Numărul sarcinilor nemonitorizate medical a crescut dramatic în ultimii trei ani, mult mai ridicat în cazul gravidelor adolescente

Salvați Copiii România face o dotare majoră la Spitalul Universitar de Urgență București, unde sunt monitorizate și gravide din Ucraina

  • 1 din 3 femei gravide nu are nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii;
  • Majoritatea gravidelor din Ucraina refugiate în România, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică – Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii și au nevoie de consultații și analize complexe;
  • Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

București, 28 martie 2023: Sarcina nemonitorizată corespunzător este una dintre cauzele majore care duc la complicații materne și fetale: din datele statistice existente, la nivel național, 30 din 100 de femei gravide nu au nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii. Numai în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), 11% dintre pacientele care au născut în Clinica Obstetrică – Ginecologie din cadrul SUUB în ultimii cinci ani au avut sarcini nemonitorizate, procent care a crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani: dacă în 2018 a fost înregistrat un procent de 6.3% de sarcini neinvestigate, acesta s-a dublat pe parcursul anilor de pandemie: în 2020 au fost 12% sarcini neinvestigate, dintre gravidele care au născut, iar în următorii doi ani, procentul a crescut la 14%. În rândul gravidelor cu vârsta sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge și până la 65% în unele centre. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității accesului la servicii medicale pentru toate gravidele și dotează maternitatea SUUB cu echipamente medicale de ultimă generație,  în valoare de 178.500 euro, necesare secțiilor Obstetrică – Ginecologie și Neonatologie.

 

La nivel mondial, o femeie moare la fiecare două minute din cauza sarcinii sau a nașterii. Ultimele date statistice arată că numărul deceselor materne în România a fost în continuă scădere în ultimii 20 de ani, însă, conform INS, a existat o creștere semnificativă a mortalității materne în anul 2021 (28.2 la 100.000 născuţi vii), comparativ cu anul 2020 (15.9 la 100.000 născuţi vii). Rata din anul 2021 a fost datorată în mare parte cauzelor indirecte de deces matern (19.4 la 100.000 născuți vii), respectiv patologiilor non-obstetricale,  dar cu impact asupra mamei și sarcinii. Această perioadă corespunde apogeului perioadei de pandemie Covid 19.

Potrivit definiției, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.

O problemă suplimentară este ridicată de gravidele care s-au refugiat din Ucraina și care, din punct de vedere profesional, se încadrează în categoria de sarcini cu risc crescut: majoritatea pacientelor, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii și au nevoie de consultații și analize complexe.

Printre echipamentele medicale donate de Salvați Copiii România se numără și un ecograf performant, o investigație care poate fi salvatoare pentru mamă și pentru făt.

Scopul ecografiei în sarcină este identificarea unor complicații precoce, precum suspiciunea unei sarcini extrauterine sau a unui risc de avort spontan, identificarea unor riscuri asociate cu prognostic matern și fetal nefavorabil. Pe lângă importanța diagnosticului precoce în conduita terapeutică specifică unei sarcini, există malformații fetale pentru care intervențiile neonatale precoce sunt salvatoare.

„Ecograful primit astăzi se adaugă echipamentelor existente și justifică suplimentarea acestora prin numărul mare de evaluări ultrasonografice efectuate și prin utilitatea existenței unei aparaturi moderne de evaluare concordante cu progresul știintific actual. Volumul mare de lucru justifică necesitatea suplimentării aparaturii, iar Spitalul Universitar dispune de spațiu adecvat de lucru, cât și de un număr de 30 de medici cu competență în ecografie ginecologică și obstetricală. Ecografia reprezintă un instrument de bază în urmărirea unei sarcini, fiind sigur și fără efecte adverse. Monitorizarea și diagnosticul prenatal cu acuratețe sunt pilonul de bază în obținerea unui prognostic favorabil atât pentru mamă, cât și pentru copilul ei nenăscut”, a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB.

 

Secția de neonatologie a spitalului deține un compartiment de Prematuri și de Terapie Intensivă Neonatală, unde sunt îngrijiți anual mulți nou-născuți prematuri cu vârste de gestație și greutăți foarte mici, uneori la limita supraviețuirii (23-24 săptămâni de gestație și sub 1000 g).

 

Doctorul Adriana Dan, șeful Secției de Neonatologie, a declarat: „Terapia intensivă neonatală nu înseamnă doar suport respirator și cardio-circulator, ci și furnizarea de energie și nutrienți de calitate și în cantitate adecvată pentru un organism atât de fragil și afectat cum este prematurul mic și nou-născutul bolnav. Nutriția parenterală este o intervenție terapeutică la fel de importantă pentru evoluția și prognosticul pe termen lung al celor mici și implică precizie și siguranță. Noul aparat de mixare a soluțiilor donat de Salvați Copiii ne este foarte util și cu ajutorul lui vom putea  automatiza întregul proces, aceasta însemnând o scurtare a timpului de execuție, evitarea erorii umane, reducerea la maximum a riscului de contaminare bacteriană datorită lucrului într-un mediu steril și, deci, în mod cert o creștere a standardului de calitate în nutriția neonatală”.

