Gazprom a redus din nou cantitatea de gaze ruseşti pompate prin Ucraina

Pe 17 ianuarie, Gazprom a redus volumul tranzitului de gaze prin Ucraina cu 7,9%, relatează RBC cu referire la Serviciul de presă al companiei ruse. Potrivit Serviciului de presă, compania ”furnizează gaze ruseşti pentru tranzit pe teritoriul Ucrainei în cantitatea confirmată de partea ucraineană prin GIS Susja – 32,6 milioane de metri cubi de gaze, marţi, 17 ianuarie.

Se mai precizează faptul că cererea pentru GIS Sohanivka a fost respinsă. Luni, volumul de pompare a fost de 35,4 milioane de metri cubi de gaze. Gazprom a redus deja tranzitul prin Ucraina de mai multe ori în luna ianuarie. Pe 4 ianuarie, volumul de pompare a scăzut cu peste 10% – de la 42,2 de milioane la 37,8 de milioane de metri cubi de gaze pe zi. A doua zi, pe 5 ianuarie, volumul pompat a crescut la 3,76 milioane de metri cubi, iar pe 6 ianuarie – 35,5 milioane de metri cubi.

După cum a declarat o sursă agenției, Gazprom furnizează gaze pe baza cererilor consumatorilor, iar acum vremea caldă s-a instalat în Europa. Analiștii terți admit, de asemenea, că scăderea se poate datora unei scăderi a cererii de gaze, pe fondul creșterii temperaturii aerului./vdraguta/schelaru

www.rosbalt.ru – 17 ianuarie