Revista presei internaționale – 12 ianuarie

O serie de evenimente fac ca Ucraina să se afle din nou în prim-planul presei internaționale. De această dată, este vorba despre luptele purtate în orașul Soledar, din estul Ucrainei, iar informațiile par să fie contradictorii. Pe de o parte, rușii pretind că ar fi cucerit orașul, iar pe  de altă parte, ucrainenii neagă asemenea informații.

Dar să vedem ce spun ziarele: “Rusia pretinde că a înregistrat un succes în Ucraina, la Soledar”, titrează cotidianul american The Wall Street Journal. Același ziar afirmă că “oficialii ucraineni au recunoscut recentul avans al forțelor Wagner în Soledar, dar au negat că orașul ar fi fost cucerit”. ‘Soledarul nu se află sub controlul Federației Ruse, iar trupele noastre nu sunt încercuite și continuă să lupte’, ar fi declarat, ieri (11 ianuarie), un colonel ucrainean, citat de același ziar. Și tot un ziar american, de această dată, The New York Times, subliniază că, “în anul 2022, Rusia a înregistrat un deficit bugetar de 3,3 trilioane de ruble, respectiv, 47 miliarde dolari, acesta fiind cel de-al doilea mare deficit înregistrat de țară în epoca postsovietică”. Și totuși, “într-o ședință de guvern de acum două zile, premierul rus Mihail Mișustin a afirmat că, în general, acești indicatori nu sunt răi, iar ministrul de finanțe, Anton Siluanov, ar fi spus că, “în pofida situației geopolitice, a restricțiilor și a sancțiunilor, noi ne-am atins obiectivele plănuite”.

Să răsfoim însă și ziarele rusești. Invocând canalul american CNN, ziarul moscovit Pravda citează un soldat ucrainean care ar fi spus că “situația din Soledar este critică”. Potrivit aceluiași ziar, “soldatul ucrainean a opinat că, în cele din urmă, comandații armatei ucrainene vor refuza să mai lupte pentru Soledar, fiind evident că orașul va intra sub controlul armatei ruse”. La rubrica ‘Pace’, cotidianul rusesc Izvestia informează că “președintele Putin a discutat la telefon cu omologul său iranian, Ibrahim Raisi, despre o serie de probleme de pe agenda ruso-iraniană, punând accentul pe consolidarea în continuare a cooperării bilaterale”. Iar ziarul moscovit Kommersant afirmă că “Kremlinul nu a reușit să confirme cucerirea orașului Soledar”. “Trebuie să așteptăm declarațiile oficiale în acest sens, dar există o dinamică pozitivă”, ar fi declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Kommersant.

Să ne întoarcem însă acum privirea spre Franța, unde Parisul a fost zguduit de un nou atentat, de această datăm, cu o armă albă. Cotidianul Le Monde precizează că “atacatorul a rănit cinci persoane, dintre care una se află în stare gravă”. Potrivit aceluiași ziar, “motivul atacului a rămas deocamdată necunoscut, iar  atacatorul nu avea asupra lui acte de identitate”. Un alt ziar francez, Le Figaro, menționează că “suspectul a fost rănit în torace, fiind ulterior reținut”. Tot Le Figaro mai afirmă că “atacatorul ar avea în jur de 30 de ani, s-ar numi Amine M., dar încă nu se știe dacă ar fi fost vorba despre un atac terorist”.

Recentul deces al fostului rege al Greciei, Constantin, este și el menționat pe prima pagină a ziarelor. Cotidianul elen Kathimerini menționează că “funeraliile vor avea loc pe 16 ianuarie, fostul monarh urmând să fie înmormântat la Mitropolia din Atena”. Ziarul italian Corriere della Sera oferă un amănunt interesant: “Constantin a fost vărul principelui Philip, soțul fostei regine Elisabeta II, și era nașul Prințului William.”

Dar nu Prințul William, ci Harry, mezinul familiei regale britanice, se află acum pe prima pagină a ziarelor străine. Și asta, din cauză că, prin cele peste 400000 de exemplare vândute chiar în ziua lansării, autobiografia sa, Rezerva, este considerată cea mai bine vândută carte de non-ficțiune din istoria Marii Britanii. Să cităm așadar câteva rânduri din articolele apărute în presă pe această temă. “În niciun caz, distanța dintre mine și fratele meu nu va mai rămâne aceeași”, a declarat Harry într-un interviu, citat fiind de ziarul britanic The Guardian. “Probabil că regina se răsucește în mormânt”, titrează cotidianul The Telegraph, referindu-se la demersurile lui Harry. Amintind de mama sa, același ziar presupune că “Harry ar dori și el să ajungă un ‘prinț al poporului’, dar nu e decât un snob”. “Parlamentarii conservatori britanici cer ca lui Harry și soției sale, Meghan, să li se retragă titlul de Duci de Sussex”, titrează The Daily Mail. Iar tabloidul britanic The Sun conchide: “Harry și-a făcut patul. Să-l lăsăm să zacă în el pentru totdeauna”.

(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)