Şansa României de a adera la Spațiul Schengen a fost redusă din cauza cuplării cu Bulgaria (Marcel Ciolacu)

Realizator: Mihaela Enache – Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că șansa României de a adera la Spațiul Schengen a fost redusă, deoarece a intrat pe listă, la pachet, cu Bulgaria. Votul în Consiliului Justiției și Afaceri Interne era de așteptat, întrucât și în cazul în care Austria ar fi votat pentru aderarea României, Olanda se pronunțase anterior aderării Bulgariei la Schengen – a apreciat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: Rămâne întrebarea de ce am mers în continuare pe listă, la pachet, cu Bulgaria, atât timp când exista o altă decizie a altui stat european, respectiv Olanda, că nu va vota cu Bulgaria. Indiferent dacă Austria ar fi votat sau nu ar fi votat cu România, dacă pe ordinea de zi se rămânea în același pachet România cu Bulgaria, oricum n-am fi trecut de votul /JAI/.
Realizator: Liderul PSD a mai spus că tema aderării României la zona Schengen nu este pe ordinea de zi a Consiliului European din 15 decembrie, după cum ne-a transmis reporterul RRA Alexandra Cristea./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 decembrie)