Doi traficanţi români de droguri, puşi sub acuzare în Ungaria

Doi traficanţi români de droguri au fost puşi sub acuzare în Ungaria după ce au fost prinşi în flagrant de către poliţişti în timp ce vindeau marijuana în faţa unei berării din sectorul VII din Budapesta, a precizat Parchetul General Budapesta, într-un comunicat remis miercuri Agenţiei de Presă MTI. Potrivit rechizitoriului, în vara anului 2021, inculpatul în vârstă de 45 de ani l-a cunoscut pe viitorul său client într-o berărie din sectorul amintit, unde acesta l-a întrebat dacă îi poate face rost de marijuana pentru consum propriu. Bărbatul a luat legătura cu un alt cetăţean român, despre care ştia că se ocupă de trafic de droguri, iar mai târziu cei doi au porţionat în pachete aproximativ 200 de grame de marijuana într-o locuinţă din Szentendre, judeţul Pesta. Seara, cei doi bărbaţi s-au întors cu maşina la berărie, unde l-au chemat afară pe clientul care îi aştepta acolo, în vederea încheierii tranzacţiei. În faţa berăriei, cei doi inculpaţi i-au oferit clientului marijuana din portbagajul maşinii, însă în urma intervenţiei poliţiştilor tranzacţia nu a avut loc. Poliţiştii au confiscat pachetele cu droguri, precum şi un cântar digital şi aproximativ 300.000 de forinţi în numerar. După arestarea celor doi, poliţiştii au percheziţionat şi apartamentul din Szentendre, de unde au ridicat alte 12 kilograme de marijuana, porţionate în pachete./vblanka/atataru

(MTI – 19 aprilie)