Sâmbătă, 6 mai, se împlinesc 80 de ani de la naşterea criticului literar Laurenţiu Ulici, preşedinte al Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-2000. Este autorul unor importante volume de critică, dedicate literaturii contemporane, precum şi al unor antologii de prestigiu privind fenomenul poetic.
* * * * *
Laurenţiu Ulici s-a născut la 6 mai 1943, la Buzău, fiind fiul şefului de gară Petru Ulici şi al Elisabetei (născută Canetti).
În anul 1959 a avut loc debutul cu poezie în revista ”Luceafărul”, în 1960, a absolvit Liceul ”I.L. Caragiale” din Ploieşti, în anul 1966 a absolvit Facultatea de Filologie şi mai apoi Facultatea de Filosofie din Universitatea Bucureşti, în anul 1970.
A obţinut şi doctoratul în ştiinţe filologice, în 1973, cu o teză de teorie literară.
În 1965, a avut loc debutul său în critica literară în paginile din ”Contemporanul”.
Din anul 1966 până în 1989, a devenit redactor la revista ”Contemporanul”, pentru care a semnat cronici literare.
A fost autorul unor importante volume de critică, dedicate literaturii contemporane, al unor antologii de prestigiu privind fenomenul poetic românesc.
A semnat numeroase rubrici în principalele reviste din Capitală şi provincie, precum ”România literară”, ”Amfiteatru”, ”Ateneu”, ”Vatra”, ”Tomis”, ”Cronica”, ”Convorbiri literare” etc., ceea ce i-a adus rapid notorietatea, afirmându-se mai întâi prin critica debuturilor.
În anul 1971, are loc debutul său editorial cu volumul ”Recurs”, o colecţie de eseuri critice despre poezie şi despre marii poeţi români moderni (Ion Barbu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Al. Philippide).
În 1974, publică antologia comentată a celor ”9 poeţi” români din perioada interbelică.
Cronicile despre debutanţi au fost adunate în volumele intitulate ”Prima verba” (I-II, 1975-1978), după rubrica deţinută în ”România literară” şi consacrată cărţilor de debut.
Au urmat volumele ”Biblioteca Babel” (eseuri, 1978) şi ”Confort Procust” (cronici literare, 1983), volume distinse cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
În 1988, publică antologia complementară ”Nobel contra Nobel” (2 vol.), care va stârni un interes aparte. Laurenţiu Ulici vorbeşte în acest volum despre inconsistenţa unor autori cărora li s-a atribuit faimosul premiu (Sully Prudhomme, Frédéric Mistral, Henrik Pontoppidan, Grazia Deledda, Winston Churchill etc.), propunând, ca alternativă, mari scriitori care n-au luat Premiul Nobel (Tolstoi, Ibsen, Strindberg, Proust, Rilke, Joyce, Pessoa, Ungaretti, Borges, Musil), iar dintre români criticul nominalizează şase autori: I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.
În perioada 1990-2000, a fost director al revistei ”Luceafărul”.
A fost vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (1992-1994), apoi preşedintele acesteia (1995-2000). Din această ultimă poziţie, Ulici a fost o prezenţă activă pe scena culturală românească, a participat la târguri, festivaluri culturale etc.
Va publica profiluri de scriitori ai ”promoţiei ’70” din ”Literatura română contemporană” (vol. I, 1995), pentru care a obţinut Premiul pentru Literatură al Fundaţiei ”Soros”, ”Dubla impostură” (eseuri politice, 1996) şi ”1001 de poezii româneşti” (antologie, 1997).
A mai colaborat la reviste ca ”Tribuna”, ”Orizont”, ”Argeş”, ”Familia”, ”Viaţa românească”, ”Secolul 20” şi a semnat prefeţele la numeroase ediţii de carte românească şi străină. A semnat şi cu pseudonimele Laurenţiu Buga, Mircea Moga, Al. Rona, Igorescu, Laborios.
La 12 iulie 2000, devine preşedinte fondator al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, organizaţie neguvernamentală care reunea şase dintre organizaţiile reprezentative la nivel naţional ale artiştilor (Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Cineaştilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Teatrală din România).
Trebuie amintită şi vocaţia sa de ctitor, una dintre realizările sale fiind Biblioteca de poezie de la Complexul „Mihai Eminescu“ din Ipoteşti, care-i poartă numele şi pe care a fondat-o prin donaţia sa de 6000 de volume, dintre care majoritatea cu autograf. Atât biblioteca (inaugurată la 15 iunie 2000), cât şi amfiteatrul îi poartă numele.
Laurenţiu Ulici a cochetat şi cu politica, fiind membru şi prim-vicepreşedinte (din 1996) al Partidului Alternativa României, devenit Uniunea Forţelor de Dreapta – UFD (1999), fiind ales, la 3 noiembrie 1996 (în legislatura 1996-2000), senator UFD de Brăila. A fost, de asemenea, preşedinte al Consiliului Naţional al UFD.
Laurenţiu Ulici a murit în noaptea de 15 spre 16 noiembrie 2000, în comuna Părău, judeţul Braşov, în urma unei stupide intoxicaţii cu monoxid de carbon provenit de la centrala termică.
În semn de apreciere, în Sighet, jud. Maramureş se află Biblioteca Municipală „Laurenţiu Ulici” şi tot în acest judeţ se află Şcoala Gimnazială „Laurentiu Ulici” din Rona de Jos. Este, de asemenea, „Cetăţean de Onoare” al municipiului Sighetul Marmaţiei.
A fost, de asemenea, decorat, post-mortem, la 29 noiembrie 2000, cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor, ca recunoaştere a meritelor sale de scriitor şi eseist, pentru corectitudinea morală şi spiritul civic, precum şi pentru contribuţia sa deosebită la făurirea unei societăţi democratice în România.
