Nicușor Dan anunță că a cerut un raport cu deficiențele fiecărei instituții cu atribuții în gestionarea animalelor fără stăpân

În cazul tragediei de la Lacul Morii, unde o femeie a fost ucisă de câini, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță și el că a cerut un raport cu deficiențele fiecărei instituții cu atribuții în gestionarea animalelor fără stăpân și măsuri care ar trebui luate pentru ca astfel de situații să nu se repete. De altfel, la trei zile de la incident s-au înmulțit anunțurile privind anchetele și controalele interne, însă niciun vinovat nu a fost identificat deocamdată. Vina este aruncată de la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, ce aparține de Primăria Generală, la Poliția Locală Sector 6, acuzată că nu și-a făcut datoria de a-i amenda pe cei care abandonează câinii sau nu-i sterilizează. ASPA a mai comunicat ieri că, dintre cei aproape 1.700 de câini capturați în București anul trecut cei mai mulți au fost din sectorul 6./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie)