Distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se decalează cu câteva zile în această lună

Distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se decalează cu câteva zile în această lună, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă. Atât salariaţii acestei instituţii, cât şi cei ai Casei Naţionale de Pensii Publice au avut zile libere, conform legislaţiei, astfel că pensiile vor putea fi achitate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie, iar la ghişeele subunităţilor poştale, până pe 19 ianuarie. Directorul general al Poştei Române spunea, recent, că la fel ca anul trecut, salariaţii instituţiei vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 ianuarie)/bcodreanu/dsirbu