Trupele ruse distrug complet oraşul Bahmut, în estul Ucrainei (Pavlo Kirilenko)

Trupele rusești distrug orașul Bahmut din estul Ucrainei, transformându-l în „ruină totală”, după cum a declarat șeful administrației militare din regiunea Donețk, Pavlo Kirilenko. Două persoane au fost ucise în ultimele ore, inclusiv un minor, iar patru civili au fost răniţi, a precizat Pavlo Kirilenko pe Telegram. „Rușii fac Bahmutul una cu pământul, ucigând pe toţi la care pot ajunge. Documentăm cu atenție toate crimele de război, iar ei vor fi trași la răspundere pentru tot!”, a scris el pe Telegram. CNN a relatat în ianuarie că Statele Unite şi oficialii occidentali îndeamnă Ucraina să își mute atenția de la lupta brutală, care durează de luni de zile, din orașul Bahmut, situat în estul țării și să acorde prioritate unei potențiale ofensive în sud, folosind un stil diferit de luptă în care să fie utilizate noile echipamente militare de miliarde de dolari promise recent de aliații occidentali.

(CNN INTERNATIONAL, 31 ianuarie, ora 17:00)/mbaciu/ilapadat