Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, în vizită în Republica Moldova

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va discuta, astăzi, cu autorităţile de la Chişinău despre parcursul european al Republicii Moldova şi sprijinul acordat de România.

El va avea consultări politice cu omologul său, Nicu Popescu, după care va fi primit de preşedinta Maia Sandu, de premierul Natalia Gavriliţa şi de către preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

Vor fi abordate, de asemenea, teme legate de contracararea impactului asupra Republicii Moldova al războiului purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Alte subiecte importante sunt conlucrarea în domeniul securităţii energetice, precum şi măsurile de asistenţă economică din partea Bucureştiului./bcodreanu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie