Grevă generală în învățământul preuniversitar începând de luni dimineață

Va fi grevă generală în învățământul preuniversitar începând de luni dimineață, de la ora 8:00. Deși de la anunțul inițial au mai avut loc discuții, iar liderii principalelor partide din coaliția de guvernare și-au declarat disponibilitatea de a continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor, deocamdată nu e niciun semn că greva ar putea fi evitată. Declanșarea protestului a fost aprobată de majoritatea membrilor din sindicatele reprezentative, însă nu toți profesorii vor intra în grevă. Unii dintre ei își vor continua activitatea. Federația Națională a Părinților atrage atenția că este nevoie de informații și clarificări cu privire la felul în care va fi gestionată situația.

Reporter: Mihaela Enache – Ministerul Educației a solicitat ieri inspectoratelor date privind participarea la protest. Ulterior, a dat asigurări că a cerut doar numărul participanților și nu tabele nominale cu cei care vor intra în grevă. Angajații greviști nu responsabilitatea supravegherii copiilor, dar liderii sindicali le-au recomandat părinților să nu-și trimită copiii la școală. Însă, profesorii care nu face grevă spun că sunt obligați să pună absențe. Astfel, Federația Națională a Părinților cere ca autoritățile din educație să pună la punct o procedură de comunicare, directorii să reorganizeze activitatea și să-i informeze prin intermediul învățătorilor și al diriginților de la clase. Federația se adresează și Guvernului, căruia îi solicită să abordeze problema responsabil și eficient, pentru a rezolva nemulțumirile și a asigura un mediu de învățare adecvat. Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ, afirmă principalele federații sindicale din educație, într-un comunicat semnat astăzi de președinții Federației „Spiru Haret”, Alma Mater și FSLI. Ei dau asigurări că vor onora orice invitație oficială la negocieri din partea Guvernului României, indiferent de zi sau de oră. Însă, totodată, amintesc că din 2021 și-au exprimat nemulțumirile prin scrisori, comunicate și numeroase acțiuni de protest, dar, de cele mai multe ori, au primit doar promisiuni care nu au fost onorate, se arată în comunicat./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 mai