Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Numărul cetăţenilor ucraineni care se angajează în România după declanşarea războiului din ţara vecină continuă să crească, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. Potrivit acestuia erau înregistrate 7.885 contracte active ale cetăţenilor ucraineni, dintre care 6.651 contracte care au data de început a activităţii după declanşarea războilui. Cei mai mulţi dintre refugiaţi, 1.730, lucrează în industria prelucrătoare, iar puţin peste 1.000 în construcţii. Din punct de vedere al judeţelor în care lucrează, cei mai mulţi, 2.713, au optat pentru municipiul Bucureşti, în timp ce în Bistriţa-Năsăud (nord-vest) sunt 445, în Timiş (vest) 428, Arad (vest) 376 şi Maramureş (nord) 332.

În schimb, doar 24 de cetăţeni ucraineni şi-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov – AJOFM (partea centrală a României), din luna februarie 2022 şi până acum. 14 dintre ei lucrează în prezent în domeniul HoReCa. Principala problemă a uncrainenilor în găsirea unui job o reprezintă lipsa cunoaşterii limbii române, dar şi a limbii engleze. Încă de la începutul conflictului, Agenţia a fost implicată în activităţi de sprijinire a cetăţenilor ucraineni refugiaţi. La sediul Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic şi Incubator de Afaceri, împreună cu alte instituţii implicate, a fost organizat un stand la care zilnic angajata Agenţiei a oferit sprijin refugiaţilor, prin furnizarea de informaţii cu privire la serviciile de care pot beneficia prin înregistrare în evidenţa Agenţiei, precum şi informaţii despre locurile de muncă vacante. Deşi s-a discutat cu un număr mare de ucraineni, la Agenţie s-au înregistrat doar 24 de persoane, principala explicaţie fiind teama de a furniza datele personale unei instituţii de stat, a precizat directorul AJOFM Braşov, Liliana Dragomir.

 

2) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit premiul ‘AML & Rescue Award’ la Gala Europeană 112 pentru preluarea şi gestionarea unui apel de urgenţă din partea unui refugiat ucrainean rătăcit în munţii din judeţul Suceava (nord). A fost apreciat modul de implementare a funcţionalităţilor tehnice de localizare avansată care au permis recepţionarea informaţiilor de tip AML pentru un apel efectuat de pe o cartelă SIM nonUE şi în lipsa Internetului, precum şi faptul că întreaga conversaţie s-a realizat în limba ucraineană, prin introducerea în conferinţă a unui operator 112 la distanţă, iar echipajele de intervenţie au putut ajunge rapid la persoana în pericol.

Funcţionalităţile tehnice moderne, adaptările operaţionale la contextul crizei refugiaţilor din Ucraina şi profesionalismul personalului de la Serviciul de urgenţă 112 au plasat România în topul celor mai bune servicii de urgenţă din Europa.

 

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.