Darius Vâlcov a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina și ministru al finanțelor, a fost condamnat definitiv astăzi ,de un complet de cinci judecători de la Instanța Supremă, la şase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani. Sentința a fost dată în dosarul tablourilor, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziționate de Darius Vâlcov prin interpuși, unele dintre ele ascunse în pereții falși ai unor imobile aparținând fostului ministru. El a lipsit de la ultimele termene ale procesului, potrivit unor surse oficiale, fiind plecat în Italia de mai multe luni, transmite reporterul RRA Diana Surdu. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 mai)/astanimir/dstanesc