Până în prezent, Salvați Copiii România a dotat maternitatea din cadrul SUUB cu echipamente medicale performante, în valoare totală de 300.685 euro :

  • Trei Ventilatoare neonatale
  • Un ventilator de transport
  • Un incubator de transport
  • Două incubatoare
  • Două monitoare de funcții vitale
  • Electrocardiograf
  • Ecograf performant
  • Dispozitiv UNIQUE+CFM pentru monitorizare continuă cu EEG & Sistem hipotermie controlată.

„Astfel de evenimente marchează profesionalismul și consecvența Salvați Copiii România și este un exemplu de bună practică al acestei organizații. Susțin această organizație din 2002 și am încredere în activitățile derulate cu seriozitate de Salvați Copiii. Însă organizațiile nu pot să preia atribuțiile și responsabilitățile pe care le au autoritățile publice. Anul trecut 80 de spitale au beneficiat de programele de dotare a spitalelor derulate de Ministerul Sănătății. Anul trecut am cumpărat 200 de incubatoare, unele dintre ele au ajuns și la secția de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgență București. Decalajul României s-a redus față de media Uniunii Europene, este un progres, este important să vedem că am plecat de la rata mortalității infantile de  10‰  și am ajuns la jumătate. Un element important pentru reducerea mortalității infantile este educația pentru sănătate, putem face educație contraceptivă astfel încât sarcinile nedorite să fie mai puține în rândul minorelor. Mulțumesc Salvați Copiii România pentru ceea ce Ministerul Sănătății va aprecia întotdeauna, profesionalismul de care dă dovadă această organizație, care în mod consecvent contribuie la îngrijirea copiilor din România, a afirmat Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

 

„Sănătatea mamei și a copilului reprezintă cheia oricărui sistem de sănătate. Cunoaștem deficiențele din sistemul de sănătate românesc și statisticile nefaste legate de sănătatea mamei și a copilului. Disponibilitatea aparaturii medicale joacă un rol important. Îmbunătățirea continuă a infrastructurii medicale și accesibilitatea sunt elemente fundamentale ale unui sistem de sănătate durabil care asigură eficiență și calitate pentru mame și nou-născuți. Este nevoie de o planificare riguroasă a personalului medical în sănătate, cu o distribuție geografică echitabilă și măsuri de retenție a colegilor mai tineri. Implicarea societății civile este binevenită pentru a răspunde provocărilor din sănătate și trebuie dublată de responsabilitatea instituțională și parteneriatul durabil între cei 2 actori. Implicarea Organizației  Salvați Copiii are rezultate remarcabile și contribuie la reducerea mortalității infantile în România. Ne dorim pentru copii să aibă îngrijire optimă încă din prima clipă de viață și avem nevoie de cât mai multe astfel de exemple”, a completat Dr. Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

3,5% din impozitul pe venit, sursă vitală pentru întărirea spitalelor de pediatrie și a maternităților

 

Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

 

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 61 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

 

Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități și programe integrate pentru susținerea sănătății mamei și copiilor, Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: ”După o analiză a solicitărilor primite de la medici din întreaga țară, am prioritizat programul de dotare cu aparatură medicală a secțiilor de pediatrie și de neonatologie. În cadrul acestui program-cheie al Salvați Copiii România, mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit către cauza spitalelor este un mecanism vital”.

 

3,5%  pentru spitale. Au nevoie de susținere în 2023:

 

  • Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
  • Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
  • Spitalul Universitar de Urgență București
  • Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”
  • Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” (INSMC)
  • Spitalul Universitar de Urgență Elias
  • Spitalul Municipal Aiud
  • Spitalul Municipal Blaj
  • Spitalul Municipal Curtea de Argeș
  • Spitalul Orășenesc Ineu
  • Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita
  • Spitalul Municipal Dorohoi
  • Spitalul Județean Brăila
  • Spitalul Orășenesc Negoiu
  • Spitalul Județean de Urgență Bacău
  • Spitalul Municipal Gherla
  • Spitalul Județean Resița
  • Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș
  • Spitalul Municipal Oltenița
  • Spitalul Municipal Moreni
  • Spital Orășensesc Segarcea
  • Spital Municipal Profesor Dr. Irinel Popescu Băilești
  • Spitalul Clinic Filantropia Craiova
  • Spitalul Filişanilor
  • Spitalul Municipal Gheorgheni
  • Spitalul Județean Deva
  • Spital Municipal Lupeni
  • Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
  • Spitalul Orășenesc Bolintin Vale
  • Spitalul Municipal Sighișoara
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
  • Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești
  • Spitalul Municipal Câmpina
  • Spitalul Județean de Urgență Slatina
  • Spitalului Județean de Urgență Zalău
  • Spitalul Municipal Mediaș
  • Spitalul Municipal Fălticeni
  • Spitalul Județean de Urgență Tulcea
  • Spitalul Județean Vaslui

E un privilegiu pentru mine să fiu implicată în această campanie amplă de dotare a secțiilor de neonatologie și a maternităților. Fiecare dintre noi poate pune umărul și poate face real diferența între viață și moarte, pentru un prematur sau un nou-născut cu patologii severe, care necesită aparatură medicală de ultimă generație. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit este o sursă vitală  pentru aceste spitale”, a declarat Amalia Năstase, Ambasador al Programului Salvați Copiii de Reducere a Mortalității Infantile.

 

Pentru mai multe informații, persoana de contact: Ștefania Mircea, manager proiect, email: stefania.mircea@salvaticopiii.ro, tel: 0745 375 148.

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.