Calendarul evenimentelor, 14 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Social

* Cluj – Napoca: SMURD Cluj, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj, desfăşoară o nouă ediţie a Maratonului Resuscitării. Ediţia de iarnă 2023 va avea loc între orele 10:00 – 20:00, la Foodcourt Vivo. Publicul va beneficia de un curs gratuit de prim-ajutor, din partea medicilor şi paramedicilor SMURD. În cadrul lecţiilor vor fi explicate manevre salvatoare, pe care le poate aplica oricine. Maratonul Resuscitării, va aborda inclusiv manevrele de resuscitare de bază ale copilului. Totodată, publicul va putea exersa tehnicile pe manechine speciale

– Manifestări prilejuite de Ziua Culturii Naţionale (15 ian.)

* Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, ARCUB – Hanul Gabroveni devine hub-ul artiştilor contemporani ai Bucureştiului care prezintă, între 13 şi 15 ianuarie, cele mai noi şi inedite proiecte interdisciplinare, de artă vizuală, film şi muzică în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului Zilele Culturii Urbane la ARCUB. Participarea la evenimentele din cadrul „Zilelor Culturii Urbane la ARCUB” este gratuită, în limita locurilor disponibile. Accesul la proiecţiile de film şi concerte se face pe bază de rezervare online pe site-ul arcub.ro, la secţiunea Bilete online. Printre partenerii media: Bucureşti FM. Programul zilei:

  • ora 15:00 – Ateliere de pictură pentru copii „O insulă de istorie şi de artă pe cheiul Dâmbovţei” (cu artista Nadeja Lungu)/Elite Art Club Unesco – la Sala Librărie
  • ora 16:00 – Proiecţie film documentar „De dimineaţa până seara, Bucureşti” (RO 2022, r. Robert Antonescu) / Fundaţia Naţională „Nişte Ţărani” – la Sala Mare
  • ora 17:00 – Expoziţie de artă urbană „Explorări artistice ale spaţiului public”/Asociaţia Save or Cancel – Sala Gabroveni
  • ora 17:00 – Expoziţie: Instalaţie imersivă video multi-channel „Intimate Choreographies. Cartografierea unei noi realităţi”/Asociaţia 4 Culture – la Sala Coloanelor
  • ora 19:00 – Expoziţie „Partituri Eminesciene”/Asociaţia Culturală Casa Colecţiilor – Foaier
  • ora 20:00 – Concert „Poveste din Bucureştiul de odinioară”/Miruna Ionescu & Taraful Valentin Albeşteanu – Sala Mare

* Albești, Ograda: Judeţul Ialomiţa sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale prin seria de evenimente „Citadele Culturale Ialomiţene – Românesc 100%”. În organizarea Centrului Cultural „Ionel Perlea” din subordinea Consiliului Judeţean Iaomiţa, a Primăriei Albeşti şi a Ovalsart, vor avea loc două spectacole în care se vor îmbina muzica, poezia şi arta plastică. Protagonişti sunt actorul Alex Vald, violonistul Valentin Albeşteanu, pianistul Valentin Cucu, pictoriţele Simona Lepădătescu Buzoianu şi Marcela Smeianu, elevii Şcolii Albeşti şi învăţătorul artist Aurel Gheorghe. Evenimentele vor avea loc pe 14 ianuarie, ora 13:00, la Căminul Cultural „Ion Albeşteanu” din Albeşti şi pe 15 ianuarie, de la ora 12:00, la Casa Memorială „Ionel Perlea” din Ograda. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Botoşani: Sub auspiciile Zilei Culturii Naţionale, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani organizează şi în acest an Rotonda cenaclurilor literare pentru copii şi tineret din judeţul Botoşani. De la ora 10:00, în Sala de lectură şi-au dat întâlnire reprezentanţii Cercului literar „Luceafărul” de la Hăneşti, coordonat de profesorul şi scriitorul Georgică Manole, ai Cenaclului „Nuferi albi” de la Corni, sub coordonarea doamnei profesor Maria Vasiliu şi ai Cenaclului „Litera” de la Stăuceni, coordonat de bibliotecar Gabriel Atănăsoaie. Copiii de la cenacluri vor prezenta creaţii proprii. Vor participa la întâlnirea lor şi doi invitaţi speciali, scriitorii Dumitru Petraş, din Stăuceni şi Victor Tănasă, din Iacobeni (Dângeni), care vor recita şi vor vorbi despre creaţia lor

* Braşov: De la ora 18:30, la Opera Braşov, se sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale cu spectacolul românesc opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, cu Orchestra, Corul şi Baletul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tăbăcaru. Scenografia: Rodica Garştea. Dirijorul corului: Dragoş-Mihai Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Regia de scenă: Dan Antipa

* Jud. Prahova: Cu prilejul celei de-a XIII-a ediții a Zilei Culturii Naționale şi împlinirii a 173 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează, în perioada 13-15 ianuarie, evenimente omagiale dedicate personalităţilor culturii prahovene şi naţionale. Programul zilei:

■ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, Str. George Enescu, nr. 1-3

  • ora 10:00 – Matineu muzeal: „Au fost odată doi prieteni: Mihai Eminescu şi Ion Creangă”. Moment artistic susţinut de Grupa Mare „Spiriduşii” de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Clopoţica” din Urlaţi, coordonaţi de prof. Cristina Alexandru

* Piteşti: Activităţi cultural – artistice organizate de către instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Argeş, în perioada 13 – 20 ianuarie. Din programul zilei:

  • ora 11:30 – Vrăjitorul din Oz, autor Frank L. Baum, versuri Carmen Aldea Vlad, scenariul: Carmen Aldea Vlad şi Nicolae Poghirc, regia artistică Daniel Bucur, scenografia Raluca Frăţiloiu, muzica Dumitru Lupu – la Sala Mare – Teatrul Al. Davila Piteşti
  • ora 19:00 – Volpone, autor – Ben Jonson, regia artistică şi ilustraţia muzicală Bogdan Cioabă, scenografia Cristina Ciucu, coregrafia Florin Fieroiu, regia tehnică Emil Răpeanu – la Sala Liviu Ciulei – Teatrul Al. Davila Piteşti

* Sfântu Gheorghe: Ziua Culturii Naţionale va fi marcată la Cinematograful Arta printr-un maraton de filme româneşti, ce vor fi prezentate în perioada 13 – 19 ianuarie. Din programul zilei:

  • ora 18:30 – va avea loc proiecţia comediei „Nunţi, botezuri, înmormântări”
  • ora 21:00 – pe ecran va rula drama „R.M.N.”

* Suceava: Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Şcoala generală nr. 3, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Centrul de Reuşită Universitară Suceava, Alianţa Franceză din Suceava, Asociaţia Italienilor din România (RO. AS. IT.), Erasmus Students Network Suceava, The European Law Students Association şi Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia, organizează tradiţionala manifestare „Zilele Eminescu la USV” cu tema „Eminescu în lume” – ora 9:00, în Sala de lectură „Mihail Iordache” a Bibliotecii Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, corp A

* Târgu-Mureș: „Dor de Eminescu”, recital de muzică și poezie, întâlnire cu scriitori mureșeni

* Reprezentanţele ICR din lume sărbătoresc Ziua Culturii Naţionale. Din programul zilei:

■ ICR Istanbul organizează Ziua Culturii Române la Centrul Cultural Aynali Gecit din Pasajul European din Istanbul. Poetul şi traducătorul Erkut Tokman va susţine prelegerea literară Percepţia poetică a lui Mihai Eminescu, urmată de un recital de poeme eminesciene

– Cultură

* Filmul „Regatul de Gheaţă 1” va fi proiectat în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, de la ora 11:00, urmat de ateliere speciale dedicate personajelor din film. În aceeaşi zi începe şi seria de reprezentaţii ale super-producţiei „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu, iar în Salonul Mozart spectatorii sunt aşteptaţi la cea dintâi premieră a anului, spectacolul „Universul Magiei”, conceput şi prezentat de Bogdan Muntean

* Filarmonica „George Enescu” propune în cadrul programului “Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica ianuarie 2023” un concert cu lucrări de mare popularitate în interpretarea Orchestrei Colegiului Naţional de Artă „Dinu Lipatti” condusă de Andrei Ştefan Racu şi invitaţii lor – ora 11:00, la Ateneul Român. Piese celebre, unele de mare virtuozitate, vor fi prezentate şi în combinaţii spectaculoase în care vioara stă alături de trombon, iar trompeta şi flautul, alături de voce. Solişti – Raluca Hartac, Ana-Sophia Gabra, Gheorghe Matei, Radu Tudorache, Theodor Arnăutu, Ştefan Cristian Amarandei, Ştefan Cristian Constantin. Invitaţi – Irina Sârbu, Laurentiu Sima, Ştefan Cazacu. În program lucrări de: Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Luigi Boccherini, Nikolai Rimski-Korsakov, Constantin Dimitrescu. Concert realizat în colaborare cu Colegiului Naţional de Artă ‘Dinu Lipatti’. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) organizează GALA PREMIILOR MUSICRIT – ediţia I, premii prin care UCRRM doreşte să recompenseze Excelenţa – atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului muzical pe anul 2022 – ora 18:00, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti din strada Doamnei nr 11, intrarea din Strada Ion Ghica, Etaj III, Sala arh. Ştefan Burcuş. Categoriile la care vor fi oferite PREMIILE MUSICRIT sunt: Critică muzicală; Publicistică; Management; Proiectul muzical al anului; Proiectul cultural al anului; Evenimentul aniversar al anului; Cea mai bună Stagiune lirică din ţară; Cea mai bună stagiune simfonică din ţară; Instrumentistul Anului; Artistul liric al Anului; Tânărul jurnalist al Anului. De asemenea, vor fi oferite câteva PREMII DE EXCELENŢĂ şi TROFEUL MUSICRIT. Gala va conţine – pe lângă festivitatea de premiere, momente muzicale susţinute de: violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Andrei Ioniţă, violistul Răzvan Popovici şi pianista Cristiana Mihart, violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, sopranele Oana Şerban şi Noemi Onucu, mezzosoprana Florentina Soare, baritonul David Pogana şi, nu în ultimul rând, ansamblul Violoncellissimo. Prezintă: Marius Constantinescu. Evenimentul va fi transmis în direct de TVR Cultural, Radio România Muzical şi România Cultural

* Celebrul tenor Rolando Villazon este invitatul special al spectacolului ‘Lucia di Lammermoor’ de Donizetti, în regia lui Andrei Şerban, sub conducerea muzicală a lui Ciprian Teodoraşcu, parteneri de scenă fiindu-i soprana Veronica Anuşca şi baritonul Adrian Mărcan – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Teatrul Arte dell’Anima dă startul unui nou modul al Cursurilor de dezvoltare personală prin Tehnici Teatrale pentru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Durata modulului este de 19 săptămâni începând de astăzi, 14 ianuarie până în 10 iunie

* Brașov, București, Timișoara: Pianista Kira Frolu, câştigătoarea bursei „Moştenitorii României muzicale” – ediţia 2022, va susţine o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Braşov, Bucureşti şi Timişoara. Aceasta propune un program inedit, având ca temă „Something borrowed”: lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Tudor Dumitrescu, Frederic Chopin şi Igor Stravinski, caracterizate de poezie şi virtuozitate, cele mai multe, rar abordate pe scenele româneşti. Primul recital va avea loc pe 14 ianuarie, la Banca de Cultură Apollonia din Braşov; al doilea, pe 15 ianuarie, ora 19:00, la Sala Radio din Bucureşti şi ultimul, la Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, în 26 ianuarie. Intrarea la recitalul ce se va desfăşura la Braşov este liberă; biletele pentru Sala Radio din Bucureşti sunt disponibile în reţeaua www.iabilet.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele pentru recitalul de la Timişoara vor fi disponibile în reţeaua www.entertix.ro şi la casa de bilete a Sălii Capitol. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Braşov, Radio România Timişoara, Radio România Cultural, Rador

* Galaţi: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă „Vrabia” , textul şi regia: Leta Popescu, scenografia: Bogdan Spătaru, atmosfera sonoră: Oana Hodade, light design: Tudor Nicorici şi Bogdan Spătaru. Produs în cadrul Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan. În distribuţie: Oana Mogoş (Ema), Petronela Buda (Ema), Elena Ghinea (Ema), Cristina Uja-Neagu (Ema), Vlad Volf (Anton), Ionuţ Moldoveanu (Anton), Vlad Ajder (Anton), Carmen Albu (Mama), Tamara Constantinescu (Mama), Svetlana Friptu (Mama), Florin Toma (Tata), Aureliu Bâtcă (Tata), Vlad Vasiliu (Tata), Oana Preda (Didi), Mihaela Lecca-Gorea (Mimi), Ciprian Braşoveanu (Nicu, vecinul poliţist)

* Târgu-Mureş: Compania „Liviu Rebreanu” prezintă spectacolul „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, regia Nicolas Cristache, scenografia îi aparţine lui Bogdan Spătaru – ora 19:00, la Sala Mare, Teatrul Naţional Târgu-Mureş

– Sport

* CSM Bucureşti întâlneşte echipa daneză Odense Handbold, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:00, la Sala Polivalentă – Bucureşti

* Jud. Alba: O singură pârtie (A3) de pe Domeniul Schiabil Şureanu, este deschisă în această zi. Pârtia A3 este deservită de telescaunul „Auşel” şi are o lungime de 2.050 de metri

* Galaţi: Meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Galaţi – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30, pe Patinoarul Dunărea

* Târgu Jiu: Partidă din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CSM Târgu Jiu – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – ora 17:30, la Sala Sporturilor

* Turda: Meci din primul tur al Cupei României la handbal feminin: HCF Piatra Neamţ – ACS Liviu Rebreanu Turda – ora 11:00, la Sala ”Gheorghe Bariţiu”

* Echipele de fotbal din Superligă se pregătesc pentru partea a doua a sezonului

■ meci amical CS Mioveni – FC U Craiova – ora 13:00, pe Stadionul Orăşenesc – Mioveni

■ meci amical Farul Constanţa – Cerno More Varna – ora 14:30, la Academia Hagi

■ meci amical FC Botoşani – Radomiak Radom – ora 15:00, în Turcia

■ meci amical Universitatea Craiova – Slask Wroclaw – ora 16:00, în Turcia

* Meciuri în etapa a 15-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

■ CSM ABC Athletic Constanţa – CSM CSU Oradea – ora 17:00, la Sala Sporturilor – Constanţa

■ CS Rapid Bucureşti – CS Municipal Târgu Mureş – ora 18:00, la Sala Rapid – Bucureşti

■ CS Dinamo Bucureşti – SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara – ora 18:00, la Sala Dinamo – Bucureşti

■ CS Municipal Galaţi – ABC Laguna Bucureşti – ora 19:30, la Sala Dunărea – Galaţi

■ CS Municipal Târgu Jiu – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 20:30, la Sala Sporturilor – Târgu Jiu

* Partide din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:

■ CS Universitatea Cluj-Napoca – FCC Baschet UAV Arad – ora 13:00, la Sala ”Horia” – Cluj-Napoca

■ CSM CSU Constanţa – CS Municipal Alexandria – ora 14:30, la Sala Sporturilor – Constanţa

■ CS Rapid Bucureşti – Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc – ora 15:00, la Sala Rapid – Bucureşti

■ CS Agronomia Bucureşti – BC Sirius Mureşul Târgu Mureş – ora 18:00, la Sala Agronomia – Bucureşti

* Partide din etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei masculin:

■ Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Suceava – ora 12:00

■ CSU Ştiinţa Bucureşti – Unirea Dej – ora 13:00

■ CSM Arcada Galaţi – CS Rapid – ora 17:00

■ SCM Zalău – CS Dinamo – ora 17:30

■ CSM Constanţa – SCM ”U” Craiova – ora 19:30

* Meciuri în etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei feminin:

■ CS U NTT Data Cluj – CSM Bucureşti – ora 16:00

■ CSM Târgovişte – SCM ”U” Craiova – ora 17:00

* Emanuel Gyenes participă la cea de-a 45-a ediţie a Raliului raid Dakar (Arabia Saudită, 31 decembrie-15 ianuarie)

■ etapa a 13-a: Shaybah – Al-Hofuf (154 km)

– S-a întâmplat într-o zi de 14 ianuarie

* Cu 466 de ani în urmă (1557) apărea „Octoihul” („micul Octoih”) în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi (la Braşov), care a desfăşurat, până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român)

* Într-o zi de 14 ianuarie, acum 123 ani (1900), avea loc premiera mondială a operei „Tosca” de Giacomo Puccini, la Teatro „Costanzi” (astăzi, Teatrul Operei din Roma), rolul titular fiind interpretat de cântăreaţa de origine română, Hariclea Darclée, pentru care se spune că ar fi fost compusă aria „Vissi d’arte, vissi d’amore” („Am trăit arta, am trăit iubirea”)

* Se împlinesc 80 de ani de la Conferința de la Casablanca, ce s-a desfășurat între 14 și 24 ianuarie 1943, cu scopul de a stabili o strategie comună a aliaților pentru următoarea fază a celui de-al Doilea Război Mondial. Au participat președintele american Franklin Delano Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și generalul francez Charles de Gaulle. Conducătorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin și-a motivat absența prin necesitatea de a fi prezent în țară, în contextul desfășurării Bătăliei de la Stalingrad. Pe agenda conferinței s-au aflat teme precum procedura tactică, alocarea resurselor și chestiuni generale diplomatice. Dezbaterile și negocierile s-au încheiat cu așa-zisa „Declarație de la Casablanca” și prevederea cea mai importantă a ei, condiția capitulării necondiționate. Această doctrină prevedea că aliații aveau să lupte împotriva puterilor Axei până la înfrângerea și anihilarea definitivă a acestora

* În urmă cu 73 de ani (1950) era publicat Decretul nr. 6 (din 6.I.1950), prin care erau trimişi în colonii (lagăre) de muncă şi condamnaţii care, la expirarea pedepsei, nu erau socotiţi de către autorităţile comuniste suficient de „reeducaţi”

* Acum 51 de ani (1972) Margrethe a II-a (n. 1940) a devenit regină a Danemarcei, după moartea regelui Frederick al IX-lea (1947-1972)

* Şi tot la această dată, cu 33 de ani în urmă (1990), s-a constituit Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, asociaţie cu caracter social, cultural şi umanitar (recunoscută ca persoană juridică printr-o hotărâre judecătorească din 12.II.1990)

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când apărea, la Bucureşti, revista săptămânală de cultură „Dilema”, fondată de Andrei Pleşu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu şi Radu Cosaşu. Revista, editată de Fundaţia Culturală Română, îşi întrerupe apariţia în 2000, fiind relansată în ianuarie 2004 sub numele de „Dilema Veche”, cu Andrei Pleşu director fondator

* Acum 12 ani (2011) preşedintele tunisian, Zine El Abidine Ben Ali (1936 – 2019), era alungat de la putere în urma Revoluţiei Iasomiei, care a deschis seria revoluţiilor arabe reunite sub numele de „Primăvara arabă”

Aniversări – Comemorări

– 1819: S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 1872). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1825

– 1893: S-a născut prozatorul Teodor Scorţescu; diplomat de carieră, a reprezentat, după 1921, România la Istanbul, Atena, Praga, Berna şi Vatican; în 1944 era însărcinat cu afaceri ad-interim pe lângă Guvernul de la Roma; rechemat în 1945 în ţară, a hotărât să rămână în Italia (m. 1976) – 130 de ani

– 1894: S-a născut Ecaterina Teodoroiu (numele real: Cătălina Vasile Toderiu), supranumită „Eroina de la Jiu”; participând voluntar la Primul Război Mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu (octombrie-noiembrie 1916); a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent, în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu (la 22.VIII.1917)

– 1915: S-a născut istoricul literar şi filologul Mihai Isbăşescu; specialist în limba germană, a realizat studii de limbă şi literatură germană, dicţionare bilingve, o „Istorie a literaturii germane de la origini şi până în prezent” (1968), traduceri din literatura germană, precum şi (în colaborare) o antologie a scriitorilor români contemporani („Eine Welt wird geboren”, 1974) (m. 1998)

– 1917: S-a născut Ion Roman, istoric literar şi traducător (din literatura germană) (m. 1989)

– 1921: S-a născut dirijorul de cor Vasile Pântea (m. 2003)

– 1931: S-a născut Vlad Sorianu (pseudonim al lui Vasile Sporici), prozator, traducător şi critic literar (m. 2004)

– 1932: S-a născut Petre Sbârcea, dirijor (1957-1976) și director (1991-2000) al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, dirijor și director al Filarmonicii de Stat din Sibiu (1976-1990), apoi dirijor principal până în 2012 (m. 2021)

– 1934: A murit medicul şi bacteriologul Ioan C. Cantacuzino, fondator al şcolii româneşti moderne de microbiologie şi medicină experimentală; din iniţiativa sa a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşi (1921); a desfăşurat o intensă activitate politică, militând pentru reîntregirea ţării (a fost membru în Comitetul Naţional Român din Paris şi delegat la Conferinţa de Pace din 1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1925 (n. 1863)

– 1939: S-a născut cântăreaţa şi dansatoarea Naarghita (numele la naştere: Maria Amarghioalei); iubitoare a muzicii şi a coregrafiilor din filmele indiene, ea s-a specializat pe acest repertoriu şi a devenit cunoscută atât în ţară, cât şi în lume (m. 2013)

– 1951: S-a născut pictorul bisericesc, restauratorul și profesorul Tudor Emanuel Popescu (m. 2018)

– 1953: S-a născut Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator Tv; producător, din 1991, al Festivalului naţional de muzică folk „Om bun”; fost membru în Consiliile de Administraţie ale SRR şi SRTV; deputat PSD (2008-2012) (m. 2021) – 70 de ani

– 1962: S-a născut (la Lipețk, în Rusia) Andrei Gheorghe, prezentator, realizator de emisiuni de radio și televiziune din România, dar și de filme documentare și de scurt metraj (m. 2018)

– 1964: S-a născut Ioan Nemțoi, unul dintre cei mai cunoscuți artiști sticlari din România

– 1982: A murit Vasile Florescu, teoretician şi critic literar (n. 1915)

– 1990: A murit Niculae Stoian, poet şi publicist (n. 1935)

– 1999: A murit George Şerban, scriitor, membru fondator al Alianţei Civice, preşedinte al Societăţii Timişoara, deputat PNŢCD în Parlamentul României (n. 1954)

– 2004, 14/15: A murit jurnalista Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune (n. 1941)

– 2007: A murit mezzosoprana Mihaela Agachi (n. 1951)

– 2008: A murit Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă (exeget al operei lui Constantin Brâncuşi), traducător (a realizat prima varinată în limba română a epopeii naţionale finlandeze „Kalevala”), publicist şi poet; deţinut politic (1952) în lagărul de muncă Capul Midia şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (n. 1909) – 15 ani

– 2008: A murit regizorul de film şi scenaristul Alexandru Boiangiu (n. 1932) – 15 ani

– 2010: A murit Béla Kamocsa („Kamo”), instrumentist (chitară bas, chitară electrică) şi cântăreţ român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues şi jazz; cunoscut ca membru fondator (1962) al formaţiei „Phoenix”, cu care a cântat până în 1971, apoi a cântat în cadrul trupei Gramophon. În 1982, a înfiinţat, împreună cu Jonny Bota, trupa Bega Blues Band, una dintre primele formaţii româneşti dedicate muzicii blues. Înfiinţează Gala Blues Jazz Internaţional din Timişoara (1990), cel mai mare şi longeviv festival al oraşului; fondator al Festivalului de Jazz de la Gărâna (n. 1944)

– 2020: A murit Vasile Cândea, medic chirurg și cardiolog, profesor universitar și general de armată; fondator și președinte de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, director al Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei (1990-1995), director general al Institutului de Cardiologie „Prof.Dr. C.C. Iliescu” din Fundeni (1995-2002); a înfiinţat prima Societate de chirurgie cardiovasculară din România; a implantat, în 2001, primul dispozitiv de asistare mecanică cardio-circulatorie cu inimă artificială (de tip Novacor) din Europa Centrală și de Est; este autorul unor brevete de invenții cum ar fi „Banca de organe prin crioprezervare pentru transplant” și medicamentul Ruxabion (în terapia bolilor vasculare periferice, în special a celor venoase) (n. 1932)

EVENIMENTE EXTERNE

– Washington: Premierul nipon, Fumio Kishida, susţine o conferinţă de presă ca urmare a desfăşurării summitului SUA – Japonia

– Cehia: Primul tur al alegerilor prezidenţiale (ultima zi)

– Emiratele Arabe Unite – Vizita preşedintelui din Coreea de Sud, Yoon Suk-yeol, la Abu Dhabi (14 – 17 ian.)

– Astana: Alegeri pentru Senat în Kazahstan

– Bruxelles: Salonul Auto European, ediția 2023 (14 – 22 ian.)

– Casablanca, Maroc: Sunt marcați 80 de ani de la conferința de la Casablanca pentru pregătirea strategiei aliaților după cel de-Al Doilea Război Mondial

– Tunisia: Sunt marcați 13 ani de la înlăturarea președintelui Zine El Abidine Ben Ali

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Reuniunea Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile (14 – 15 ian.)

