Declaraţii ale directorului general al CFR Călători, în urma accidentului de tren de la Galaţi

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, afirmă că își va asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al companiei, constatată de organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea incidentului de la Galați. „Nu îmi pot asuma însă – adaugă el – subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani.” Precizările vin în urma accidentului grav de aseară, când o locomotivă a lovit un vagon de călători staționat în gară. O femeie de 53 de ani, conductor de tren, a murit și trei persoane au fost rănite. Două dintre ele sunt încă internate la terapie intensivă, însă viața nu le este pusă în pericol.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, cauza accidentului feroviar ar fi fost o defecțiune la sistemul de frânare al locomotivei care a ciocnit vagonul.
Pe de altă parte, pentru că în ultimii doi ani s-au produs numeroase incidente și accidente pe calea ferată din cauza unor erori umane, Ministerul Transporturilor își propune să declanșeze în următoarele luni o amplă acțiune de verificare a cunoștințelor personalului feroviar cu responsabilități în siguranța circulației./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 martie)