SUA şi Japonia au semnat un acord privind mineralele utilizate în producţia de baterii pentru vehicule electrice

Statele Unite și Japonia au semnat marți un acord comercial privind mineralele necesare producţiei de baterii pentru vehicule electrice, acord esențial pentru consolidarea lanțurilor lor de aprovizionare cu baterii și pentru a acorda producătorilor auto japonezi un acces mai larg la un nou credit fiscal (stimulent fiscal federal pentru contribuabilii din SUA care doresc să adopte un comportament ecologic pe șosea – n.red.) de 7.500 de dolari pentru vehiculele electrice din SUA. Acordul, negociat rapid, interzice celor două țări să adopte restricții bilaterale la exportul de minerale pentru bateriile pentru vehicule electrice, potrivit unor înalți oficiali ai administrației Biden. Printre aceste minerale se numără litiul, nichelul, cobaltul, grafitul și manganul. De asemenea, acordul urmărește să reducă dependența americano-japoneză de China pentru astfel de materiale, SUA şi Japonia colaborând pentru combaterea „politicilor și practicilor de non-piață” ale altor țări din acest sector și pentru efectuarea de analize ale investițiilor străine în lanțurile lor de aprovizionare cu minerale critice./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 29 martie)