Calendarul evenimentelor, 23 decembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaților

* Coreea de Sud: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, efectuează o vizită oficială în Republica Coreea, împreună cu o delegație guvernamentală și o delegație parlamentară (21 – 23 dec.). Din program:

  • ora 9:30 (ora locală, +7h față de ora României) – Tur al zonei demilitarizate Paju, de la graniţa cu Republica Populară Democrată Coreeană – vizitarea Tunelului nr. 3 şi a Observatorului Dora
  • ora 11:30 – Vizitarea satului Buckhon
  • ora 14:00 – Întâlnire cu Se-Chul Oh, CEO Samsung C&T
  • ora 15:00 – Masă rotundă de afaceri România-Republica Coreea, cu participarea prim-ministrului sud-coreean Han Duck-soo

– Guvern

* Coreea de Sud: Premierul Nicolae-Ionel Ciucă se află în vizită oficială în Republica Coreea, împreună cu o delegație guvernamentală și o delegație parlamentară (21 – 23 dec.). Din program:

  • ora 9:30 (ora locală, +7h față de ora României) – Vizită în zona demilitarizată Paju
  • ora 15:00 – Participare la Masa rotundă de afaceri România – Republica Coreea – alocuțiune susținută de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă

– Ministere

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru două emisiuni de obligaţiuni, de 60 milioane lei, respectiv 30 milioane lei

* Deschidere oficială la Bursa de Valori Bucureşti dedicată listării celei de-a zecea emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor. La eveniment vor participa Radu Hanga, preşedinte Bursa de Valori Bucureşti, Attila Gyorgy, secretar de stat Ministerul Finanţelor, Ştefan Nanu, director general Trezoreria Statului, Ovidiu Petru, director general al Direcţiei Generale Sector Instrumente şi Investiţii Financiare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniela Secară, director general BT Capital Partners, Valerian Ionescu, Head of Product Management Investments Products BCR, Irina Neacşu, director executiv BRD Groupe Societe Generale, Emilian Dobran, director tranzacţionare Alpha Bank România și Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti.

– Diaspora

* „România de Dincolo de Graniţe”, conferinţă organizată de Alianţa pentru Unirea Românilor, dedicată românilor din diaspora (22 – 23 dec.) – ora 11:00, la Palatul Parlamentului

– Social

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 19 – 23 decembrie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Spectacolul caritabil muzical-coregrafic sub genericul „Poveste de Crăciun”, susținut de Clubul „Total Dance” și Grupul Folk „P620”, eveniment care va avea loc vineri, 23 decembrie, de la ora 16:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești

– Economic

* Banca Naţională a României (BNR) publică date privind:

  • Balanţa de plăţi – revizuire date
  • Comerţul internaţional cu servicii – tranzacţii – date statistice
  • Investiţii directe – principiul direcţional – tranzacţii – date statistice
  • Titluri de valoare de natura datoriei – revizuire date

– Învățământ, Cercetare

* Potrivit calendarului oficial pentru anul școlar 2022-2023, vacanța de iarnă începe vineri, 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, urmând ca elevii să reia cursurile luni, pe 9 ianuarie 2023. Vacanța de iarnă în anul școlar 2022-2023 se încheie pentru toți elevii din învățământul preuniversitar în același timp, în data de 9 ianuarie 2023 fiind reluate cursurile atât pentru clasele primare și grădiniță, cât și pentru elevii din gimnaziu și liceu. Următoarea vacanță pe care o vor avea elevii va fi vacanța mobilă, din luna februarie, de o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023

– Cultură

* De la ora 19:00, la Sala Radio, are loc în primă audiție în România, Swing Symphony, lucrare compusă de celebra personalitate a jazz-ului mondial Wynton Marsalis. Acesta este deținător a 9 premii Grammy și director artistic de jazz al cunoscutului Lincoln Center – New York, una dintre cele mai importante scene ale Americii. O altă creație semnată de artistul american (Blood on the Fields) este prima compoziție de jazz care a obținut vreodată Premiul Pulitzer pentru muzică. Concertul este prezentat de două dintre ansamblurile Radio România: Orchestra Naţională Radio și Big Band-ul Radio și se derulează sub bagheta dirijorului vienez Sascha Goetzel. Ultimul concert al anului 2022 la Sala Radio va începe cu o altă lucrare extrem de cunoscută: Rhapsody in Blue – Gershwin, interpretată cu participarea pianistului Teo Gheorghiu

* Ultimul concert programat în stagiunea simfonică din acest an a Filarmonicii ‘George Enescu’ va avea loc, în preajma Crăciunului, de la ora 19:00, la Ateneul Român. La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul francez Nicolas Simon, iar ca soliste vor evolua violonistele Sarah şi Deborah Nemţanu. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Bucureştenii sărbătoresc Crăciunul cu cinci zile de concerte live la Târgul de Crăciun Bucureşti. Între 22 şi 26 decembrie, Mircea Baniciu, 2 Gents, Paula Seling, Iana Novac, Narcisa Suciu şi Nicu Alifantis sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca pe scena din Piaţa Constituţiei pentru o serie de concerte festive de colinde şi muzică de Crăciun. Din program:

  • Un moment plin sensibilitate este adus pe scena Târgului vineri, 23 decembrie, de artista Maria Coman care va susţine un recital de colinde şi muzică bizantină alături de The Choir. În aceeaşi seară, Ciprian Rogojan, fondator al proiectului 2 Vibes Symphony şi al formaţiei Sistem, şi Doru Todoruţ, solistul trupei DeepCentral, aduc muzica cultă mai aproape de public într-un concert special 2 Gents în care melodii reprezentative din diverse genuri şi perioade sunt reorchestrate pentru a oferi experienţe sonore noi

* Palatul Bragadiru găzduiește, de la ora 19:00, concertul extraordinar „Din suflet, de Crăciun”, o producţie originală în care repertoriul şi coregrafia se îmbină graţios. Participă sopranele Cristina Fieraru şi Teodora Constantinescu, alături de tenorul Daniel-Andrei Găină-Cojuharov şi baritonul Andrei Ovidiu Hâncuş, acompaniaţi la pian de Ioana Găină-Cojuharov. Conceptul coregrafic este semnat de Irina Florea, Iulia Vasile şi Alexandru Daniel Barbieru. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Primăria Sectorului 6 și UNTOLD au pregătit un program special de Sărbători în cadrul „West Side Christmas Market” (25 nov. – 27 dec.), târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, în perioada 23 – 26 decembrie

‣ Vineri, 23 decembrie

  • ora 19:00 – Gașca Zurli
  • ora 20:00 – Florin Vasilică

* Seria de concerte Jazz Compas Live invită doritorii să se bucure de magia Crăciunului, de la ora 20:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni (Str. Gabroveni nr. 84-90), alături de nume sonore ale scenei locale de jazz: Cătălin Milea „Pasăre Măiastră” feat. Gabriela Costa & Adina Răducan, Sorina Rotaru & Friends. Energia serii va fi amplificată de prezenţa dansatorilor de Swing şi Lindy Hop, membri ai companiei de dans Jazz Roots Bucharest. Spectacolul „Moş Crăciun în paşi de Swing” începe cu concertul Sorinei Rotaru & Friends. Al doilea concert al serii este susţinut de Cătălin Milea „Pasăre Măiastră” feat. Gabriela Costa & Adina Răducan, un ansamblu ce îi include pe cei mai redutabili muzicieni de jazz de la noi şi două prezenţe feminine: Gabriela Costa şi Adina Răducan. Evenimentul este recomandat de revista Jazz Compas şi susţinut de Radio România Muzical

* Concertul de colinde „Tronos Bate la Ușa Inimilor Voastre”, cu cântări psaltice ale grupului „Tronos”– ora 20:00, la Sala Dalles

* Jud. Brașov: Muzeul de Etnografie Brașov deschide vineri, 23 decembrie, de la ora 14:00, la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea, expoziția Turca din Cuciulata, care prezintă un obicei specific sărbătorilor Crăciunului din lumea satului tradițional și anume, colindatul cetei de feciori. În localitatea Cuciulata din Țara Oltului, ceata de feciori poartă denumirea de „Turcă”. Invitați speciali în cadrul evenimentului vor fi membrii comunității din Cuciulata, alături de feciorii din „Turcă”, care vor aduce cu ei colindele specifice satului și jocul „Turcii”

* Cluj-Napoca: Artista Andra aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă printr-o serie de concerte extraordinare de colinde și muzică de Crăciun. Acompaniată de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, artista va urca pe scena BT Arena din Cluj-Napoca, de la ora 19:00

* Iași: Filarmonica „Moldova” Iași organizează, de la ora 19:00, un Concert Vocal – Simfonic de Crăciun, cu participarea Orchestrei simfonice și a Corului academic „Gavriil Musicescu” – în zona Atrium Palas Mall. Dirijor: Constantin Grigore. Dirijorul corului: Consuela Radu – Țaga

* Oradea: Concert extraordinar de Crăciun – Regal vienez susţinut împreună cu membri ai Orchestrei di Teatro d’Opera Italiana, organizat de Asociaţia Culturală Opera Vox  – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Oradea: Concert vocal – simfonic, intitulat Ajun Simfonic – ora 19:00, la Sala de concerte „Enescu – Bartók”. Dirijor: Flavius Filip. Soliști: Ancuța Măslină-Pop – soprană, Nicolae Bejan – tenor, Robert Bede – tenor. Narator: Șerban Borda. Participă: Corul Filarmonicii de Stat Oradea, dirijor: Rodica Trandafir și Corul de copii al Liceului Greco – Catolic „Iuliu Maniu”, dirijor: Nicoleta Țâmpu

* Piatra-Neamț: Artista Paula Seling continuă turneul cu concertul de colinde, cântece de Crăciun și piese celebre, „Colindăm, Colindăm”, la Cinema Mon Amour (Dacia) din Piatra-Neamț, de la ora 20:00

* Râmnicu Vâlcea: Primăria Râmnicu Vâlcea propune încă un eveniment care să aducă spiritul sărbătorilor de iarnă în cadrul Târgului „Decembrie Magic” din centrul municipiului – spectacolul „Vine, vine Moș Crăciun!” de vineri, 23 decembrie, care va începe la ora 17:00 cu momentul muzical „Ale & Friends” al elevilor îndrumați de prof. Camelia Clavac și se va continua cu un recital de colinde românești susținut de Daria Ștefan (de la ora 17:30) și cu show-ul prezentat de Școala de Dans Ru Apollo și Andreea Ștefan (de la ora 17:45). De la ora 18:05, pe scena din Scuarul Mircea cel Bătrân se va derula concertul „Jazzy Christmas” cu Teatrul Municipal „Ariel” și Corul „Euphonia” al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, ce va face introducerea pentru ultimele două episoade ale spectacolului: Codruța Filip & Dancers (de la ora 18:40) și o „Poveste de Iarnă” adusă la Râmnic de „Lupii lui Calancea”, ce va începe la ora 19:30

* Berlin: Corul Filarmonicii „George Enescu”, pregătit de maestrul Ion Iosif Prunner, susţine la Berlin un concert extraordinar, pe 23 decembrie, de la ora 20:00 (ora României), concert transmis live de Radio România Muzical. Corul Filarmonicii „George Enescu”, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin, va interpreta una dintre cele mai frumoase partituri din istoria muzicii clasice: opera în concert Ajunul Crăciunului, de Nikolai Rimski-Korsakov. Printre solişti, se numără soprana Sofia Fomina sau tenorul Mikhail Vekua. Prezenţa ansamblului vocal românesc la Philharmonie Berlin vine în urma invitaţiei primite din partea dirijorului Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Internaţional George Enescu între anii 2017-2021 şi actual dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio Berlin. În preambul, Corul Filarmonicii ‘George Enescu’ va interpreta în foaierul sălii de concert berlineze colinde româneşti şi ucrainene de Crăciun. Concertul va putea fi ascultat şi de publicul din România, într-o transmisiune live a Radio România Muzical

* Italia: Unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul Operei Naţionale Române din Iaşi, „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, va fi prezentat de Corpul de Balet al teatrului liric ieşean în mai multe teatre din Italia. Artiştii ieşeni vor susţine nu mai puţin de 15 reprezentaţii cu titlul amintit într-un turneu pe care-l vor efectua în perioada 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 în localităţi italiene renumite, printre care se numără Florenţa, Verona, Bergamo, Mantova, Bologna, Milano sau Padova

– Sport

* Buzău: Are loc un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: SCM Gloria Buzău – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – ora 17:30, la Sala „Romeo Iamandi”

* Se dispută meciuri din Liga Naţională de baschet masculin:

‣ Etapa a 6-a:

  • ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CS Rapid Bucureşti – ora 17:00, la Sala „Horia Demian” Cluj-Napoca

‣ Etapa a 12-a:

  • CS Municipal Galaţi – CSM ABC Athletic Constanţa – ora 18:00, la Sala Dunărea Galaţi
  • ABC Laguna Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00, la Arena de Baschet Bucureşti

* Se dispută meciuri din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • CSTBv CSU Olimpia Braşov – Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc – ora 17:00, la Sala „Dumitru Popescu-Colibaşi” Braşov
  • FCC Baschet UAV Arad – BC Sirius Mureşul Târgu Mureş – ora 18:00, la Sala Victoria Arad

* Miercurea Ciuc: Este programat un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi Erste Liga: SC Miercurea Ciuc – Corona Braşov – ora 18:30, la Patinoarul „Vakar Lajos”

– S-a întâmplat într-o zi de 23 decembrie

* Se împlinesc 350 de ani (1672) de când astronomul francez Jean-Dominique Cassini (1625 – 1712) descoperea Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn. Acesta este sferic şi măsoară 1.529 km diametru, aproximativ jumătatea atelitului terestru Luna, ceea ce îl face să fie al doilea satelit al lui Saturn. Se crede că nucleul este formta din rocă şi ar reprezenta a treia parte din diametrul satelitului, manta şi scoarţa este compusă din apă îngheţată şi diferite impurităţi. Omul de ştiinţă i-a dat numele după figura mitologică grecească Rhea, soră şi soţie a lui Cronos (Saturn în panteonul roman). Satelitul a fost fotografiat de sonda USA Voyager 1 în noiembrie din 1980, când aceasta a trecut prin sistemul lui Saturn

* Acum 216 ani (1806) avea loc prima audiţie a concertului pentru vioară şi orchestră de Ludwig van Beethoven, la Theater an der Wien din capitala Austriei

* Acum 102 ani (1920) Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei şi a fost semnat „Ireland Act”. Parlamentul s-a împărţit în două: unul la Dublin şi celălalt la Belfast

* Cu 81 de ani în urmă (1941) avea loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă)

* Acum 59 de ani (1963) era încheiată prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „Bucureşti” (a ancorat în portul Constanţa). Pe data de 11 august 1963 cargoul Bucureşti a plecat din Dana 0 a Portului Constanţa pentru a face ocolul Pământului. Echipajul era format din 50 de persoane, căpitanul navei fiind Liviu Neguţ, secundul – Boris Cazacu şi ofiţerul III – Romulus Nicolae Moise. Prima escală a avut loc la Santiago de Cuba. Cargoul „Bucureşti” a fost construit în anul 1962, în Iugoslavia, nava parcurgând, în timpul voiajului, 27.600 de mile, cu o viteză cuprinsă între 16-18 noduri pe oră

* Sunt marcați 50 de ani (1972) de la cutremurul cu magnitudinea de 6,5 grade din Managua, capitala statului Nicaragua, în urma căruia peste 10.000 de persoane au murit și alte 20.000 au fost rănite

* În data de 23 decembrie 1990, acum 32 de ani, a avut loc un referendum al independenţei în Slovenia, în care 92,3% dintre votanţi (88,5% din ansamblul electoral) s-au exprimat pentru secesiunea Sloveniei faţă de Iugoslavia. Pe 25 iunie 1991, independenţa slovenă a fost proclamată de Parlamentul Sloveniei. După un scurt Război de Zece Zile, armata slovenă a asigurat independenţa. La sfârşitul aceluiaşi an independenţa a fost recunoscută de Comunitatea internaţională

* În urmă cu 12 ani (2010) Adrian Sobaru, angajat ca electrician la Ştirile TVR, s-a aruncat de la unul din balcoanele sălii de plen a Parlamentului în timp ce era dezbătută moţiunea de cenzură „Legea salarizării guvernului responsabil”. Pe 5 ianuarie 2011 a fost externat din Spitalul Universitar Municipal. În septembrie 2021, la aproape 11 ani de la acest gest, Adrian Sobaru s-a aflat în greva foamei în fața instituției TVR, unde lucrează de mai bine de 31 de ani. La data de 10 septembrie, angajatul TVR Adrian Sobaru a renunțat la protestul său după ce, în urmă cu 5 zile, a început greva foamei

* Cu 11 ani în urmă (2011) intra în vigoare Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, la 2 mai 2011, amplasarea scutului antirachetă american în localitatea Deveselu, din judeţul Olt, sub conducerea unui comandat român. Legea nr. 290/2011, de ratificare a Acordului între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 15 decembrie 2011. La data de 18 decembrie 2015, în contextul Parteneriatului Strategic, România şi Statele Unite au anunţat că, principalele componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, element cheie al Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive în Etape (EPAA), au fost finalizate şi transferate comandantului operaţional în vederea integrării viitoare în arhitectura sistemului de apărare antirachetă al NATO. Ceremonia de inaugurare (declararea capacităţii operaţionale depline) a Facilităţii Aegis Ashore din cadrul Bazei Militare Deveselu, parte a NATO BMD, a avut loc la 12 mai 2016

Aniversări – Comemorări

– 1823: S-a născut Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor, violonist şi pedagog; întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (1864); autorul muzicii pentru „Hora Unirii”, imnul Unirii Principatelor (m. 1898)

– 1898: S-a născut prozatorul Virgiliu Monda (pseudonimul lui Zeilic Moscovici), de profesie medic (m. 1991)

– 1908, 23.XII./1909, 5.I: S-a născut (la Bucureşti) principesa Ileana de Hohenzollern-Sigmaringen (penultimul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria); în ianuarie 1948 a părăsit România, împreună cu familia regală; în anii ’60 ai secolului XX s-a călugărit sub numele de Maica Alexandra şi a devenit stareţă a mănăstirii ortodoxe cu hramul ”Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Ohio-Statele Unite, unde se stabilise definitiv; în 1990 a revenit pentru câteva zile în ţară (m. 1991)

– 1925: S-a născut soprana Lili (Elena) Duşescu (m. 2017)

– 1930: S-a născut Albert Poch, grafician şi caricaturist (m. 2013)

– 1931: S-a născut Geavit Musa, fizician român de origine turcă; contribuţii importante în fizica plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică, în procese fizice implicând vid ultra înalt, în conversia energiei termice în energie electrică, precum şi în studiul proprietăţilor optice a unei game extinse de sisteme; membru corespondent al Academiei Române din 2009 (m. 2010)

– 1932: S-a născut Tudor Bompa, antrenor și profesor canadian de origine română; considerat „tatăl antrenamentului modern”, a revoluţionat metodele de antrenament occidentale, fiind unul dintre marii specialişti ai lumii în domeniul pregătirii fizice, în probleme de periodizare, planificare, performanţă şi antrenament de forţă – 90 de ani

– 1936: S-a născut Peter Ladislau Hammer, matematician și profesor american originar din România; contribuții deosebite în domeniul cercetării operaționale și al matematicilor discrete aplicate prin studierea funcțiilor pseudo-Booleene și a conexiunilor lor cu teoria grafurilor și al extragerii de cunoștinte din date; a inventat o metodă modernă și eficientă de minare a datelor, denumită Analiza Logică a Datelor, care a fost aplicată în numeroase domenii; fondator şi director al institutului RUTCOR (Rutgers University Center for Operations Research) (m. 2006)

– 1937: S-a născut Dan Pătrașcu, ziarist sportiv (m. 2017) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist (m. 2001)

– 1940: S-a născut (la Reni, în Basarabia de Sud) patriotul basarabean Valeriu Graur, fost disident, unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizaţie conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii ’60-70 ai secolului trecut în URSS (m. 2012, la Bucureşti)

– 1952: S-a născut Mircea Toma, psiholog, jurnalist, profesor, ecologist și scriitor, unul dintre fondatorii publicaţiei săptămânale „Academia Caţavencu” – 70 de ani

– 1954: S-a născut sculptorul Sergiu Dumitrescu (m. 2016)

– 1962: S-a născut, la Arad, Stefan W. Hell, fizician şi profesor german; a realizat o nouă microscopie optică la o scară mult mai mică decât aceea a lungimii de undă a luminii vizibile, care oferă posibilităţi de explorare a lumii moleculare, în special a vieţii la scară nanometrică; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2014, alături de cercetătorii Eric Betzig şi William E. Moerner, pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012 – 60 de ani

