Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus, a anunţat preşedintele Vladimir Putin

Rusia va amplasa arme nucleare tactice în ţara vecină, Belarus, a anunţat, sâmbătă, preşedintele Vladimir Putin, fiind pentru prima dată de la jumătatea anilor ’90, când Moscova amplasează astfel de arme în afara ţării. Putin a făcut acest anunţ într-un moment de tensiuni tot mai mari cu Occidentul, din cauza războiului din Ucraina şi în contextul în care unii comentatori ruşi fac speculaţii cu privire la posibile atacuri nucleare. Putin a declarat la televiziunea de stat că preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a adus de mult timp în discuţie chestiunea staţionării unor arme nucleare tactice în ţara sa, care se învecinează cu Polonia, stat membru NATO. „Nu este nimic neobişnuit nici aici: în primul rând, Statele Unite fac acest lucru de decenii. Ei desfăşoară de multă vreme arme nucleare tactice pe teritoriul statelor aliate lor”, a spus Putin. „Am convenit că vom face acelaşi lucru – fără a ne încălca obligaţiie, subliniez – fără a ne încălca obligaţiile internaţionale în privinţa neproliferării armelor nucleare.” Putin nu a specificat când vor fi transferate armele în Belarus. Armele nucleare „tactice” se referă la armamentul folosit pentru câştiguri specifice pe câmpul de luptă. Rusia va finaliza construcţia unui centru de depozitare a armelor nucleare tactice în Belarus până la 1 iulie, a spus Putin, adăugând că Moscova nu va transfera, practic, controlul armelor către Minsk. Departamentul de Stat al SUA şi Pentagonul nu au răspuns, deocamdată, solicitării de a comenta pe marginea acestui anunţ. Rusia staţionează în Belarus zece aparate de zbor capabile să transporte arme nucleare tactice, a mai spus Putin, adăugând că Moscova a transferat, deja, în Belarus, mai multe sisteme de rachete Iskander, ce pot fi folosite la lansarea armelor nucleare. În 1991, când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, au fost amplasate arme nucleare în cele patru noi state independente – Rusia, Ucraina, Belarus şi Kazahstan. În mai 1992, cele patru state au convenit că toate armele ar trebuie să fie staţionate în Rusia, iar transferul focoaselor din Ucraina, Belarus şi Kazahstan a fost finalizat în 1996./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 25 martie