Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Familiile cu copii din Ucraina pot frecventa Centrul Educativ de Dezvoltare și Recreare din cadrul Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”, din Chişinău, Republica Moldova.. Proiectul este realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii, World Vision International, Programul Educațional „Pas cu Pas” și teatrul menţionat.

Directorul Teatrului „Licurici”, Ala Toma, a subliniat că activitățile sunt desfășurate de cadrele didactice din cadrul Programului Educațional „Pas cu Pas”. În cadrul Centrului sunt organizate zilnic numeroase activități pentru copiii cu vârste între 4 şi 12 ani, între altele artă manuală, robotică, webdesign etc. În pauza dintre activități, copiii primesc o mică gustare. Totodată, de un an, familiile din Ucraina beneficiază de bilete gratuite la spectacolele Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”. În perioada februarie-decembrie 2022, au fost prezente gratis 8127 de persoane la 129 de spectacole, a spus Ala Toma.

De la începutul războiului, peste 930.000 de persoane din Ucraina au intrat în Republica Moldova, dintre care circa 104.000 au rămas pe teritoriul Moldovei. În timp de un an, aproximativ 1.000 de ucraineni au fost angajaţi în Republica Moldova, iar circa 2.000 de copii refugiați au fost încadrați în școlile și grădinițele din țară.

2) Centrul de Formare Profesională al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava (nordul României) a deschis 9 cursuri de calificare, printre care unul de competenţe de comunicare în limba română pentru refugiaţii ucraineni, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei. Cursurile vor ridica nivelul de competenţe şi vor oferi o diplomă de calificare unui număr de 153 de şomeri înscrişi în evidenţele Agenţiei.

Cursul de Competenţe de comunicare în limba oficială pentru cursanţi refugiaţi ucraineni are loc la Suceava. Accesul la cursuri este facilitat prin decontarea transportului pe mijloacele de transport în comun, de la domiciliul cursantului la locaţia stabilită a cursului, precum şi prin posibilitatea de a accesa un curs cât mai aproape de rezidenţa şomerilor înregistraţi. Persoanele inactive sau cele care realizează venituri sub indicatorul social de referinţă (598 de lei, circa 120 de euro) pot urma gratuit un curs de calificare şi pot solicita suport pentru înscrierea la curs.

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.