Benzina și motorina s-au scumpit la pompe

Compensarea cu 50 de bani a prețului la carburanți a fost suspendată de Guvern în ultima ședință a anului trecut, astfel că, de astăzi, șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Premierul spunea că măsura a fost bună și că Executivul este pregătit să o reintroducă în cazul în care prețurile vor crește din nou. Dacă, înainte de renunțarea la această măsură, cel mai mic preț pentru un litru de benzină standard era de 5,99 de lei, iar motorina puțin sub 7 lei, în această dimineață benzina se vindea cu 6 lei și 35 de bani, iar motorina cu 7 lei și 52 de bani. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 ianuarie 2023)/fdiaconu/sdm2