Structura viitorului an școlar este în dezbatere publică până pe 10 februarie

Realizator: Nicoleta Turcu – Structura viitorului an școlar este în dezbatere publică până pe 10 februarie. Cursurile ar urma să se desfășoare potrivit viitoarelor legi ale educației, aflate încă în elaborare. Corespondentul RRA Adriana Leu are detalii.
Reporter: Proiectul supus dezbaterii publice prevede începerea anului școlar 2023 – 2024 pentru elevi în 11 septembrie, iar ca dată de încheiere a fost anunțată 21 iunie 2024. În total, ar urma să fie 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module. Prima vacanță este propusă în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie, iar cea de iarnă – între 23 decembrie și 7 ianuarie inclusiv. Următoarea săptămână de vacanță poate fi stabilită de inspectoratele școlare în perioada 12 februarie – 3 martie 2024. Desfășurarea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” ar urma să aibă loc în perioada 11 septembrie – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ. Între 13 și 21 aprilie, însă, elevii ar urma să fie din nou în vacanță, de această dată indiferent de județul în care merg la școală. Iar ultimul modul este programat în perioada 22 aprilie – 21 iunie. Pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare și de sărbătoare prevăzute de lege nu se organizează cursuri, mai prevede proiectul. Propunerile de modificare a acestei structuri pot fi trimise Ministerului Educației până pe 10 februarie./abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 ianuarie)