Sesizare la CCR privind sporul de suprasolicitare neuropsihică pentru personalul ANI

Parlamentarii USR şi cei neafiliaţi, membri ai partidului Forţa Dreptei, au sesizat la Curtea Constituţională legea prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate primeşte spor de până la 25 la sută pentru suprasolicitare neuropsihică. Potrivit sesizării, reglementarea a fost introdusă ca amendament la Camera Deputaţilor, fără a fi dezbătută şi în Senat, fiind nesocotit astfel principiul bicameralismului. Totodată, introducerea sporurilor în cazul personalului ANI a fost realizată fără niciun fel de motivare din partea autorului amendamentului sau a comisiei de raport, încălcând astfel rigorile de tehnică legislativă – transmite redactorul nostru, Petruţa Smântână./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie)