MAE rus a anunțat că desfăşoară o activitate de a răspunde la expulzarea diplomaților ruși din Austria

Secretarul de stat şi ministrul adjunct de externe rus, Evgheni Ivanov, nu a precizat dacă contramăsurile vor fi în oglindă sau asimetrice. Federația Rusă lucrează la răspunsul pe care îl va oferi la anunțul făcut de Austria despre declararea a patru diplomați ruși persona non grata, a declarat, vineri, pentru Agenţia de presă TASS secretarul de stat şi ministrul adjunct de externe al Federației Ruse, Evgheni Ivanov. El nu a precizat, însă, dacă răspunsul va fi oglindă sau asimetric. ”Cu certitudine va exista un răspuns, el este în stadiu de elaborare în momentul de faţă”, a mai spus diplomatul. Ivanov a subliniat că Moscova consideră decizia Vienei ca fiind ”un nou pas neprietenos”. Ministerul de Externe austriac a anunțat, joi, că patru diplomați ruși acreditați în republică au fost declarați persona non grata. Instituţia diplomatică austriacă a mai susținut că doi angajați ai Ambasadei Rusiei de la Viena ar fi ”comis acțiuni incompatibile cu statutul lor diplomatic”, iar doi reprezentanți ai misiunii permanente a Rusiei la ONU ”au întreprins acțiuni incompatibile cu Carta ONU”. Lor li se ordonă să părăsească țara înainte de 8 februarie./vdraguta/lbadiu

Agenţia de presă TASS – 3 februarie