Spania – Premierul Sánchez a cerut scuze pentru lacuna din noua legislație privind agresiunile sexuale

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, și-a cerut scuze, într-un interviu publicat duminică, victimelor abuzurilor sexuale, din cauza unei legi pe tema violenței sexuale, care include o lacună ce a permis unui număr de cel puțin 978 de infractori încarcerați să-și reducă pedepsele sau să-și încheie anticipat executarea pedeapsei. Legea supranumită popular „Doar da înseamnă da”, care a apărut parțial ca urmare a furiei publice față de așa-numitul caz „Haita de lupi” (cazul Manada, n.red.), având la bază principiul consimțământului, urma să rezolve cazurile în care inculpații au fost condamnați pentru infracțiuni mai mici de abuz sexual pe motiv că victimele nu ar fi opus rezistență de frică. Dar pentru că noua lege prevede o pedeapsă minimă mai mică – rezultatul contopirii infracțiunilor de abuz sexual și agresiune – a permis unor infractori condamnați înainte de intrarea în vigoare a acestei legi să poată obțină reducerea pedepselor sau eliberarea anticipată. De când legea a fost adoptată în octombrie, sentințele în 978 de dosare au fost reduse până la 31 martie, a transmis săptămâna trecută Consiliul General al Magistraturii – organismul superior al judecătorilor. „O parte dintre aceste eliberări sau revizuiri nu sunt definitive, ele pot fi în continuare contestate. Dar, în orice caz, a existat un efect nedorit pe care trebuie să-l rezolvăm”, a declarat Sánchez într-un interviu acordat cotidianului „El Correo”. „Dacă trebuie să ne cerem scuze victimelor, le cer scuze victimelor.” Această temă a divizat coaliția veche de trei ani, socialiștii manifestând dorință să reformeze legea, însă partenerii lor de guvernare Unidas Podemos rezistând sugestiilor lor. Combaterea violenței de gen a fost o prioritate pe agenda coaliției după cazul „Haita de lupi”, când cinci indivizi au violat în grup o tânără la festivalul de la Pamplona în 2016, însă au fost condamnați în 2018 pentru o infracțiunea mai mică, respectiv de abuz sexual./cstoica/denisse

(REUTERS – 16 aprilie)