Context
Pe data de 31.03.1596, în La Haye, Touraine, Franța, se năștea filosoful și matematicianul René Descartes, care a rămas cunoscut în istorie ca primul filosof modern, care a încercat să explice problemele fundamentale ale vieții, utilizând logica matematică.
Istoria lui Descartes
Descartes a studiat la colegiul iezuit de la vârsta de 8 ani iar la 22 ani a obținut o diplomă în drept. La sugestia unui profesor, Descartes a urmat un curs de matematică aplicată și unul de logică pentru a înțelege mecanismele vieții. Aceste două cursuri i-au pavat calea lui Descartes către filosofie. Acesta a formulat și celebra anecdotă: „Gândesc, deci exist”. Tatăl lui Descartes, Joachim, a deținut ferme și case în Châtellerault și Poitiers. Descartes a moștenit un rang modest în nobilime, deoarece tatăl lui a fost ales consilier în Parlamentul regiunii Brittany, cu sediul la Rennes. Mama lui a murit când Descartes avea 1 an iar tatăl său s-a recăsătorit în Rennes și, ulterior, l-a abandonat. A fost crescut de bunica lui în La Haye și de bunicul lui în Châtellerault. Familia lui a fost catolică, cu toate că regiunea Poitou a fost majoritar protestantă și, cu ocazia Edictului de la Nantes (1598), protestanții capătă drepturi. Descartes s-a întors des în regiune, până în anul 1628.
În 1618, Descartes a mers în regiunea Breda, Olanda , unde a stat 15 luni, ca student al matematicii și arhitecturii militare. În Breda, fizicianul Isaac Beeckman l-a încurajat pe tânărul matematician să aprofundeze studiile. În acest timp, Descartes a elaborat prima sa lucrare „Compendium of Music” bazată pe experimentele efectuate pe instrumente muzicale. Lucrarea a fost publicată abia în 1650. În 1619, Descartes a inventat „geometria analitică”, alături de „metoda reționamentului deductiv”. Acest raționament științific a fost dezvoltat în lucrarea „Discurs asupra metodei”, în 1637.Alături de raționament, Descartes a început să studieze cunoașterea ezoterică, apropiindu-se de „Rozacrucianism”, o mișcare spirituală care a activat în Europa, în secolul al XVII-lea. El a „împrumutat” câteva obiceiuri și obiective ale acestora. El a trăit singur, retras, mereu fiind preocupat să-și schimbe locuința. În cei 22 de ani în care a locuit în Olanda, a stat în 18 locații diferite. A încercat să practice medicina, pentru a prelungi viața omului, însă nu a reușit, dar a considerat că știința vine în ajutorul vieții omului.
Filosoful a respins existența magiei și a sperat mereu la o revoluție a științei. În 1622, Descartes s-a mutat la Paris, unde a mers la teatru, a jucat jocuri de noroc și a stat în compania lui Jean-Louis Guez de Balzac, poet și prieten al filosofului. Acestuia i-a dedicat volumul „Le Socrate chrétien”, publicată în 1652. Viața în Franța i-a afectat concentrarea asupra muncii sale, astfel încât a decis să plece pentru a putea lucra la operele visate. În 1641, Descartes a publicat „Meditații asupra filosofiei și principiilor filosofiei” în latină, pe care a dedicată profesorilor iezuiți de la Sorbona. Argumentele sale sunt construite pe baza lui „Sextus Empiricus”, un filosof grec, care s-a remarcat prin sceptisim. Cu toate că studiile sale în filosofie au atras cel mai mult atenția în secolul XX – în fiecare secol se punea accent pe diferite aspecte ale muncii sale – cercetările în fizică teoretică i-au făcut pe mulți savanți să il considere, mai întâi, un matematician. El a inventat geometria carteziană care includea algebra. Prin intermediul legilor refracției a dezvoltat o înțelegere empirică a curcubeelor și a propus o abordare naturalistică a formării sistemului solar.
Cu toate acestea, deși era încrezător în ideile sale, a simțit că trebuia să suprime multe dintre aceste teorii, îngrijorat fiind de soarta lui Galileo, care era urmărit îndeaproape de Inchiziție. Grijile sale nu erau nefondate, deoarece Papa Alexandru al VII-lea a adăugat lucrările lui Descartes în „Indexul Cărților Interzise”.
Moștenirea lui Descartes
Aproape de finalul vieții, a lăsat prin testament un cufăr cu scrierile sale lui Corneille van Hogelande. Din acest cufăr nu s-a păstrat nimic. Abordarea lui René Descartes de a combina matematica si logica împreună cu filosofia pentru a explica lumea fizică transformată în metafizică, atunci când se confrunta cu întrebări teologice, l-a condus la contemplarea naturii existenței și a dualității minte-corp, identificând punctul de contact dintre corp și suflet în glanda pineală (epifiza).
Descartes a definit ideea de dualism: materia întâlnind non-materia. Sistemul său filosofic a cauzat multe controverse. Nu s-a căsătorit niciodată, dar, cu toate acestea, el a avut o fiică, pe Francine, care s-a născut în Olanda. Descartes a dorit să o trimită la studii în Franța, dar ea a murit de febră la vârsta de 5 ani.
A trecut la cele veșnice la 53 de ani, în Stockholm, Suedia, la 11 februarie 1650. S-a mutat la Stockholm în 1649, la rugămintea reginei Christina, pentru a-i fi meditator la filosofie. Diminețiile le-a petrecut în pat, dar insistențele reginei de avea primi meditații la 5 dimineața au determinat apariția unei crize de penumonie, care i-a afectat puternic organele.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://historia.ro/sectiune/portret/rene-descartes-academician-filosof-577434.html
https://www.britannica.com/biography/Rene-Descartes/Final-years-and-heritage
https://plato.stanford.edu/entries/descartes/
Lucrări
Descartes, Rene, Discurs asupra Metodei, Editura Științifică, București, 1957.
