Oficiali de la București recomandă turiștilor sau cetățenilor români din Belgia să contacteze misiunile diplomatice de la Bruxelles pentru rezolvarea unor eventuale probleme

Trei sindicate mari din serviciile publice belgiene au declanșat, aseară, o grevă generală de 24h, acuzând subfinanțarea de către guvern a sectoarelor din care fac parte. Se așteaptă ca transportul public să fie cel mai afectat. Acțiunea sindicatelor ar putea perturba și activitatea din alte servicii publice, precum învățământul, sănătatea sau administrațiile locale. Oficiali de la București recomandă turiștilor sau cetățenilor români din Belgia să contacteze misiunile diplomatice de la Bruxelles pentru rezolvarea unor eventuale probleme. Numerele de telefon pentru urgențe pot fi găsite pe site-urile Ambasadei sau Consulatului Român din capitala belgiană./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 martie)