Armata rusă a bombardat o biserică, într-o localitate de la periferia oraşului Zaporijjia

Serviciul pentru Situaţii de Urgență al Ucrainei raportează că, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, ocupanții ruşi au tras asupra unei biserici din regiunea Zaporijjia. Potrivit instituţiei, în urma atacului, biserica a fost distrusă. „În noaptea de 15 spre 16 aprilie, de Învierea lui Hristos, armata rusă a lansat un atac cu rachetă asupra regiunii Zaporijjia. Aceste fotografii arată o biserică distrusă de o rachetă inamică, într-o așezare de la periferia orașului Zaporijjia” – a scris partea ucraineană pe Telegram, ataşând imagini cu biserica bombardată de armata rusă. Hromadske Radio precizează că ruşii au lovit Biserica Arhanghelului Mihail din Komişuvaha. Racheta a căzut foarte aproape de clădirea bisericii și, practic, a distrus-o complet. În momentul atacului, biserica era goală, astfel că nu au fost înregistrate victime. Potrivit şefului Administraţiei Militare Regionale Zaporijjia, Iuri Malaşko, în ultimele 24 de ore, ruşii au bombardat 101 sate și orașe din regiune./sdan/denisse

(Agenția de presă RBC – 16 aprilie)