A fost semnat un memorandum de cooperare româno-chilian pentru intervențiile în situații de urgență

Realizator: Arina Petrovici-Matei – Un memorandum de colaborare între instituțiile din România și Chile, responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, a fost semnat, sâmbătă, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a omologului său chilian, Gabriel Boric. Documentul a fost semnat din partea României de șeful DSU, Raed Arafat, și vizează cooperarea în domeniul intervențiilor la cutremure și incendiile de pădure.
Raed Arafat: Este un memorandum de cooperare între România și Chile la nivel de instituții care se ocupă de protecția civilă, DSU, cu toate structurile aflate în coordonare, și agenția lor de răspuns la urgență sau de coordonare a situațiilor de urgență din cadrul Ministerului de Interne. Colaborarea va fi pe mai multe segmente. Unul este pe partea de cutremure, unde avem unii ce învăța de la ceilalți, de la intervenție la prevenire, la toate aspectele corelate cu domeniul intervențiilor la cutremure. Incendiile de pădure va fi un alt domeniu. În cursul ultimei perioade s-a intervenit de către Europa în Chile pentru a-i sprijini pentru incendiile de pădure devastatoare care au avut loc aici.
Realizator: A transmis Oana Bâlă, corespondentul Radio România Actualități în Chile./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 aprilie)