Konstantin Kosaciov a propus elaborarea unei convenții internaționale privind protecția conductelor subacvatice

Țările lumii trebuie să elaboreze și să adopte o convenție internațională privind protecția conductelor subacvatice, stabilind în ea „zone de responsabilitate” ale statelor. Această opinie a fost exprimată de vicepreședintele Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov, în ajunul examinării de către Consiliul de Securitate al ONU a unui proiect de rezoluție privind efectuarea unei anchete internaționale privind diversiunile comise la conductele „Nord Stream-1” și „Nord Stream-2”. „Din punctul meu de vedere, rezultatul logic al celor întâmplate (și indiferent dacă va fi posibilă realizarea unei anchete internaționale) ar trebui să fie elaborarea și adoptarea unei convenții internaționale privind apărarea conductelor subacvatice. În prezent, nu există o astfel de convenție, ceea ce înseamnă că există un spaţiu în dreptul internațional, care trebuie completat cât mai curând posibil” – a scris senatorul rus pe canalul său Telegram. Kosaciov a subliniat necesitatea reflectării în convenție a problemelor de actualitate ale regimului juridic al conductelor, inclusiv stabilirea „zonelor de responsabilitate” ale țărilor prin ale căror teritorii și spații maritime trece traseul conductelor. În al doilea rând, potrivit parlamentarului, este necesar să se declare distrugerea conductelor drept infracțiune pedepsită în cadrul convenției, precum și să se prevadă procedura pentru crearea și funcționarea unei comisii internaționale de anchetă în cazul în care cineva comite o astfel de infractiune. El a subliniat că încă în secolul al XIX-lea a fost elaborat un document universal similar privind protecția cablurilor submarine – Convenția pentru protecția cablurilor telegrafice submarine, semnată la Paris în 1884, este încă în vigoare. Vicepreședintele Consiliului Federației a declarat că acesta nu este doar un precedent legal, ci și o bună ilustrare a cooperării dintre țări, atunci când există o înțelegere și un interes comun pentru rezolvarea în comun a problemelor. Kosaciov a atras atenția asupra încercărilor unor mass-media occidentale de a acuza Rusia că este implicată în subminarea „Nord Stream”. În special, Kosaciov a precizat că portalul german T-online a compilat informațiile relevante. „În mod evident, această umplutură „automatizată” informațională, însoțită de aceeași referire la surse anonime dubioase, urmărește să deturneze atenția de la cererea legitimă a Rusiei pentru o anchetă internațională a acestei infracţiuni” – consideră vicepreședintele Consiliului Federației. Anterior, primul adjunct al reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat că China s-a pronunţat drept co-autor al unui proiect de rezoluție propus de Rusia cu privire la o investigație internațională privind sabotajul asupra „Nord Stream”. Votarea acestui document este programată pentru 27 martie. (https://tass.ru/politika/17372281)/ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 26 martie