– 1965: S-a născut Zoran Kurteš, antrenorul echipei HCM Constanţa; a câştigat două titluri de campion cu HCM şi a reuşit, în premieră pentru România, să ducă o echipă în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin (m. 2010)

– 1981: A murit Noël Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (n. 1925)

– 1986: S-a născut Laura Loredana Zecheru, violonistă a Orchestrei Naţionale Radio (m. 2020)

– 1986: A murit actriţa şi profesora de artă dramatică Eugenia Popovici (n. 1914)

– 1993: A murit compozitoarea şi dirijoarea Florica Dimitriu (n. 1915)

– 2005: A murit Pericle Martinescu, prozator, eseist şi traducător (a tradus din Erskine Caldwell, Paul Feval, Nikos Kazantzakis, Artur Lundkvist) (n. 1911)

– 2013: A murit artistul vizual Ioan Cadar; autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă, precum candelabrele mari de la Teatrul Naţional Bucureşti, şi al vitraliilor din catedrale, biserici şi palate din România (n. 1946)

– 2014: A murit regizorul, scenaristul şi producătorul de filme și de spectacole Cornel Diaconu; cunoscut pentru filmul „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi!” (n. 1949)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Ştefan Sevastre; reprezentant al abstracţionismului geometric (n. 1926) – 5 ani

– 2020: A murit istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu; director al Muzeului de Artă din Constanţa (din 1990) (n. 1948)

– 2020, 23/24: A murit mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naţionale Române Iaşi (n. 1968)

– 2021: A murit istoricul și profesorul universitar Dan Berindei, descendent al familiei Brâncoveanu; specialist în istoria modernă a României; autorul, singur sau în colaborare, a peste 90 de volume şi a peste 700 de articole şi studii în care a abordat aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea, la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a Academiei Române, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (2006-2014) (n. 1923) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Libreville, Gabon: Congresul partidului de guvernământ, în cadrul căruia va fi desemnat candidatul la preşedinţie (23 – 24 dec.)

– Istanbul: Prima audiere în procesul lui Sebnem Korur Fincanci, președinte al Uniunii medicilor din Turcia (TTB), pentru „propagandă teroristă”

– Paris: SNCF – grevă a controlorilor, în weekendul de Crăciun (23 – 25 dec.)

– Londra: Lucrătorii de la serviciile de grăniceri desfăşoară acţiuni de grevă până în preajma ajunului Anului Nou

– Regatul Unit: Grevă a salariaţilor serviciului de poştă Royal Mail (23 – 24 dec.)

– Barcelona: Ultimul concert din turneul de adio al interpretului spaniol Joan Manuel Serrat

– Los Angeles: Lansarea filmului „Babylon” cu Brad Pitt și Margot Robbie

– Managua, Nicaragua: Sunt marcați 50 de ani de la cutremurul care a provocat peste 10.000 de morți și 20.000 de răniți

Aniversări – Comemorări

– 1777: A murit Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (n. 1729) – 245 de ani

– 1790: S-a născut orientalistul francez Jean-François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; utilizând inscripţiile de pe piatra din Rosetta (Rosetta Stone, descoperită în 1799, în Delta de Vest a Egiptului), a descifrat mai multe semne şi a prezentat rezultatele cercetărilor sale la 17 septembrie 1822, în cadrul unui discurs pe care l-a rostit la Academia de Inscripţii; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scrierea hieroglifică (m. 1832)

– 1804: S-a născut Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez (m. 1869)

– 1805: S-a născut Joseph Smith, lider religios american, fondatorul sectei mormonilor (1830); Smith propovăduia, conform „Cărţii lui Mormon” (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos; Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia (m. 1844)

– 1810: S-a născut egiptologul german Karl-Richard Lepsius; întemeietor al egiptologiei moderne, este primul care a cercetat Valea Regilor; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1875) (m. 1884)

– 1834: A murit Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (n. 1766). NOTĂ: „Dicţionarul de istorie universală (1968)”, http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Thomas_Robert_Malthus şi http://www.britannica.com/EBchecked/topic/360609/Thomas-Robert-Malthus menţionează ca dată a morţii 29 decembrie 1834

– 1862: S-a născut istoricul belgian Henri Pirenne; specialist în istoria Evului Mediu; s-a făcut cunoscut, îndeosebi, prin lucrări de istorie economică şi socială; membru de onoare străin al Academiei Române din 1924 (m. 1935) – 160 de ani

