Angajații din aproape toate prefecturile din țară sunt în grevă

Realizator: Nicoleta Turcu – Dacă aveți treabă la prefectură, nu mergeți astăzi. Angajați din aproape toate aceste instituții sunt în grevă generală. În unele județe au fost sistate toate activitățile, în timp ce în altele au fost suspendate doar unele servicii. Protestatarii reclamă lipsa majorărilor salariale din ultimii ani, volumul tot mai mare de muncă și numărul redus de angajați. Corespondenții RRA au vorbit cu câțiva dintre cei aflați în grevă.
-: Suntem în consens 35 de prefecturi din țară. Solicităm să fim poziționați atât ca statut al funcționarului public și ca nivel de salarizare corespunzător cerințelor pe care le are o instituție care reprezintă guvernul în teritoriu. Din păcate, după apariția legii unice a salarizării, salariile din instituția prefectului au crescut doar în primul an, după care noi am fost de fiecare dată ocoliți.
-: Din 2017, salariile instituțiilor din jurul nostru au crescut constant. Am ajuns în situația penibilă ca organ de control totuși, să fim salarizați mai prost decât instituțiile pe care le controlăm.
-: Considerăm că salarizarea este doar o formă prin care demnitatea angajaților din prefecturi a fost subminată de-a lungul timpului. Instituțiile prefectului au fost ignorate la toate măririle salariale care au fost acordate colegilor din primării, din consilii județene, dar și din servicii deconcentrate. Dacă aceste măriri ar fi fost în concordanță cu principiile legii salarizării, care prevede la muncă egală salariul egal, nu s-ar fi ajuns astăzi în această situație./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 aprilie)