Vântul şi ninsorile au produs efecte în 12 judeţe

În ultimele 24 de ore, vântul și precipitațiile sub formă de ploi și ninsori însemnate cantitative au produs efecte în 24 de localități din 12 județe. În toate zonele afectate de vremea severă, pompierii, structurile de poliție, jandarmii, militarii și echipaje specializate pentru deszăpezire au acționat pentru deblocarea a aproape 300 de mașini în care se aflau 655 de persoane. O situație deosebită s-a produs în localitatea Tețcani din județul Neamț, unde un autocar ce transporta 33 de minori și trei adulți a rămas înzăpezit. Toate persoanele au fost preluate și transportate la Căminul de Garnizonă din municipiul Roman. Un alt eveniment a avut loc în localitatea botoșeneană Crasnaleuca, unde o gravidă a născut la domiciliu. Ea a fost asistată de două moașe din localitate și de medicul coordonator din dispeceratul ISU, prin apel video, pentru că ambulanța nu a putut ajunge prin zăpadă, la solicitare. Femeia și nou-născutul nu prezintă probleme medicale. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – (6 aprilie)/bcodreanu/dstanesc