Averea lui Charles al III-lea al Marii Britanii depășeşte pe cea a mamei sale (The Times)

Averea lui Charles al III-lea al Marii Britanii o va depăși pe cea a mamei sale, datorită investițiilor pe care acesta le-a făcut în calitate de prinț, estimează cotidianul The Times. Una dintre principalele surse de venit ale lui Charles al III-lea au reprezentat-o activele Ducatului de Cornwal, care cuprinde 260 de ferme, zeci de mii de hectare de teren, precum și proprietăți comerciale pe care le închiriază. Charles al III-lea controlează și veniturile Ducatului de Lancaster, iar grație unei tradiții de secole el nu va plăti niciun impozit pe moştenire. Castelul Balmoral, unde familia regală îşi petrece verile, precum și cel de la Sandringham, fac și ele parte din proprietățile moștenite de Charles. Averea acestuia s-ar ridica în total, conform estimărilor The Times, la aproape 2 miliarde de lire sterline./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie)