Roma este capitala Italiei din anul 1870. Oraşul este situat în partea central-vestică a Peninsulei Italice, pe malul fluviului Tibru, şi are o istorie veche, fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Centrul mondial al Renașterii, Roma este una dintre cele mai vizitate capitale ale lumii. Este un muzeu în aer liber, un oraș plin de istorie. Pe oriunde te-ai plimba, oriunde ai privi, vezi monumente istorice, biserici, fântâni.

Printre obiectivele cele mai faimoase în Roma se numără: Colosseumul și Columna lui Traian; Fontana din Trevi; Pantheonul; Forumul Roman; Piaţa Navona; Muzeele Vaticanului.

***

Roma e un oraş ideal, pentru că este ofertant din multe puncte de vedere: este darnic cu gurmanzii rafinaţi sau pofticioşi, în căutare de pizza sau pastele perfecte; îi mulţumeşte pe iubitorii de artă, pe pasionaţii de istorie care pot vizita, la pas, un oraş-muzeu în aer liber(Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului mondial UNESCO), dar este şi loc de întâlnire între pasionaţii de fashion, shopping de modă, bijuterii, încălţăminte.

Roma – numită și Capitala lumii, Orașul etern, Orașul celor șapte coline – este unul dintre cele mai populare destinaţii şi deşi poate sună a clişeu, merită vizitat, fără nicio îndoială. Este inclus în top 10 al celor mai prietenoase oraşe din lume. Roma este pe locul trei în Europa, după Londra și Paris, raportat la numărul anual de turiști.

Între 7 și 10 milioane de turiști vizitează în fiecare an Roma, iar în anii cu evenimente religioase aceste cifre se dublează.
***
Curiozităţi şi fapte:
1.În fiecare seară, din Fontana di Trevi sunt strânși aproximativ 3.000 de euro. Banii sunt donați unei organizații caritabile.
2. Pisicile au prioritate. Legea din Roma permite pisicilor să trăiască în locul în care s-au născut. Pisicile sălbatice pot urca pe pereții Colosseumului și pot dormi printre ruinele Forumului.
3. Mascota Romei este o lupoaică ce a avut grijă de frații Romulus și Remus, fondatorii mitologici ai acestui oraș.
4. Romanii au construit o rețea de drumuri de aproximativ 85.300 km până la începutul secolului al IV-lea. Expresia „Toate drumurile duc la Roma” se referă la perioada de glorie a Imperiului Roman, atunci când cele 29 de căi de acces public, ce străbăteau întreg Imperiul Roman, aveau aceeași finalitate: Roma.
5. Un fapt interesant este că femeile din Roma antică obișnuiau să-și vopsească părul cu grăsime de capră și cenușă de lemn de fag.
6. Primul mall din lume a fost construit de împăratul Traian. Acesta era format din mai multe niveluri și peste 150 de puncte de vânzare unde găseai orice, de la alimente și condimente până la haine.
Luminita Alexandrescu, RADOR