Costumul lui John Travolta a fost vândut la licitație pentru 235.000 de euro

Preț record pentru legendarul costum alb purtat de John Travolta în filmul cult „Saturday Night Fever” (1977): jacheta, vesta și pantalonii evazați incluzând și cămașa neagră au fost vânduţi sâmbătă, în cadrul unei licitaţii la Beverly Hills, California, pentru suma de 260.000 de dolari (aproximativ 235.000 de euro). Cumpărătorul este un colecționar care a cerut să-şi păstreze anonimatul.
În rolul lui Tony Manero, John Travolta a purtat costumul alb în celebra scenă a concursului de dans, alături de partenera sa, Karen Lynn Gorney. Performanța i-a adus lui Travolta o nominalizare pentru cel mai bun actor la Premiile Academiei din 1978. ”Considerat unul dintre cele mai celebre costume din istoria filmului, cel purtat de Travolta este unul dintre singurele două cunoscute că există și care au fost folosite în timpul producției, inclusiv în secvenţele memorabile ale concursului de dans”, a anunţat într-un comunicat casa de licitaţii Julien’s Auctions. Costumul din poliester a fost deținut de un colecționar privat și este însoțit de două scrisori de autenticitate: una de la Paramount, care a produs filmul, și cealalată de la însuși John Travolta. (www.repubblica.it – 23 aprilie)/cpaunel/rcostea