– 1880: S-a născut Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici al Ohridei și Jiciei (cunoscut și ca „Nicolae al Sârbilor” sau „Noul Ioan Gură de Aur”), unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericești din secolul al XX-lea, model de slujitor, învățător și conducător al creștinilor pe calea cea sfântă a credinței, a dragostei și a nădejdii (m. 1956)

– 1896: S-a născut scriitorul italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa; faima sa postumă s-a datorat publicării de către Giorgio Bassani, în 1958, a romanului său „Ghepardul” (m. 1957)

– 1911: S-a născut medicul danez Niels Jerne; studii şi cercetări legate de dezvoltarea şi controlul sistemului imunitar şi mecanismul de producere a anticorpilor; Premiul Nobel pentru medicină pe 1984, împreună cu germanul Georg Köhler şi britanicul Cesar Milstein (m. 1994)

– 1916: S-a născut Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, „Opiate ’67” şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (m. 2008)

– 1918: S-a născut José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (m. 2000)

– 1918: S-a născut Helmut Schmidt (nume complet: Helmut Heinrich Waldemar Schmidt), om politic german; cancelar social-democrat al Republicii Federale Germania între 1974-1982; ministru al apărării (1969-1972) şi de finanţe (1972-1974); editor (1983) şi apoi director (1985-1989) al săptămânalului german „Die Zeit” (m. 2015)

– 1932: S-a născut (în India) Sir Thomas Walter Bannerman Kibble, fizician teoretician şi profesor britanic; a adus o contribuţie crucială la predicţia teoretică a bosonului Higgs (supranumit „particula lui Dumnezeu”) şi a proprietăţilor acestuia; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (m. 2016) – 90 de ani

– 1946: S-a născut soprana slovacă Edita Gruberová (m. 2021)

– 1966: A murit Heimito von Doderer, poet şi romancier austriac; proza sa se remarcă prin aşa-numitul „realism magic” (o nouă modalitate de abordare a realismului) (n. 1896)

– 1971: S-a născut actorul canadian Corey Haim (m. 2010)

– 1998: A murit scriitorul rus Anatoli Rîbakov (n. 1911)

– 2007: A murit pianistul şi compozitorul canadian de jazz Oscar Peterson; considerat de unii critici muzicali ca fiind printre cei mai buni pianiști ai lumii (n. 1925) – 15 ani

– 2012: A murit Lêdo Ivo, poet, jurnalist, romancier şi eseist brazilian (n. 1924) – 10 ani

– 2013: A murit ofiţerul rus Mihail Kalaşnikov, cel care a construit, în 1947, celebra puşcă „AK-47” („kalaşnikov”-ul), cea mai vândută armă din lume (n. 1919)

– 2013: A murit Yusef Lateef (numele real: William Emanuel Huddleston), instrumentist, compozitor, profesor şi scriitor american; legendă a jazzului din SUA şi unul dintre primii care a încorporat muzica orientală în jazzul tradiţional (n. 1920)

– 2013: A murit Jeffrey Ian Pollack, regizor, scenarist şi producător de televiziune american (n. 1959)

– 2015: A murit farmacologul american Alfred G. Gilman; a studiat moleculele descoperite de conaţionalul său Martin Rodbell, a identificat şi purificat (1985) proteinele G, determinând rolul lor în transmiterea semnalelor între celulele organismului uman; Premiul Nobel pentru medicină pe 1994, împreună cu Martin Rodbell (n. 1941)

– 2017: A murit Dumitru Covalciuc, istoric, folclorist, poet, povestitor, publicist și traducător român din Ucraina; autor a numeroase studii despre viața culturală din Bucovina, neobosit luptător pentru drepturile românilor din Ucraina (n. 1947) – 5 ani

– 2020: A murit Leslie West, chitarist, vocalist și compozitor de rock american; membru fondator și co-vocalist al trupei de hard rock Mountain (n. 1945)

– 2021: A murit scriitoarea şi jurnalista americană Joan Didion, o legendă a literaturii americane; cunoscută pentru cronicile sale despre California anilor ’60 ai secolului trecut, fiind unul dintre pionierii „noului jurnalism”, combinând tehnicile tradiționale de relatare cu stilul literar și reflecții personale (n. 1934) – 1 an