Subiecte pe agenda şedinţei de guvern

Guvernul prelungeşte şi anul viitor schemele de sprijin pentru IMM-uri. Urmează să prevadă, în şedinţa de la această oră, 20 de miliarde de lei pentru plafonul de garantare în 2023.

Pe agenda Executivului se află şi o ordonanţă de urgenţă care vizează diminuarea contribuţiei financiare de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor.

Reporter: Bună ziua! Peste un miliard de euro va acorda Ministerul Educației, bani ce provin din PNRR. Pentru a beneficia de acești bani, unitățile preuniversitare pot depune proiecte începând de astăzi și până pe 19 martie anul viitor. Banii vor putea să fie obținuți pentru digitalizarea medii mediilor de învățare și pentru refacerea infrastructurii școlare, așa cum a precizat ministrul educației, Ligia Deca.

Ligia Deca: Al doilea tip de investiții este cel în infrastructura școlară, pentru 75.000 de săli de clasă, 10.000 de laboratoare sau cabinete din sistemul de educație preuniversitar și a treia investiție vizează dotarea cu echipamente a atelierelor de practică din rețeaua învățământului profesional și tehnic pentru 909 unități de învățământ.

Reporter: Tot în ședința de la această oră, Guvernul va mai adopta și două ordonanțe de urgență. Una se referă la continuarea proiectului de susținere a eficientizării blocurilor de locuințe: 90% din cheltuieli vor fi susținute de stat, 7% de autoritățile locale și 3% de către asociațiile de locatari. Și a doua ordonanță prevede continuarea și anul viitor a programului IMM Invest Plus și a componentelor sale./apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie