian; studii în domeniul reflexiei, polarizării și difracției luminii; a descoperit caleidoscopul și a perfecționat stereoscopul (m. 1868)

 

– 1792: S-a născut preotul austriac Joseph Mohr, autorul celebrului colind „Stille Nacht, heillige Nacht” (1816) (m. 1848) – 230 de ani

 

– 1810: S-a născut Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez; recunoscut ca unul dintre reprezentanţii marcanţi ai romantismului în Franţa (m. 1857)

 

– 1843: S-a născut medicul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei, care-i poartă numele (1882); Premiul Nobel pentru Medicină în 1905 (m. 1910)

 

– 1863: S-a născut Annie Jump Cannon, astronom american pe a cărei muncă se bazează catalogarea modernă a stelelor; împreună cu Edward C. Pickering, ea este creditată cu realizarea schemei de clasificare stelară Harvard, care clasifică stelele în funcţie de temperatură (şi comparativ cu Soarele) (m. 1941)

 

– 1876: S-a născut Mieczyslaw Karlowicz, compozitor, violonist şi dirijor polonez (m. 1909)

 

– 1882: S-a născut fizicianul german Max Born; a dezvoltat mecanica cuantică şi teoria reţelelor cristaline; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1954, împreună cu conaţionalul său Walter Bothe (m. 1970) – 140 de ani

 

– 1901, 11/24: S-a născut scriitorul rus Aleksandr Fadeev (m. 1956)

 

 

– 1908: S-a născut cineastul portughez Manoel de Oliveira (nume real: Manoel Candido Pinto de Oliveira); regizor, director de imagine, scenarist, producător, actor și monteur (m. 2015)

 

– 1911: S-a născut scriitorul egiptean Naguib Mahfouz; Premiul Nobel pentru literatură în 1988 (m. 2006)

 

– 1912: S-a născut producătorul italian de film Carlo Ponti (m. 2007) – 110 ani

 

– 1913: S-a născut Jean Marais, actor francez de film (m. 1998)

 

– 1918: S-a născut scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, figură importantă a disidenţei din URSS şi autor a numeroase romane despre lagărele sovietice; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1970; la 12.II.1974 a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi apoi expulzat; scriitorul s-a reîntors în Rusia la 27.V.1994 (după 20 de ani de exil) (m. 2008)

 

– 1928: S-a născut Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (m. 1996)

 

– 1930: S-a născut Jean-Louis Trintignant, actor de film, regizor și scenarist francez (m. 2022)

 

– 1932: S-a născut Nancy Holloway, cântăreaţă de jazz, pop și soul și actriță americană (m. 2019) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Ferdinand Alexander Porsche, preşedintele onorific al consiliului de supraveghere al companiei Porsche, creator al modelului 911; a pus bazele unei noi culturi a designului, care a conturat maşinile sport până în ziua de azi (m. 2012)

 

– 1935: S-a născut fostul preşedinte indian Pranab Mukherjee, în funcție în perioada 2012-2017 (m. 2020)

 

– 1937: S-a născut scriitorul american Jim Harrison (m. 2016) – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut actorul britanic Stephen Moore (nume complet: Stephen Vincent Moore); a avut o carieră prolifică pe scena londoneză, la National Theatre și Royal Shakespeare Company, în seriale radiofonice și de televiziune (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1938: A murit Christian Lange, om politic norvegian; secretar al Comitetului Nobel din Oslo (1900-1909); secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933); Premiul Nobel pentru Pace pe 1921, împreună cu suedezul Karl Branting (n. 1869)

 

– 1967: A murit dirijorul italian Victor de Sabata (n. 1892) – 55 de ani

 

– 1968: S-a născut Emmanuelle Charpentier, profesoară și cercetătoare franceză, specialistă în microbiologie, genetică și biochimie; directoare a Institutului Max Planck pentru Biologia Infecțiilor din Berlin, Germania; laureată a Premiului Nobel pentru chimie în anul 2020, alături de Jennifer Doudna (SUA), pentru crearea „foarfecelor moleculare” capabile să modifice genele umane, un avans considerat revoluționar

 

– 1968: A murit Arthur Hays Sulzberger, cunoscut publicist american; a condus publicaţia „The New York Times” între anii 1935 şi 1968 (n. 1891)

 

– 1978: A murit biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru chimie în 1955 (n. 1901)

 

– 2012: A murit muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (n. 1920) – 10 ani

 

– 2012: A murit soprana rusă Galina Pavlovna Vişnevskaia (n. 1926) – 10 ani

 

– 2020: A murit regizorul, producătorul de film şi scenaristul sud-coreean Kim Ki-Duk (n. 1960)

 

– 2021: A murit Manolo Santana (nume real: Manuel Santana Martínez), legenda tenisului şi primul spaniol care a câştigat turneul de la Wimbledon, în 1966 (n. 1938) – 1 an

 

– 2021: A murit scriitoarea americană Anne Rice (născută Howard Allen Frances O’Brien), cunoscută autoare de romane fantasy, precum „Interviu cu un vampir”; considerată regina literaturii horror gotice, a folosit figura vampirului nemuritor pentru a-şi alina durerea după tragica pierdere a fiicei sale, Michelle, care a murit la cinci ani, de leucemie (n. 1941) – 1 an

 

– 2021: A murit Garth Dennis (nume real: Rudolph Dennis), muzician jamaican, lider al grupului „Black Uhuru”; a contribuit, în anii ’80 ai secolului XX, la popularizarea unui stil reggae cu accente electronice şi bazat pe ecouri (n. 1949) – 1 an