Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face o vizită la Kiev

Realizator: Nicoleta Turcu – Prezența lui Jens Stoltenberg la Kiev, prima în aproape 14 luni de război, transmite un semnal privind sprijinul alianței militare pentru Ucraina, într-un moment în care este așteptată lansarea contraofensivei de primăvară. Aflat joi într-o vizită surpriză, secretarul general NATO a mers într-o piață centrală a capitalei ucrainene, unde a adus un omagiu soldaților ucraineni uciși în timpul războiului și a analizat echipamentele militare rusești deteriorate, expuse acolo. Anterior, armata ucraineană a prezentat bilanțul zilnic al atacurilor lansate de ruși, care continuă să facă victime în rândul civililor, după cum transmite corespondentul RRA, Alex Buzică.
Reporter: Regiunea Herson a fost atacată în ultimele 24 de ore de aproximativ 60 de ori de forțele ruse. Au fost trase peste 300 de proiectile asupra pozițiilor militarilor ucraineni, dar și asupra infrastructurii civile. Au fost folosite și dronele kamikaze Shahed, dar și avioane de vânătoare. Șase oameni au fost grav răniți, iar o sută de rezidenți au cerut să fie evacuați din oraș. Și la Donețk, Pavlo Kirilenko, guvernatorul militar al administrației, a declarat miercuri dimineață că, în urma unui bombardament, un civil ucrainean a fost ucis, iar alți doi au fost grav răniți. De miercuri și până la această oră, regiunea Donețk, a fost atacată de invadatori de 33 de ori, iar 14 localități au fost lovite de rachete. Comandamentul ucrainean din est a transmis printr-un comunicat că rușii au lansat 11 drone kamikaze spre mai multe orașe din Ucraina, dar artileria ucraineană a reușit să doboare 10 dintre acestea. Tot în dimineața aceasta, în jurul orei 06:00, o bilă de foc a fost observată deasupra capitalei Kiev. Inițial s-a crezut că este vorba despre un satelit dezafectat care a intrat în atmosfera Pământului, însă NASA a declarat că a fost vorba despre un mic meteorit care s-a aprins și a ars în atmosferă deasupra capitalei ucrainene./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 aprilie)