– Lutzerath, Germania: Demonstraţii ale activiştilor pentru climă împotriva demolării aşezării Lutzerath în scopul extinderii mineritului în zonă

– Manchester, Regatul Unit: Fotbal – Premier League, Manchester United – Manchester City

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internațională a Logicii”, stabilită de UNESCO, în parteneriat cu Consiliul Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste, și marcată pentru prima dată în 2020, pentru a încuraja cooperarea internațională în promovarea logicii, atât în cercetare, cât și în predare, dar și pentru îmbunătățirea înțelegerii publice a logicii și a implicării acesteia în inovarea unor domenii precum știința și tehnica. Data a fost aleasă în onoarea a doi mari logicieni ai secolului XX: Kurt Gödel (n. 28.V.1906 – m. 14.I.1978) și Alfred Tarski (n. 14.I.1901 – m. 26.X.1983)

– 1676: A murit Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (n. 1602)

– 1742: A murit Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez; cercetări asupra magnetismului terestru şi asupra cometelor; a observat (1682) cometa care-i va purta numele şi a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani (n. 1656)

– 1800: S-a născut muzicologul austriac Ludwig Ritter von Köchel (m. 1877)

– 1841: S-a născut pictoriţa franceză Berthe Morisot (m. 1895)

– 1850: S-a născut scriitorul şi ofiţerul de marină francez Pierre Loti (pseudonimul lui Louis-Marie-Julien Viaud) (m. 1923)

– 1867: A murit Jean Auguste Dominique Ingres, pictor neoclasic francez (n. 1780)

– 1875: S-a născut Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace în 1952 (m. 1965)

– 1882: S-a născut Hendrik Willem van Loon, istoric și jurnalist american de origine olandeză (m. 1944)

– 1887: A murit Friedrich von Amerling, pictor portretist austriac (n. 1803)

– 1892: S-a născut Hal Roach, producător, regizor şi scenarist american de film; realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (m. 1992)

– 1896: S-a născut scriitorul american de origine portugheză John Rodrigo Dos Passos (m. 1970)

– 1898: A murit Lewis Carroll (numele real: Charles Lutwidge Dodgson), matematician şi scriitor englez, autor de literatură pentru copii; cunoscut pentru celebrele „Aventuri ale lui Alice în Ţara Minunilor” (n. 1832) – 125 de ani

– 1901: S-a născut Alfred Tarski, unul dintre cei mai mari logicieni ai tuturor timpurilor, filosof al limbajului și matematician polonez-american; a adus contribuții importante în multe domenii ale matematicii, inclusiv metamatematica, teoria mulțimilor, teoria măsurătorilor, teoria modelelor, algebra generală, topologia, geometria, logica matematică (m. 1983). NOTĂ: Din 2020, UNESCO, în parteneriat cu Consiliul Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste, a stabilit marcarea „Zilei Internaționale a Logicii” în ziua de naștere a lui Alfred Tarski și în cea a morții lui Kurt Gödel, care au schimbat fața logicii în secolul al XX-lea (vezi mai sus)

– 1901: A murit Charles Hermite, matematician francez (n. 1822)

– 1901: A murit Víctor Balaguer (pe numele real Víctor Balaguer i Cirera), scriitor și om politic spaniol (n. 1824)

– 1905: A murit Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop și a adus contribuții fundamentale la teoria și la construcția instrumentelor optice (n. 1840)

– 1909: S-a născut regizorul britanic de film Joseph Losey (m. 1984)

– 1915: S-a născut André Frossard, jurnalist francez şi autor de cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic (m. 1995)

– 1917: S-a născut muzicianul Charles Williams Butterfield, cotat printre cei mai buni trompetişti americani albi de dixieland (m. 1988)

– 1919: S-a născut jurnalistul american Andy (Andrew Aitken) Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 Minutes” al postului american de televiziune CBS (m. 2011)

– 1919: S-a născut Giulio Andreotti, om politic italian, prim-ministru al ţării în trei rânduri între 1972 – 1973, 1976 – 1979 şi 1989 – 1992 (m. 2013)

– 1925: S-a născut prozatorul şi dramaturgul japonez Yukio Mishima (pseudonimul lui Kimitake Hiraoka) (m. 1970)

– 1931: S-a născut (la Paris, într-o familie de artişti de circ) Caterina Valente, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă italiană

– 1934: S-a născut actorul britanic Richard (David) Briers, celebru pentru rolul interpretat în serialul de televiziune „The Good Life” (m. 2013)

– 1938: S-a născut Allen Toussaint, pianist, muzician, compozitor şi producător american; legendă a genului rhythm and blues din New Orleans (m. 2015) – 85 de ani

– 1941: S-a născut Faye Dunaway, actriţă americană de film

– 1943: S-a născut Ralph Marvin Steinman, biolog şi imunolog canadian; Premiul Nobel pentru Medicină pe 2011, împreună cu americanul Bruce Beutler şi luxemburghezul Jules Hoffmann, pentru descoperiri în domeniul activării imunităţii înnăscute. Steinman a primit jumătate din premiu pentru „descoperirea celulei dendritice şi a rolului său în imunitatea adaptativă” (m. 2011) – 80 de ani

– 1943: S-a născut dirijorul leton Mariss Jansons, unul dintre cei mai importanţi din lume (m. 2019) – 80 de ani

– 1949: A murit Joaquin Turina, compozitor, pianist şi profesor spaniol (n. 1882)

– 1956: S-a născut scriitorul francez Hubert Mingarelli, laureat al Premiului Medicis în anul 2003 (m. 2020)

– 1957: A murit actorul american de film Humphrey Bogart; Institutul American de Fim l-a clasat, în 1999, ca cel mai mare actor din istoria filmului american (n. 1899)

– 1967: S-a născut Emily Watson, actriță engleză de teatru și film

– 1969: S-a născut Jason Bateman, actor american

– 1977: A murit, la Washington, actorul britanic de film Peter Finch (nume complet: Frederick George Peter Ingle Finch) (n. 1916)

– 1978: A murit Kurt Gödel, logician, matematician și filosof analitic austriac, emigrat, în 1940, în SUA; este considerat, alături de Aristotel și Gottlob Frege, unul dintre cei mai importanți logicieni din istorie (n. 1906) – 45 de ani. NOTĂ: Din 2020, la 14 ianuarie este marcată „Ziua internațională a logicii”, stabilită de UNESCO în parteneriat cu Consiliul Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste, în onoarea a doi mari logicieni ai secolului XX: Kurt Gödel și Alfred Tarski (n.14.I.1901 – m.26.X.1983)

– 1995: A murit Barbara Jelavich, istoric şi profesor american; contribuţii privind istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1923)

– 1999: A murit Jerzy Grotowski, regizor polonez, teoretician al teatrului, pedagog, creator de metodă actoricească, unul din cei mai importanți reformatori în teatru ai secolului al XX-lea (n. 1933)

– 2000: A murit scriitorul francez Alphonse Boudard (n. 1925)

– 2012: A murit actriţa franceză de origine poloneză Mila Parély, care s-a remarcat în filmele „Regula jocului/ La Regle du jeu” (1939), de Jean Renoir, şi „Frumoasa şi bestia/ La Belle et la Bête” (1946), de Jean Cocteau (n. 1917)

– 2013: A murit actorul american Conrad Bain (n. 1923, în Canada) – 10 ani

– 2014: A murit poetul argentinian Juan Gelman; considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limbă spaniolă şi un neobosit critic al dictaturilor din America Latină (n. 1930)

– 2016: A murit halterofilul ucrainean Leonid Ivanovich Zhabotinsky, care a stabilit 19 recorduri mondiale şi a câştigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice (1964, 1968) (n. 1938)

– 2016: A murit actorul britanic de teatru şi film Alan Rickman (n. 1946)

– 2017: A murit economistul, lingvistul, sinologul şi editorul chinez Zhou Youguang, considerat părintele sistemului „Pinyin” de latinizare a scrierii chineze (n. 1906)

– 2018: A murit Dan Sexton Gurney, pilot american de Formula 1; considerat una din cele mai mari personalități date de motorsport-ul american (n. 1931) – 5 ani

– 2018: A murit regizorul de film, scenaristul și profesorul american Hugh Wilson (n. 1943) – 5 ani

– 2022: A murit arhitectul spaniol Ricardo Bofill, care a semnat peste 1.000 de proiecte în întreaga lume (printre care aeroportul din Barcelona, Teatrul Naţional Catalan, Palatul Congreselor din Madrid şi zgârie-norii Donnelley şi Dearborn din Chicago); în Franţa a realizat mari ansambluri rezidenţiale, precum Les Espaces d’Abraxas din Noisy-le-Grand (n. 1939, la Barcelona) – 1 an