Marţi, 25 aprilie, se împlinesc 65 de ani de la moartea pictorului, graficianului şi academicianului Iosif Iser.
* * * * *
Iosif Isidor Rubinsohn, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la Bucureşti, la 21 mai 1881.
A absolvit şcoala primară la Piteşti, unde se împrietenește cu poetul Ion Minulescu, apoi cursurile liceale la Ploieşti, perioadă în care își dezvoltă pasiunea pentru desen. Şi-a continuat studiile la München – în 1899, unde a studiat la Academia de Artă cu Anton Azbe, după ce iniţial dorise să studieze acolo arhitectura – şi la Paris, unde a aprofundat pictura şi desenul.
Între anii 1900-1904, la recomandarea profesorilor săi de la München din cadrul Academiei Regale de Artă, începe să publice desene satirice în reviste ce promovau noile idei estetice și politice din Germania.
Începând cu anul 1905, a publicat, cu regularitate, desene satirice în presa vremii din ţară, în publicaţii precum ”Adevărul”, ”Facla”, „Belgia Orientului” sau „Furnica”. Desenele sale satirice abordau problemele societăţii româneşti, prin prisma conflictului dintre clase, şi erau adresate în special monarhiei şi burgheziei, subliniind totodată rolul mişcării muncitoreşti.
Iniţial a fost inspirat de curentul expresionist, pictând cu linii groase şi unghiuri ascuţite, cu un colorit în care predomină tonurile pământoase.
A participat la numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate.
În anul 1906, deschide prima expoziţie personală la Bucureşti, iar între anii 1908-1909, a lucrat la Paris, la Academia ”Rançon”, colaborând la o serie de reviste satirice franceze, precum ”Les Temoins” şi ”Le Rire”.
În perioada desenelor satirice, Iser a realizat lucrări precum „Aplicarea constituţiei”, 1911, „10 mai, purpură şi sânge”, 1912, „Holera”, 1912, „Greva”, 1912 sau „Carol I – 1907”, 1913.
Grafica lui Iosif Iser este caracterizată prin accesibilitate şi expresivitate şi a contribuit la dezvoltarea graficii militante.
În 1909, organizează la Ateneul Român din București prima manifestare de artă modernă din România unde expune și opere ale lui Derain, Forain și Galanis.
După această primă perioadă, în special după călătoriile întreprinse în Orient şi în Spania, compoziţiile sale capătă strălucire coloristică, echilibru şi monumentalitate. manifestând predilecţie spre exotic. În perioada de maturitate, pictura lui Iser cuprinde scene de viaţă, pe teme dobrogene, cu portrete de localnici tătari.
A continuat să trateze tema tătarilor, cu lucrări precum „Tătăroaică în albastru” sau „Familie de tătari”.
În perioada de maturitate artistică, alte câteva din lucrările importante ale artistului sunt „Tătăroaică din Medgidia”, 1913, „Peisaj dobrogean”, 1918, „Familie de tătari”, 1936, „Tătăroaica”, 1936, „Odalisca mare în gri şi bleu”, 1945, precum şi „Arlechin şi dansatoare”, „Nud”, „Toledo”, sau „Autoportret”.
În perioada 1920-1934, Iser se va afla la Paris unde își diversifică motivele, acum apar scene din cafenelele pariziene, călărețe din Bois de Boulogne, femei din lumea varieteului, din lumea circului, cu clovnii, saltimbancii, acrobații și arlechinii, spre care își îndrepta atenția și Picasso. Artistul ia contact cu unii reprezentanți ai fovismului precum André Derain, lucrând îndelung asupra conceptului cromatic, iar cubismul lui Cézanne îl ajută să-și ordoneze imaginea în volume, forme, culori.
De altfel, în perioada interbelică, Iser este obsedat de tematica arlechinului, reluat în diverse variante, și a balerinelor însoțite uneori de un arlechin, ca și de aceea a odaliscelor, fie singure, fie în mici grupuri de două sau trei.
Participă, în 1926, la Expoziţia „Secession” de la Berlin, iar în anii ’30 este prezent la numeroase expoziţii personale şi de grup la Paris, Bucureşti, Bruxelles, Haga şi Amsterdam, cea mai remarcabilă manifestare fiind retrospectiva de la Bucureşti din 1936, când expune 431 de lucrări.
În anul 1930, Al. Busuioceanu publică o monografie dedicată lui Iosif Iser, în care remarcă preferințele artistului pentru „tipurile țărănești cu trăsături viguroase, și adâncite” și „pentru corpul îmbrăcat în faldurile mari ale unei stofe aspre”, corpuri care „sunt văzute ca într-o modelare sculpturală, prin volum și prin planuri”.
Tot în 1930, pictorul face o călătorie în Spania, de unde transpune pe hârtie sau pânză o lume populată de grupuri de femei îmbrăcate în costumația specifică, materializată într-o suită de portrete de femei cu trăsături senzuale și priviri arzătoare.
În anul 1936, Iser a înfiinţat, împreună cu Camil Ressu, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Steriade şi alţi pictori, gruparea „Arta”.
După Al Doilea Război Mondial, a pictat din nou teme socialiste, în special portrete de muncitori. Câteva din lucrările realizate în această perioadă sunt „Portretul muncitorului Lăzărescu”, ”Maica Bucurea toarce”, sau „Ţărănci torcând”.
La 2 iulie 1955, a fost ales membru titular al Academiei Române.
Iser a mai colaborat la reviste străine, precum „Jugend”, „Simplizissimus”, „Le Rire” și „Le Témoin”,
De asemenea, a participat la expoziții în străinătate – încă din 1921 la Salonul de toamnă de la Paris, în 1924 expune la Salon des Tuileries, în 1925 la Galeria Devambez, în 1926 la Galeria Marcel Bernhaim din Paris, în 1931 la Galleria Drouet din Paris, în 1937 la Expoziția internaţională de la Paris – unde obţine Marele Premiu – , în 1948 la New York, la Galleria Arnold Seligman-Helft, iar în 1949 participă la o expoziție la Moscova.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, în anul 1947 şi cu Ordinul Muncii clasa I, în 1951.
A murit la 25 aprilie 1958, la Bucureşti.
Lucrări ale sale sunt deţinute în colecţii publice sau private din ţară sau străinătate.
Spre exemplu, Muzeul de Artă din Craiova deține 5 lucrări ale lui Iosif Iser: „Peisaj” (guașă pe hârtie – 1935), „Autoportret” (ulei pe carton – 1952/1953), „Odaliscă” (ulei pe hârtie – nedatat), „Arlechin” (ulei pe carton – 1938) şi „Arlechinada” (ulei pe carton – nedatat).
