Bucovina, una dintre cele mai căutate destinații de Crăciun

Bucovina rămâne una din cele mai căutate destinații de Crăciun, 98% din locurile de cazare fiind deja rezervate. La Voroneț, tarifele încep de la 2-300 și ajung până la 3.000 de lei pe noapte Meteorologi nu anunță ninsori în zona Moldovei, dar turiștii vor fi întâmpinați, ca în fiecare an, de cete de colindători. Mihaela Buculei ne așteaptă în Bucovina.
Reporter: Cei care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în nordul țării trebuie să știe că, în cadrul programului turistic de promovare a zonei – „Crăciun în Bucovina”, în majoritatea localităților au loc în această perioadă spectacole de datini și obiceiuri. Va fi vernisat Salonul Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniului 3”, manifestare la care au participat în jur de 400 de artiști din întreaga lume. Apoi, la Teatrul Matei Vișiniec este programat un eveniment dedicat refugiaților ucraineni sub titlul „Colindăm, colindăm împreună”, unde va avea loc și întâlnirea copiilor cu Moș Crăciun. Programul de colinde va fi susținut de familiile refugiațiilor. Pe 22 decembrie va fi marcată noaptea mai lungă la Muzeul de Istorie, iar în Centrul Sucevei este deschis Târgul de Crăciun, unde, pe scena special amenajată pe Strada Casei de Cultură, au loc zilnic spectacole de datini și obiceiuri de iarnă. Așadar, vă așteptăm în Bucovina pentru a cunoaște mai bine această parte a țării, cu tot ceea ce înseamnă tradiții, oameni, gastronomie, într-un cuvânt ospitalitate./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, 20 decembrie