Dirijorul celor Trei Tenori concertează la Miercurea Ciuc, Târgu Mureș și Cluj Napoca

János Ács, dirijor de renume mondial, (http://www.janosacs.com/ ) sosește la Cluj-Napoca de pe renumitele scene de operă de pe cele patru continente, unde a a concertat cu vedete internaționale. La 27 aprilie, ora 19, la Biserica Sfântul Mihail va prezenta un concert alcătuit din capodopere ale muzicii bisericești și oratorii intitulat „Meditație de Rusalii”.
Dirijorul italian de origine maghiară a dirijat concertele lui Pavarotti și a celor Trei Tenori, a fost directorul muzical al Operei din Colorado și a celei din Pretoria. În SUA, Italia, Africa de Sud, China și în multe alte țări de pe patru continente a dirijat operele lui Bellini și Puccini, precum și cele mai importante creații ale lui Verdi. A lucrat cei mai de seamă artiști de operă contemporani. Pe lângă cei trei tenori – Luciano Pavarotti, Hose Carreras, Placido Domingo – i-a avut ca parteneri pe scenele marilor opere ale lumii pe Samuel Ramey, Raina Kabaivanska, Giuseppe Giacomini, Vasile Moldoveanu, dar a concertat și cu Aretha Franklin. O înregistrare inegalabilă a realizat-o cu tenorul român Vasile Moldoveanu la Metropolitan Opera din New York (https://www.youtube.com/watch?v=OAEtSnM9Gpk ). Repertoriul său cuprinde peste 150 de piese muzicale. Este recunoscut ca cel mai bun specialist al operelor italienești. De câțiva ani s-a retras din cariera internațională și se consacră dezvoltării profesionale a tinerilor cântăreți. Ca devotat al muzicii sacrale deseori concertează în biserici.
Un asemenea concert va fi prezentat la Miercurea Ciuc, Târgu Mureș și Cluj Napoca, care va cuprinde piese religioase, oratorii de Ács, Bach, Bizet, Gounod, Kodaly, Mendelssohn, Schubert, Stradella, Verdi. Dirijorul îi va acompania la pian pe tenorul Giuseppe Gerardi, soprana Klauda Kuczmog și baritonul Norbert Antoni.

RADOR, 13 aprilie