SUA sancţionează Banca Internaţională de Investiţii din Ungaria pentru legături cu Rusia

Trei directori ai Băncii Internaționale de Investiții înființată în Rusia, având sediu la Budapesta, doi cetățeni ruși și Imre Laszlóczki – vicepreședintele băncii și fost ambasador al Ungariei în Kazahstan și Azerbaidjan – au fost trecuți pe lista de sancțiuni a Statelor Unite. Anunțul a fost făcut miercuri de ambasadorul american la Budapesta, David Pressman. „De când această entitate controlată de Rusia s-a mutat din Rusia la Budapesta, în 2019, guvernul Statelor Unite a abordat guvernul ungar cu numeroase ocazii pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la riscurile pe care le reprezintă pentru alianța NATO prezența acesteia în Ungaria”, a spus Pressman. Potrivit SUA, Banca Internațională de Investiții este o platformă pentru serviciile ruse de informații, iar Ungaria a acordat imunitate diplomatică oficialilor băncii. Acţionarii europeni ai băncii – printre care se numărau Slovacia, România și Bulgaria – s-au retras din proiect, lăsând Ungaria drept ultimul acţionar european. Pressman a spus că guvernul Ungariei a ignorat cererile mai multor administrații americane de a-și retrage participația la această bancă. „Prezența acestei platforme opace a Kremlinului în inima Ungariei amenință securitatea și suveranitatea poporului ungar, a vecinilor săi europeni și a aliaților din NATO”, a declarat Pressman, adăugând: „Spre deosebire de alți aliați NATO care au avut legături, anterior, cu această entitate rusă, Ungaria a respins preocupările guvernului Statelor Unite cu privire la riscurile pe care continuarea prezenței sale le prezintă pentru alianță”. Anterior, Pressman și-a exprimat îngrijorarea cu privire la intensificarea retoricii anti-americane în rândul unor politicieni de rand înalt din Ungaria și în presa favorabilă guvernului. Ambasadorul a indicat că administrația de extremă dreapta a premierului Viktor Orban – considerat cel mai puternic susţinător al lui Putin în UE – împrumută din „propaganda rusă” atunci când discută despre războiul din Ucraina și dezbină unitatea NATO în ceea ce priveşte sprijinul Alianţei pentru Kiev.(www.euronews.com – 13 aprilie)/mbrotacel/dsirbu