Papa Francisc a promulgat noi reguli împotriva abuzurilor sexuale în biserică

Noi reguli împotriva abuzurilor sexuale în biserică au fost promulgate azi de către Papa Francisc.

De acum încolo trebuie să raporteze aceste grave abateri și laicii aflați în fruntea asociațiilor internaționale de credincioși. Textul papal cere, totodată, diocezelor din întreaga lume să instituie un sistem care să permită publicului să raporteze cazurile de agresiune. Cu mai multe informații, Elena Postelnicu.

Reporter: Ȋn timp ce versiunea din 2019 se referea la acte sexuale cu un minor sau cu o persoană vulnerabilă, cea nouă vorbește de infracțiune comisă cu un minor sau cu o persoană irațională sau cu un adult vulnerabil.

O altă modificare se referă la protecția persoanei care raportează un presupus abuz. În timp ce anterior sepreciza că cel care raportează nu poate fi obligat la tăcere, acum se adaugă că această protecție se extinde nu numai la cel care raportează, ci și la persoana care se pretinde jignită și la martori.

De asemenea, a fost întărită partea care solicită protecția legitimă a bunei reputații și a vieții private a tuturor persoanelor implicate, precum și prezumția de nevinovăție pentru cei care sunt cercetați într-o anchetă în așteptarea stabilirii responsabilității lor.

Documentul a inclus și continuă să includă nu numai hărțuirea și violența împotriva copiilor și adulților vulnerabili, ci acoperă și violența sexuală și hărțuirea care rezultă din abuzul de autoritate./csimion/schelaru

RADIO ROMȂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie