Academia de Studii Economice din București la 110 ani de excelență academică

În perioada 3 – 10 aprilie, Academia de Studii Economice din București sărbătorește, printr-o serie de manifestări, împlinirea a 110 ani de excelență în învățământul superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est.

Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, denumirea inițială a primei universități economice a țării, a fost înființată la 6 aprilie 1913 prin Decretul Regal semnat de Carol I. Standardelor înalte, stabilite de înaintașii cei mai reprezentativi, precum ctitorul ASE, Nicolae D. Xenopol, prim-ministrul Titu Maiorescu, iluștrii profesori și rectori Stanislas Cihoski, Ion Răducanu, Gheorghe Taşcă, Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Victor Slăvescu, le-au răspuns generații și generații de cadre didactice, la loc de cinste numărându-se Nicolae N. Constantinescu, Emilian Dobrescu, Iulian Văcărel, Vladimir Trebici, Alexandru Gheorghiu, Gheorghe Dolgu, mulți alții. Aici s-au creat primele programe de studii universitare în domeniul economic de inspiraţie occidentală.

Luni, 3 aprilie, are loc inaugurarea clădirii de patrimoniu „Casa Nanu Muscel”, după renovarea și consolidarea completă, lucrările fiind realizate de către experți atestați în restaurarea monumentelor istorice. Clădirea va fi un spațiu destinat culturii și va găzdui Muzeul ASE, o galerie de artă contemporană și spații pentru activități cultural-artistice.

Miercuri, 5 aprilie, se va desfășura, la Ateneul Român, un eveniment de gală, dedicat împlinirii celor 110 ani de excelență academică ai ASE. Vor participa reprezentanți ai celor mai înalte instituții ale statului român, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, oaspeți străini, parteneri internaționali ai ASE, parteneri de top din mediul de afaceri din România, din mediul universitar și preuniversitar, Alumni ASE, reprezentanți ai comunității universitare a ASE.

Joi, 6 aprilie, va avea loc în Aula Magna a Palatului ASE, în cadrul Senatului festiv, ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa domnului Jean Claude Juncker, fost Președinte al Comisiei Europene, ex-Prim ministrul Luxemburgului, decorat în 2003 cu Ordinul național „Steaua României”.

Manifestările aniversare mai includ: momente de cinstire a personalităților care au scris file importante din istoria ASE și depunerea de flori la mormintele acestora, lansări de cărți, acordarea de diplome aniversare, Sesiunea științifică anuală a studenților ASE, concursul interdisciplinar Elevii de astăzi, profesioniștii de mâine, vernisajul Expoziției pictorilor Horea Paștina și Cristian Dițoiu, al unei expoziții de costume populare de colecție, inaugurarea magazinului de obiecte promoționale al universității „ASE Shop” și a Studioului TV ASE, semnarea festivă a continuării parteneriatului dintre ASE și Fundația SMURD, numeroase competiții ale Clubului Sportiv Universitar ASE.

Academia de Studii Economice din București va fi onorată de prezența a peste 50 de oaspeți străini de la universități partenere, care vor participa la manifestările aniversare la nivel instituțional, cât și la nivel de fiecare facultate.

Sărbătorirea celor 110 ani de excelență academică va continua cu evenimentul organizat de Casa Regală a României la Palatul Elisabeta. Legătura dintre ASE și Familia Regală a României este una constantă, concretizată, printre altele, prin conferirea anuală a Burselor de studii „Regele Carol I” și „Regina Elisabeta” pentru doi studenți meritorii ai universității.

„Este o onoare să ne bucurăm împreună de împlinirea a 110 ani de la înființarea primei și celei mai performante universități de profil economic și administrație publică din România. Ne mândrim cu această vârstă pentru că ea este oglinda luminoasă a eforturilor depuse de zecile de generații de cadre didactice și de cei peste 350 000 de absolvenți, care au slujit onest țara, dezvoltarea ei, dinamica progresului și a bunăstării oamenilor ei. La 110 ani de excelență academică suntem o comunitate puternică, cu peste 25 000 de membri, un brand cu notorietate, cu aspirații ambițioase, conștient de răspunderea ce îi revine în formarea oamenilor integri, dedicați profesional și frumoși sufletește, care să poarte cu ei în timp, prin viață, valorile pe care Alma Mater își propune să le transmită prin ei de aici, din inima Bucureștiului, din Piața Romană, de la kilometrul zero al învățământului economic superior din România, către viitorul societății noastre și al tinerilor de mâine! Cu încredere și emoție, ca mândru alumnus al său, urez Academiei de Studii Economice din București Vivat, Crescat, Floreat!”, spune în mesajul său prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE.

Mai multe informații despre manifestările ASE 110 ani de excelență academică se găsesc pe pagina aniversară ASE 110.

(Biroul de presă al ASE – 31 martie 2023)