Planul european de normalizare a relațiilor dintre Belgrad și Pristina – ce oferă și care vor fi consecințele respingerii

Planul european, respectiv planul franco-german de normalizare a relațiilor dintre Belgrad și Pristina este noul cadru de negociere pentru rezolvarea problemei Kosovo a anunțat președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, adăugând că acest plan presupune ca Belgradul să fie de acord cu primirea Kosovo în ONU. Poziția viitoare a Serbiei va fi dezbătută în Parlamentul Serbiei în următoarele zece zile, iar la dezbatere va fi prezent și președintele Serbiei. La o zi după ce Vučić a prezentat public ce a discutat cu emisarii speciali (emisarul special al Uniunii Europene pentru dialogul Belgrad-Pristina, Miroslav Lajčak, emisarul SUA pentru Balcanii de Vest, Gabriel Escobar, emisarul Franței, Emmanuel Bonne, emisarul Germaniei, Jens Plöetner și consilierul Guvernului italian, Francesco Talò; n.r.), diplomații occidentali au făcut apel ca acest plan să fie acceptat cât mai repede de Belgrad. „Noi nu am participat la pregătirea acestui plan, nimeni nu ne-a întrebat nimic, nimeni nu ne-a consultat. Ei au venit să ne prezinte planul și să ne informeze despre ce au scris pe acea hârtie” – a transmis Vučić. „Nu este vorba de amenințări sau sancțiuni, ci este o șansă pe care Serbia trebuie să o analizeze. Posibilitatea de a se accelera apropierea de Uniunea Europeană, de a se consolida dezvoltarea economică și de a se permite populației din regiune, inclusiv minorității sârbe din Kosovo, să trăiască mai bine, să progreseze” – a subliniat ambasadorul Franței la Belgrad, Pierre Cochard. „Considerăm că este un drum important și singurul prin care se poate încheia conflictul din regiune. Prin urmare, dorința noastră este ca dialogul să se încheie cât mai curând și să aibă rezultate” – a declarat ambasadorul Germaniei la Belgrad, Anke Conrad. Totuși analiștii sârbi avertizează că rezultatul acceptării acestui plan ar putea fi modificarea poziției celor cinci state membre UE care nu au recunoscut independența Kosovo. „Acest plan oferă o soluție care se îndreaptă spre recunoașterea finală a independenței Kosovo și confirmarea statalității Kosovo prin primirea în ONU” – a declarat fostul diplomat sârb, Zoran Milivojević. Planul european este sprijinit și de SUA, dar ambasadorul SUA la Belgrad, Christopher Hill, amintește că implementarea acestui plan trebuie precedată de formarea Uniunii Comunităților Sârbești (ZSO) din Kosovo. Despre aceasta vor discuta partidele politice kosovare și sectorul civil la întâlnirea convocată la 31 ianuarie de ambasadorul SUA la Pristina, Jeffrey Hovenier. „Întâi trebuie rezolvată formarea ZSO și apoi implementarea planului european, pentru care este nevoie de mai mult timp. Pe primul loc este implementarea acordurilor deja convenite” – a declarat Hill.

(www.rts.rs – 25 ianuarie)/rmihaj/asalar