Oxfam solicită introducerea de taxe pentru persoanele foarte bogate din lume, pentru redistribuirea resurselor

Un nou raport a subliniat inegalitatea tot mai mare, la nivel global. Persoanele cele mai bogate din lume, care alcătuiesc 1% din populaţie, au primit aproape de două ori mai mulţi bani decât tot restul lumii la un loc. Organizaţia umanitară Oxfam a solicitat impunerea de taxe asupra persoanelor foarte bogate. În raportul său, intitulat „Supravieţuirea celor mai bogaţi”, Oxfam susţine că bogăţia extremă şi sărăcia extremă au crescut simultan pentru prima dată în 25 de ani şi că averile celor superbogaţi au crescut cu aproape trei miliarde de dolari pe zi. Între timp, 1,7 miliarde de persoane trăiesc în ţări în care inflaţia creşte mai repede decât salariile şi una din zece persoane de pe Pământ moare de foame. Organizaţia susţine că, în întreaga lume, doar patru cenţi din fiecare dolar sunt plătiţi ca taxe pe avere. Oxfam solicită o taxă de 60% pentru averile persoanelor care se încadrează în acel 1% şi o taxă pentru miliardari, cu scopul explicit de a leduce numărul acestora şi de a redistribui resursele./aionita/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 ianuarie)