Oficial ucrainean, despre lupta pentru Soledar: „Seriozitatea ambițiilor ambelor părți va fi demonstrată de următoarele operațiuni majore”

Purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe „Est” din Ucraina, Serhi Cerevati, a declarat că, apărând oraşul Soledar, luptătorii ucraineni nu permit inamicului rus să spargă apărarea pe care o menţine armata ţării. Potrivit lui Cerevati, seriozitatea ambițiilor ambelor părți va fi demonstrată de următoarele operațiuni majore. „Seriozitatea ambițiilor părților se va dovedi doar prin următoarele operațiuni majore. Bătălia pentru Soledar este foarte importantă în sensul că forțele noastre nu permit inamicului să ne spargă sistematic apărările, să recurgă la încercuirile la care visează, să ajungă în spatele frontului și, apoi, în spațiul operațional, pentru a se muta după aceea la Sloviansk și Kramatorsk” – a explicat oficialul militar ucrainean. Potrivit acestui, în operaţiunea de apărare a oraşului Soledar, eroii ucraineni distrug masiv echipamentele ruşilor și lichidează mulţi invadatori. Acest lucru – a subliniat Cerevati – reprezintă un factor demoralizant pentru ruși, deoarece nici măcar cei mai „experimentați” mercenari din Wagner nu pot demonstra progrese./sdan/sdm2

(Agenția de presă RBC – 11 ianuarie)