Alocaţia de stat pentru copii va fi acordată din prima zi de viaţă

Alocaţia de stat pentru copii va fi acordată din prima zi de viaţă și nu începând cu luna următoare în care s-a născut copilul, cum este în prezent – prevede o inițiativă legislativă USR, care a fost votată în unanimitate de senatori. Actul normativ merge la Camera Deputaților, for decizional. Relatează Alina Stănuță.

Reporter: Inițiatorii explică în expunerea de motive că, în prezent, părinții primesc alocația de stat pentru copii la distanță de două sau trei luni de la nașterea copiilor, pentru că în legea actuală se menționează că alocația se stabilește începând cu luna ulterioară nașterii, iar plata se face luna ulterioară depunerii cererii. Pentru exemplificare, un copil născut pe data de 2 martie beneficiază de alocația de stat pentru copii începând cu data de 1 aprilie, iar părinții vor primi alocația de stat pentru copii, în cazul în care depun cererea în aprilie, abia în mai. Acesta este calculul cel mai optimist. În realitate, există județe în care plata alocației pentru copii se face cu o întârziere și mai mare. Astfel, în cel mai bun caz, părinții unui copil născut pe 2 martie primesc în numele copilului banii pentru alocația de stat pentru copii în luna mai, iar suma primită nu ia în calcul cele 28 de zile aferente lunii martie, în care copilul este în viață și are dreptul la protecția conferită prin Constituție, mai explică inițiatorii. Documentul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie