US NEWS & WORLD REPORT: România nu va bloca importurile ucrainene de cereale ci va aștepta decizia UE

Vineri, ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat că România nu va interzice unilateral importurile ucrainene de cereale, așteptând o decizie a Uniunii Europene menită să vină în ajutorul agricultorilor central- și est-europeni.
Totuși, România și Ucraina se vor consulta săptămânal cu privire la volumul grânelor estimate, căutând totodată să limiteze importurile, a mai declarat Daea în urma unei convorbiri avute cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, la București, capitala țării.
România este singurul dintre cele cinci state central- și est-europene care au evitat să interzică importul de cereale ucrainene, întărindu-și însă totodată controlul la punctele de trecere a frontierei.
„Cred că este necesar să așteptăm… să vedem deciziile Comisiei, după care ne von întruni din nou pentru a stabili niște reglementări pe termen lung, din cauză că România și Ucraina sunt niște mari țări exportatoare de cereale”, le-a declarat Daea reporterilor.
Solski a spus că este evident faptul că situația actuală necesită niște „decizii rapide”.
„Înțelegem că aceste decizii trebuie să fie convenabile pentru agricultorii români și… așteptăm Comisia Europeană”, a declarat el prin intermediul unui translator.
Având în vedere că porturile sale de la Marea Neagră sunt blocate, iar ulterior au fost strâmtorate de invazia Rusiei, Ucraina a trebuit să găsească niște căi alternative de transport pentru produsele sale agricole.
Milioane de tone de cereale și de plante uleioase, mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană și exceptate de taxe vamale, au ajuns într-o serie de țări vecine, perturbând cererea și prețurile pentru producătorii locali.
Miercuri, Comisia Europeană a declarat că va lua o serie de măsuri preventive de urgență pentru grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță, compensându-i pe agricultorii locali și permițând accesul cerealelor din Ucraina în cele cinci țări doar dacă ele sunt destinate exportului în alte țări din UE sau în restul lumii.
Aceste măsuri, adoptate doar dacă Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia își retrag interdicția unilaterală de import, vor fi valabile până la sfârşitul lunii iunie.
Totuși, cele cinci țări se așteaptă ca mai marii Comisiei Europene să extindă lista de produse, astfel încât ea să cuprindă și laptele, păsările și mierea.
Relatare de Luiza Ilie redactată de Clarence Fernandez
https://www.usnews.com/news/world/articles/2023-04-21/romania-will-not-ban-ukrainian-grain-imports-awaits-eu-decision

US NEWS & WORLD REPORT (SUA), 21 aprilie 2023
Traducerea: Alexandru Danga