Timișoara a primit trofeul Mărul de Aur

Timișoara a primit astăzi trofeul Mărul de Aur, în semn de recunoaștere a eforturilor de promovare a orașului ca destinație turistică.

Distincția a fost acordată de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism și a fost înmânată primarului Dominic Fritz, de președintele organizației, Tigani Hadad. Aceasta a afirmat că Timișoara merită premiul pentru că este orașul democrației și un centru multicultural de o frumusețe aparte. La rândul său, edilul Timișoarei a declarat că trofeul reprezintă o încurajare pentru a merge în continuare pe același drum.

Dominic Fritz: Vrem să poziționăm Timișoara ca un oraș pe harta Europei și prin asta să contribuim și la promovarea României. Cred că Timișoara are deja destulă anvergură și forță să atragă prin frumusețea ei și prin propria sa forță, dar bineînțeles că miza în acest an cu capitala culturală și programul cultural cu peste 1000 de evenimente este ca mulți oameni să zică: haideți că anul acesta vin la Timișoara, că nu doar că pot să fiu câteva zile într-un oraș frumos, ci și pot să profit de un program cultural pe care nu îl găsesc niciunde în lume.

Realizator: Până acum, Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism a mai acordat trofeul Mărul de Aur și altor destinații din România: Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea, transmite corespondenta noastră, Alina Bujancă./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie