Peste 20 de zboruri spre sau dinspre România au fost anulate de mai multe companii low-cost, din cauza vremii din Marea Britanie

Peste 20 de zboruri spre sau dispre România au fost anulate, ieri, de mai multe companii low-cost, din cauza vremii din Marea Britanie. Acolo transporturile au fost grav perturbate de ninsorile abundente, iar meteorologii anunţă că valul de frig va persista toată săptămâna. Au fost afectate şi curse de pe relaţiile Italia, Germania, Franţa şi Spania. Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru Marea Britanie, valabilă şi astăzi. Celor care vor să meargă în această ţară li se recomandă să se informeze din timp asupra condiţiilor meteo. Ei au la dispoziţie şi aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care se găseşte pe pagina de internet a ministerului./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie